tag:blogger.com,1999:blog-71578026538984863842024-03-05T12:59:02.339+02:00Purement et simplement. PointTrebuie să ne identificăm dorinţele, să identificăm cât este manipulare şi cât este adevăr în ceea ce ne dorim.Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.comBlogger159125tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-71617633592630698412017-08-06T14:23:00.002+03:002017-08-06T19:50:44.583+03:00Privind în urmă. Must try/mustn't, alegeţi voi! :))"Truth or dare". :)) 37 de experienţe - haioase, de ţinut minte, de învăţat, unele-de avut.<br />
<br />
- să te hotărăşti, în timp ce-ţi bei cafeaua dimineaţa cu prietenii, că ziua aia ar merita o plimbare până la mare. Şi să plecaţi la mare.<br />
- să-ţi cumperi bilet de avion seara, pentru dimineaţa următoare, cu destinaţia Franţa. Cu întoarcere peste 10 zile.<br />
- să fii "in the middle of nowhere" şi să te urci în alt autobuz decât cel care te duce la hotel, doar ca să vezi în ce oraş ajunge.<br />
- să te plimbi cu bicicleta prin Normandia.<br />
- să pleci cu prietena ta, cu rucsacul în spate, în 10 oraşe şi 4 ţări din Europa (habar n-aveti câte pot încăpea într-un rucsac!).<br />
- să vezi lagunele din Filipine şi Underground River, tot de-acolo.<br />
- să numeri stelele de pe cer.<br />
- să experimentezi "trust fall".<br />
- să zbori cu un Airbus A380 şi-un Boeing 747. <br />
- să nu dormi toată noaptea, aşteptând răsăritul, şi (ghiciţi ce?) să fie înnorat. :))<br />
- să ajungi într-un loc unde poţi vedea fenomenul mareei.<br />
- să-ţi zugrăveşti singură dormitorul.<br />
- să experimentezi coborârea în rapel şi wall climbing.<br />
- să vezi parada de la Disneyland Paris (e odată cu apusul soarelui).<br />
- să dormi 10 nopţi în cameră cu încă 9 persoane. :))<br />
- să cânţi Schubert la pian.<br />
- să pleci singură la mare.<br />
- să te joci "Ţară, ţară, vrem ostaşi!", la 30+ :))<br />
- să-i asculţi live pe Lara Fabian, Patricia Kaas şi Garou.<br />
- să-ţi faci singură măcar o fustă. :))<br />
- să plângi la acelaşi film, de fiecare dată când îl vezi.<br />
- să nu-ţi mai găseşti cuvintele de emoţie, când îţi vezi prietena care tocmai a născut.<br />
- să vezi cartierul Taksim (Istanbul) noaptea.<br />
- să vezi pagodele din Myanmar.<br />
- să plângi de emoţie, înainte să deschizi un cadou primit prin curier.<br />
- să închiriezi biciclete în Franţa, să plăteşti 500 de euro garanţie şi să-ţi fie returnată la vreo două săptămâni după întoarcerea în ţară. :))<br />
- să primeşti cadou bilete la concertul U2 din Istanbul.<br />
- să vezi Amsterdamul noaptea.<br />
- să mănânci midii în Saint-Malo.<br />
- să priveşti oceanul din Mont Saint-Michel.<br />
- să vezi un meci din Liga Campionilor la Handbal Feminin.<br />
- să faci perdele de frunze, toamna.<br />
- să plantezi flori în jardiniere.<br />
- să faci oameni de zăpadă, la 30+ :)<br />
- să ajungi la sală şi să-ţi dai seama că ţi-ai uitat trei sferturi din echipament. :))<br />
- să repeţi în rusă ceva despre care habar n-ai ce înseamnă. :))<br />
- să dansezi, noaptea, într-un lan de grâu.<br />
<br />Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-81077171796386105402016-10-19T22:45:00.001+03:002016-10-20T09:05:46.178+03:00O cutie, o oaie şi-un copil<div style="text-align: justify;">
Mi-a rămas gândul la asta. Un moment în care un copil, un anume copil, îi cere unui adult să-i deseneze o oaie (probabil ştiţi despre ce copil şi ce adult vorbesc). Adultul, însă, nu reuşeşte să-l mulţumească pe copil - " Nu e vina mea. Oamenii mari, pe când
aveam şase ani, mă făcuseră să-mi pierd orice încredere în cariera mea de pictor şi, în afară de şerpi boa întregi şi de şerpi boa spintecaţi, nu mai învăţasem să desenez nimic altceva". Astfel că prima oaie desenată era... "foarte bolnavă". A doua nici măcar nu era oaie, avea coarne, semăna cu un berbec. Oaia a treia era prea bătrână, iar copilul îşi dorea o oaie care să trăiască mult. Cum avea treabă, adultul i-a făcut "la repezeală" desenul următor:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: justify;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgl0HWSEVeIG4LxX-xVsirbnH2SEFhVupizL0sCYeh0UA9Vc_bJo-chUSAM8E55uEIf98ZXZBI8xrTpBM6xCpNIXQ7ZbWeOqa94U4zavDQ7Md2U0Wb5qDS30Mp6RHtUmLDRgHOGWoxO__Y/s1600/box.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgl0HWSEVeIG4LxX-xVsirbnH2SEFhVupizL0sCYeh0UA9Vc_bJo-chUSAM8E55uEIf98ZXZBI8xrTpBM6xCpNIXQ7ZbWeOqa94U4zavDQ7Md2U0Wb5qDS30Mp6RHtUmLDRgHOGWoxO__Y/s1600/box.jpg" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
"- Aceasta este o ladă! Oaia care-ţi trebuie ţie se află înăuntru. </div>
<div style="text-align: justify;">
Însă am văzut, cu uimire, cum chipul micului meu judecător se luminează: </div>
<div style="text-align: justify;">
- Chiar asa mi-o şi doream!"</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Mi-a rămas gândul la cutia asta şi la copii. Mă gândesc că este despre... răbdarea pe care nu o mai avem cu ei - pentru că ne-o înghit grijile, despre tot ce încercăm să le impunem, în loc să-i lăsam să FIE. Despre soluţiile <i>noastre</i> la problemele <i>lor</i>, despre deciziile lor, care sunt, de fapt, ale noastre. Despre viziunea noastră asupra <i>binelui</i> - pe care îl considerăm a fi al lor, dar care, de fapt, este al nostru. </div>
<div style="text-align: justify;">
De fapt, gândul mi-a rămas la lumina de pe chipul copilului, în momentul în care primeşte o cutie în care se află "oaia care îi trebuie lui". </div>
<div style="text-align: justify;">
Pentru că, prin asta, primeşte, de fapt, libertatea ca viziunea lui să rămână a lui. Să decidă el cum arată, să fie frumoasă pentru el, să trăiască mult sau puţin. Mă tot gândesc ce preţios ar fi dacă am învăţa să le oferim copiilor "cutii"... în care să se afle "oile" lor. </div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-60946941367846286202016-10-16T16:47:00.003+03:002017-08-06T19:04:53.229+03:00Ce are fitnessul şi n-avem noi?<div style="text-align: justify;">
Dacă aţi trăit în ultima perioadă pe planeta asta, aţi văzut, probabil, că suntem din ce în ce mai mulţi cei care mergem la sală. Sală de fitness. Bărbaţi care trag de fiare diverse, cu braţe plesnind de muşchi şi fund mic, cu ochii după fete cochete şi funduri mari, bărbaţi care ştiu ce fac, bărbaţi care nu ştiu ce fac, femei machiate pentru petreceri de seară în echipamente sportive sexy, cu pielea la vedere şi ochii după bărbaţi, femei care ştiu ce fac şi care se concentrează pe ce fac, femei care nu ştiu ce fac. Indivizi, femei şi bărbaţi, cu funduri prea mari, prea mici, indivizi silfizi sau grăsuţi, indivizi de tot soiul, într-o sală de fitness care se goleşte iarna, pentru a se aglomera mai spre primăvară. Sau indivizi "bine", mânaţi de convingerea că sportul înseamnă disciplină, mod de viaţă, viaţă sănătoasă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Sala de fitness este un peisaj pestriţ şi pestriţat de tot felul de indivizi. Şi ştiu că motivele altora sau felul în care arată nu sunt deloc treaba mea, dar aparenţa asta pestriţă îmi spune multe despre faptul că mersul la sală are la bază motive din cele mai diverse.</div>
<div style="text-align: justify;">
Al meu, mă refer la motiv, au fost cele 46 de kilograme pe care ajunsesem să le posed, după o perioadă mai încurcată în care mâncam când şi dacă îmi aminteam. </div>
<div style="text-align: justify;">
Ce "are" fitnessul şi "n-avem" noi? Noi nu avem perspectivă, esenţialul, cum ar veni. Fitnessul, da. Pentru că el înseamnă, de fapt, un <b>anumit</b> mod de viaţă - unul care presupune echilibru, moderaţie, disciplină. De la momentul în care ne trezim dimineaţa, după un număr de ore de somn nici prea mare, nici prea mic, dar suficient, până la momentul în care punem capul pe pernă - nici prea devreme, nici prea târziu, dar cât să ne facem orele de somn, după o zi în care am dat organismului combustibilul potrivit pentru a funcţiona, fără excese şi teribilisme de combinaţii nepotrivite de alimente. Fitnessul este incompatibil cu excesele, cu "ce faci după sală, bem o bere?"</div>
<div style="text-align: justify;">
Revin la peisajul pestriţ de la sală: eu însămi am devenit parte din peisajul ăsta pestriţ, atunci când am considerat că e cazul să fac ceva cu cele 46 de kilograme. Motivaţie mai mult extrinsecă decât intrisecă (că nu-mi plăcea cum arăt, că mi se spunea că sunt prea slabă, că nu mai stăteau hainele pe mine). Puteam să nu fiu slabă, ci să am nişte kilograme în plus sau nişte celulită sau nişte dureri de orice fel sau, pur şi simplu, un iubit care merge la sală. Sau să vreau să socializez (!). </div>
<div style="text-align: justify;">
Ţinem o dietă o vreme, mergem la sală, avem 52 de kilograme, după cele 46 de acum ceva vreme, ne tonifiem un pic, scăpăm de dureri diverse, ne despărţim de iubit, ne plictisim şi ne hotărâm să dăm socializarea de la sală pe socializarea din club. Şi nu mai avem timp de sală, că avem serviciu, facturi de plătit, copii, soţi, prieteni. </div>
<div style="text-align: justify;">
Cam aşa. Am descoperit, din mers, că fitnessul "are" viziune. Noi, cei mai mulţi, avem nişte motive şi nişte "nevoi" imediate. Nişte motivaţii, extrinseci de cele mai multe ori. </div>
<div style="text-align: justify;">
Să mergi la sală având ca scop să-ti schimbi modul de viaţă este o abordare pe care trebuie, înainte de toate, să o învăţăm, apoi să o cultivăm. Zic şi eu. Asta cu învăţatul cere timp şi ceva disponibilitate. În felul ăsta, vei rămâne acolo şi după ce ai scăpat de kilogramele în plus sau de celulită sau după ce ţi-ai atins obiectivul, ăla care a fost şi care, în mintea ta, presupunea un traseu scurt, nicidecum schimbarea modului de viaţă. </div>
<div style="text-align: justify;">
Ca să revin - dacă aţi trăit în ultima vreme pe planeta asta şi dacă vreţi să trăiţi frumos, dacă vă trece prin cap să vă apucaţi de fitness şi mai ales dacă nu vă trece, citiţi, întrebaţi, aflaţi cu ce se mănâncă şi ce vă poate oferi. O să găsiţi numai de bine. Faceţi asta cu cititul înainte de a vă apuca de fitness doar pentru că vreţi să scăpaţi de 5-6 kilograme, uitaţi-vă la poze cu before & after - instagramul e plin de "body transformations" şi "fitness motivation", citiţi despre beneficiile fitnessului pentru minte şi corp şi începeţi-vă parcursul având o motivaţie intrinsecă, dacă se poate, şi în cunoştinţă de cauză în privinţa a ceea ce presupune povestea asta. Şi, dacă v-aţi luat inima-n dinţi şi v-aţi apucat, faceţi tot ce puteţi pentru a vă monitoriza progresul. Ţineţi-vă jurnale, puneţi-vă poze prin cameră, desktopuri la telefoane, faceţi-vă selfie. Asiguraţi-vă că veţi avea de unde să vă luaţi resursele care să vă motiveze, în momentele de oboseală şi de renunţare, amintindu-vă că progresul există şi că efortul merită. Pentru că, realmente merită. Faceţi asta o vreme, atât cât aveţi nevoie până când mersul la sală va deveni un obicei, iar fitnessul - un mod de viaţă. E minunat să te uiţi la tine şi să-ţi placă ce vezi!</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-37405383023255034082016-03-28T20:02:00.000+03:002016-03-28T20:02:25.224+03:00Fără titluCirculă pe net un filmuleţ cu o directoare de ceva, o grădiniţă parcă, agresând nişte copii. N-am putut să-l văd până la capăt, e genul acela de filmuleţ din categoria "atenţie, aceste imagini vă pot afecta emoţional". Nici nu ştiu ce-am simţit văzându-l, atât cât am putut să văd.<br />
<div>
Dezgust. Sigur a fost dezgust. Şi-a mai fost revoltă. Multă revoltă. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
"Dragii" mei, voi, cei care aveţi această meserie care presupune lucrul cu copiii,</div>
<div>
când simţiţi că aţi ajuns la nişte limite, faceţi-vă un bine şi plecaţi. Dacă nu-i iubiţi şi nu sunteţi în stare să vedeţi că aveţi nişte suflete în faţa voastră care trebuie să descopere aripi să zboare, nu să înveţe umilinţa, plecaţi. Plecaţi înainte să-i învăţaţi teama şi urâtul şi dezgustul faţă de şcoală şi faţă de oamenii din jur. Plecaţi înainte să le transmiteţi frustrările şi neputinţa voastră.<br />
Copiii noştri sunt, oricum, maturi înainte de vreme. Plecaţi înainte să le frângeţi aripile, pentru că au nevoie de ele. <br />
<br /></div>
<div>
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-69179660310420026962016-02-15T20:04:00.000+02:002016-02-15T20:04:22.905+02:00Serviciul meuNu ştiu cum să vă spun, azi, ştiţi, a început şcoala. M-am dus, adică, la serviciu. Vreau să scriu despre serviciul meu. Pentru că, vedeţi voi, serviciul meu nu este unul oarecare. Este unul unde primeşti zâmbete gratuite şi lecţii de viaţă şi întrebări şi răspunsuri. Este serviciul care te face să vrei să fii mai OM, cu fiecare zi care trece, care te îmbogăţeşte, care te înveseleşte, care îţi dă putere.<br />
Mă gândesc mereu că am două opţiuni - să mă bucur că-i am, aşa frumoşi şi veseli şi năstruşnici, sau să mă lamentez plângându-mă de consumul meu de energie în faţa lor. Aleg să mă bucur - de ei şi de privilegiul de-a fi ACOLO, să învăţ de la ei, să negociez, să-i ascult. De fapt, aleg să-i iubesc.<br />
Nu ştiu ce serviciu ar putea să-mi ofere, în fiecare zi, zâmbete, ghiduşii, inocenţă şi priviri senine care-mi umplu sufletul. Nu ştiu unde aş putea să FIU, în altă parte decât cu ei. Pentru că nu ştiu de unde mi-aş lua energia şi zâmbetele şi dorinţa de a fi mereu şi mereu mai OM. Pentru că nu ştiu să fiu altfel. Şi nu ştiu despre ce fericire-aş mai scrie acum şi nu ştiu nici ce poveşti aş mai avea de spus. Şi nici cui. Nu ştiu de unde-aş primi atâta bine şi frumos, atâta senin.<br />
Serviciul meu, ştiţi... nu l-am numit niciodată serviciu, de fapt. Pentru că aparţin privilegiaţilor care iubesc ceea ce fac şi care sunt fericiţi să fie acolo unde trebuie să fie în fiecare zi.<br />
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-3566799260849895822015-09-05T20:07:00.001+03:002015-09-05T20:07:42.492+03:00Oameni. Şi suflet<div style="text-align: justify;">
Simt, adesea, că asistăm la o comă a sufletului. Uneori fără să putem face ceva, alteori fără să ne pese. E o comă atât de profundă, încăt nu simt decât mâhnire uitându-mă în jur şi gândind cu teamă că unii vor rămâne aşa - în această stare comatoasă, din care nu-i poate trezi nimic. Şi mai sper, totuşi, că va exista ceva care să-i trezească, înainte să fie prea târziu, altceva decât strigătul propriului suflet, gol. Ceva care să le dea, după trezire, răgazul de a se bucura că SUNT.</div>
<div style="text-align: justify;">
În jur, o paranoia oarbă în care, pentru mulţi, orice gest frumos trebuie neapărat că are musai ceva rău în spate, un ascunziş obscur, o intenţie rea. Ca şi cum n-am putea să existăm decât vânându-ne unii pe alţii, spre a ne face rău, călcând unii peste alţii, spre a ne uşura aşa-zisa cale spre... habar n-am ce. Spre nicăieri. </div>
<div style="text-align: justify;">
Unele gesturi sunt făcute cu sufletul. Doar cu sufletul. Şi nu ascund urâţenii. Există oameni care oferă dezinteresat, oameni care sunt buni. Există oameni bine intenţionaţi, pur şi simplu. Există oameni care zâmbesc doar pentru că aşa simt, nu pentru că se gândesc că, zâmbind cuiva, vor avea ulterior un beneficiu. Sunt oameni care fac gesturi frumoase fără să aştepte nimic în schimb, care <i>sunt acolo</i> pur şi simplu, <i>doar</i> pentru că le pasă. Există oameni care întreabă <i>ce faci?</i> doar pentru că vor să ştie răspunsul. </div>
<div style="text-align: justify;">
Cum am ajuns să fim incapabili să lăsăm gesturilor frumoase ceea ce e al lor - frumuseţea, murdărindu-le de gândul că, dincolo de ele, se află ceva urât? Cum am ajuns să uităm că altruismul şi empatia există? </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-29938929284205441392015-06-24T12:31:00.000+03:002015-06-24T14:43:34.108+03:00Gânduri de azi<div class="MsoNoSpacing" style="text-align: justify;">
Mă gândesc de o vreme să
scriu, însă mi-e teamă. <span lang="FR">Ca şi cum,
odată trăirile transformate în cuvinte, le voi pierde. Dar vreau să scriu
pentru că, în momente de neputinţă sufletească şi de oboseală, ştiu că aceste
trăiri, transformate acum în cuvinte, vor fi mai uşor de regăsit. </span>Cuvintele
care-mi <i>scapă</i> acum, vor fi cale spre aduceri-aminte.
<o:p></o:p></div>
<div class="MsoNoSpacing" style="text-align: justify;">
Vreau să scriu despre
fericirea mea din ultima vreme. S-o împart şi s-o strig. <span lang="FR">Pentru că nu mi-a fost adusă de vreun bun material,
de nimic din… nimicurile pe care punem atât de mult preţ şi care ne fac să nu
mai vedem esenţe. Pentru că mi-a fost adusă de oameni, pentru că este a
sufletului. Pentru că vine din conştienţa zâmbetului celor din jur, a privirii
senine, a iubirii, a bucuriei pe care o poţi oferi zâmbind. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNoSpacing" style="text-align: justify;">
<span lang="FR">Vreau să scriu despre cum am renunţat la temerile
dezamăgirii şi am lăsat, din nou, oamenii să intre în viaţa mea, să mă strângă în braţe, despre cât de minunat este să <i>spui</i> "sunt fericită că te-am cunoscut!", despre cum am
privit, mai conştientă decât înainte, zâmbetul senin al copiilor din jur şi bucuria din ochii lor, despre câtă fericire îţi poate aduce <i>clipa</i>, dacă o trăieşti conştient. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNoSpacing" style="text-align: justify;">
<span lang="FR">Vreau să scriu despre câtă fericire simt acum,
pentru că vă pot scrie. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNoSpacing" style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="MsoNoSpacing" style="text-align: justify;">
<span lang="FR">Vreau să scriu despre… cât sunt de fericită că vă
am. <o:p></o:p></span><br />
<span lang="FR"><br /></span></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-27507413382526281462014-02-02T16:56:00.000+02:002014-02-02T16:56:24.282+02:00Din iernile copilăriei mele<div style="text-align: justify;">
Atunci, în iernile copilăriei mele, ninsoarea parcă albea totul cu un rost, altul decât cel de azi, pe care-l simţeam şi-l trăiam afară, înfăşuraţi în haine largi, dar călduroase, şi trăgând de săniile grele din lemn si fier păstrate generaţii de-a rândul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Aerul rece ne rumenea obrajii, iar uliţele în vârful cărora stă şi acum casa bunicilor răsunau până târziu în noapte de glasurile noastre. </div>
<div style="text-align: justify;">
Ne bucuram cât era ziua de mare şi ne bucuram la fel în semiîntuneric, pentru că seara lumina răzbătea doar de la ferestrele aflate de-o parte şi de alta a uliţelor, sperând să întârziem cât mai mult momentul în care aveam să fim chemaţi în casă. </div>
<div style="text-align: justify;">
Neîncăpătoare şi încălzită de o sobă al cărei miros îmi lipseşte şi azi, casa bunicilor ne primea pe toţi, nepoţi gălăgioşi, năzdrăvani şi mereu cu poftă de joacă. Ne adunam greu de pe uliţe şi adormeam şi mai greu, cu bunica lângă noi, torcând sau împletindu-ne haine călduroase. </div>
<div style="text-align: justify;">
Dimineţile, aşezaţi la masa de lângă fereastră şi aşteptând pâinea încinsă pe plită şi ceaiul cu dulceaţă, ne minunam de florile de gheaţă născute peste noapte între cele două geamuri, alegându-ne fiecare câte una. Şi ce tare ne bucuram când, într-un moment de pretinsă neatenţie, îi ascundeam ceaiul bunicului, iar el intra, de fiecare dată răbdător, în jocul nostru.</div>
<div style="text-align: justify;">
Fără televizor, parcă nici măcar pentru adulţi iarna nu era un <i>iad alb. </i>Iar pentru noi, copii lipsiţi de griji, era <i>doar alb</i> - al jocurilor de afară, al oamenilor de zăpadă semeţi, cu morcovi drept nas, cărbuni drept ochi şi, drept pălărie să-l ferească de ger, câte o oală veche luată pe ascuns din bucătăria bunicii. </div>
<div style="text-align: justify;">
În amintirile copilăriei mele, iarna era doar iarnă, cu ger şi ninsoare, ceai cald cu biscuiţi şi dulceaţă, cu sobe încălzite cu lemne şi cu vacanţe în care ne adunam negreşit la bunicii mereu răbdători cu năzbâtiile noastre de copii lipsiţi de griji.<br />
În iernile copilăriei mele, era... doar iarnă. Şi-aş vrea s-o ştiu şi-acum aşa, măcar un pic.</div>
<br />Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-2073049716900727512014-01-26T23:49:00.001+02:002014-01-26T23:49:43.109+02:00Să ningă peste tot<div style="text-align: justify;">
Aş vrea să ningă mult şi aş mai vrea ca ninsoarea să nu ni se mai pară un monstru ce cade peste noi spre a ne zdrobi. </div>
<div style="text-align: justify;">
Aş vrea să ningă mult. Şi aş mai vrea, măcar atât cât ninge, să ştim să fim din nou copii - copii cu fesuri colorate, cu nasurile îngheţate de ger şi cu obrajii rumeni, copii cu poftă de săniuş, de bulgări şi de oameni de zăpadă, jucându-se pe uliţele satului sau pe un dâmb la marginea oraşului. </div>
<div style="text-align: justify;">
Şi, dacă nu vom şti să fim din nou copii, aş vrea, măcar pentru o clipă, să ningă peste neputinţă, peste urât şi peste rău. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-13154404692630788682013-11-09T11:56:00.000+02:002013-11-10T00:00:14.300+02:00Poate la anul...<div style="text-align: justify;">
Mi-am spus, anul trecut, că timpul nu poate fi mai scurt, mai înghesuit, mai puţin, mai neîngăduitor cu mine decât era atunci. Mi-am promis că îmi voi face alegerile astfel încât timpul meu să fie mai generos, cât să-mi pot da răgazul să-mi ascult sufletul, să rămân, cu mine şi cu ceilalţi, mai mult.</div>
<div style="text-align: justify;">
Mi-am propus să nu mai alerg, să încetez fuga-pentru că, oricum, nu ştiu încotro mă va duce. Mi-am adunat resturi de energie, cât să duc la bun sfârşit proiecte începute, spunându-mi că nu voi mai ajunge să depind de puterea de a aduna firimituri de suflare, chinuindu-mi trupul. </div>
<div style="text-align: justify;">
Mi-am propus să nu mai adorm grăbită, să nu mă mai trezesc grăbită, să nu-mi mai beau cafeaua grăbită, să merg pe stradă suficient de încet, încât mersul să nu se mai transforme în fugă. Mi-am propus să nu mă mai grăbesc să închei o discuţie abia începută, să-mi tihnească întoarcerile acasă şi să-mi doresc mai mult decât odihnă, la capătul unei zile. </div>
<div style="text-align: justify;">
Ne propunem mereu să facem să ne tihnească şi zilele şi nopţile şi dimineţile, să adormim zâmbind pentru ziua ce se încheie şi pentru cea care va veni. Dar aproape că nu ne mai tihnesc - nici zilele, nici nopţile, nici dimineţile - şi, dacă adormim zâmbind, e pentru că, în sfârşit, putem închide ochii spre a visa că <i>mâine</i> vom putea face să ne tihnească o cafea, câteva momente petrecute cu un om drag, o plimbare, zâmbetul unui copil, o floare, un cuvânt cald, o rază de soare.</div>
<div style="text-align: justify;">
Poate la anul... </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-66487992024143981142013-07-18T09:46:00.000+03:002017-01-12T10:36:12.561+02:00Un loc, alt loc<div style="text-align: justify;">
Imi amintesc, dezordonat, de toate plecarile - inchipuite, promise, declarate sau tacute, tumultoase sau produse pe nesimtite, reclamate sau planse. Plecari din locuri, ale mele, plecari din vietile unor oameni, tot ale mele, sau plecari ale lor din viata mea - unele intelese, altele neintelese sau intelese prea tarziu, dupa tulburari zdravene ale sufletului meu care refuza sa le inteleaga rostul. </div>
<div style="text-align: justify;">
Ani de-a randul am tanjit dupa un loc (un simplu loc de munca, ar zice unii) care nu avea, cel putin atunci, cum sa fie al meu. M-am incrancenat in a gasi solutii spre a ma intoarce mereu acolo, pentru ca sufletul meu nu voia sa accepte ca locul meu poate fi si altul, sau am vazut semne de intoarceri in toate portitele care apareau, intredeschise, spre a ma duce inapoi. Si, cand intr-o potrivire cumplita a sortii, dureroasa si groteasca, as fi putut sa raman acolo cu totul, am renuntat. </div>
<div style="text-align: justify;">
Am stiut si am simtit, in atatia ani de intoarceri repetate si, uneori, chinuite, empatia oamenilor dragi din viata mea si am stiut si momentele in care doar eu imi intelegeam dorinta intoarcerii mele acolo. Am stiut ca motivele mele, sufletesti pe de-a-ntregul, nu pot fi intelese pe deplin, asa cum, uneori, suntem incapabili de empatie in fata dorintei celor din jur de a se intoarce la un loc, la un om, la o etapa trecuta din existenta lor. Asa cum suntem incapabili sa intelegem pe deplin intoarcerile, sau macar dorinta de a se intoarce acolo, ale celui care odinioara a plecat, sfarsind o relatie. Dar, ceea ce simtim, ceea ce ne motiveaza alegerile si ceea ce, in final, alegem nu tine de intelegerea celorlalti.</div>
<div style="text-align: justify;">
Dupa plecari si intoarceri repetate, se intampla, probabil o data in viata, sa poti alege sa ramai definitiv - langa un om de care te leaga amintirea unor stari dupa care tanjesti, intr-un loc pe care-l simteai pana nu demult ca fiind al tau, desi, de fapt, nu era. Se intampla ca sufletul sa-ti fie impartit, pentru ca, de la ultima intoarcere si pana la momentul in care esti pus in fata alegerii, lasi sa intre in viata ta alti oameni si iti dai voie sa cunosti alte locuri. Si ajungi sa stii ca, oricum ai alege, o sa regreti ca ai lasat ceva in urma.</div>
<div style="text-align: justify;">
Intre ultima mea intoarcere in locul dupa care tanjisem atatia ani si momentul in care mi s-a dat sa pot alege ca el sa fie cumva definitiv al meu, mi-am dat voie sa cunosc un altul, pe care refuzasem sa-l descopar. Nu stiu de ce mi-am ingaduit asta, dar stiu sigur ca, daca nu s-ar fi intamplat asa, alegerea mi-ar fi fost infinit mai lesne de facut, necunoscand altceva.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am incercat sa aleg obiectiv, ca si cum as fi stiut cum se face, ca si cum, ati zice, ar fi incaput vreo comparatie intre un loc in care ma tot intorsesem pret de zece ani si cel pe care-l cunosteam de cateva luni. Am facut liste cu motive impartite in obiective si subiective, am facut tandari creierii oamenilor dragi din jurul meu, mai vechi si mai noi. Am incercat sa inteleg sensul lui "carpe diem!" si, cred ca abia atunci cand am incercat realmente sa-l inteleg, am putut sa aleg.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am inteles ca intoarcerile mele repetate in acelasi loc nu insemnau altceva decat intoarceri in trecut - un trecut care nu seamana cu prezentul - si, mai ales, am putut sa aleg atunci cand am inteles ca sunt incapabila sa transform in prezent trecutul, caci spre el tanjeam, de fapt. Am renuntat sa ma mai intorc si, desi nu stiu care ar fi fost alegerea mai buna, macar mintea mea, acum si la momentul alegerii, considera ca am ales sa merg mai departe. Am plecat dintr-un loc, fara sa renunt, insa, la oamenii frumosi carora le datorez intoarcerile mele acolo.</div>
<div style="text-align: justify;">
Tanjim mereu dupa starea de avea un loc al nostru, in sufletul unui om drag, intr-o iubire simpla, intr-un univers care ne este familiar. Uneori, sfarsim impartiti din cauza neputintei noastre de a lasa trecutul sa fie ceea ce este si amestecandu-l cu prezentul. Probabil ca, lasand trecutul sa fie trecut, ne vom gasi locul - in sufletul unui om drag, intr-o iubire simpla, intr-un loc. Dar asta numai atunci cand, independent de orice element exterior, sufletul nostru va ajunge, el singur, sa creada in pretiosul "carpe diem!".</div>
<br />
Sunt doi ani de când am renunţat la trecutul după care m-am încrâncenat să alerg. Şi, dacă ar fi să aleg acum, din nou, aş alege la fel. Pentru că nimic din ceea ce trăiesc acum nu s-ar fi putut întâmpla dacă atunci aş fi ales altfel.<br />
Nimic, nimic nu este întâmplător!<br />
<br />Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-24253889969391823732013-07-14T14:19:00.001+03:002013-07-14T14:25:33.727+03:00"Andiamo" (Alice Năstase Buciuta, Simona Catrina)<div style="text-align: justify;">
"Am fost, Simona, peste munţi şi peste distanţe ca să-mi ucid, de bunăvoie, speranţa. Acum mi-e dor de el, fără să-i mai ştiu numele, fără să mai am pe cine să strig. S-a deschis pe lume o prăpastie pe care n-o mai pot umple cu nimic, un hău în adâncul căruia trebuie să fi rămas povestea mea de dragoste ireală. [...]</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Dar ceva trebuie să rămână din asta, iubita mea, trebuie să existe, totuşi, un rost şi-un înţeles bun în toată suferinţa pe care o îndur. Fiindcă, oricât de greu mi-ar fi, trebuie să recunosc că-mi merit soarta. Alerg mereu după frânturi de viaţă şi pun, în locul adevărurilor care n-au existat niciodată, setea mea de iubire. Mă risipesc pe drumuri nesfârşite urmărind himere a căror dragoste mă înrobeşte şi mă face să uit care e rostul meu pe pământ. Mă tem de vârste, iar temerile care mă fac să fiu grăbită, repezită, hămesită să trăiesc mult şi repede nu fac altceva decât să-mi irosească anii, lăsându-i în derivă.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
M-am grăbit. M-am mintit.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Însă cred că a venit timpul să accept măcar un adevăr cu folos: nu are rost să scormonesc, nu are rost sa cerşesc, nu are rost să caut. Marile descoperiri, revelaţiile sfinte, ca şi marile iubiri ţi se dezvăluie întregi, în toată măreţia lor, fără să fie nevoie să le urmăreşti sau să alergi după ele. Iubirile adevărate ţi se dezvăluie firesc, precum răsăritul, precum ploaia, precum curcubeul. Precum primăvara asta nebună care mi se arată, ştiind că nu am cum să nu îi simt lumina."</div>
<br />
<i>Dincolo de tăcere</i>, Alice Năstase Buciuţă<br />
<br />Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-52527663585336898132013-05-18T10:31:00.000+03:002013-05-18T14:48:34.936+03:00fură ca un artist, Austin Kleon<div style="text-align: justify;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjhPynFzqKgXC2ashYARyUTBT05vsN_TfmLRt0_hYugDo806kcZSPFlaZxliHPoIIEvueqGHdMjyVeojNUITWTZtDqUG1RoPX-cgAqn3OJXOvKbVZAgaq1PW9szwA_SgiS7KzALGSPoxUI/s1600/steal.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="200" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjhPynFzqKgXC2ashYARyUTBT05vsN_TfmLRt0_hYugDo806kcZSPFlaZxliHPoIIEvueqGHdMjyVeojNUITWTZtDqUG1RoPX-cgAqn3OJXOvKbVZAgaq1PW9szwA_SgiS7KzALGSPoxUI/s200/steal.jpg" width="200" /></a></div>
Pe cât de întâmplător a picat în mâinile mele, pe atât de mult am vrut să vedeţi câte ceva din ce-am găsit în <i><a href="http://austinkleon.com/steal/">fură ca un artist</a> </i>a lui Austin Kleon<i>. </i></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Ori de câte ori dau sfaturi, oamenii stau de vorbă cu ei înşişi, cei din trecut."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Tot ce trebuie spus s-a spus deja. Dar, cum nimeni nu ascultă, totul trebuie spus din nou." (A. Gide)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Nu eşti altceva decât o combinaţie a ceea ce laşi să intre în viaţa ta. Eşti suma influenţelor care au acţionat vreodată asupra ta."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Suntem modelaţi şi cizelaţi de ceea ce iubim." (Goethe)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Întotdeauna vei avea o valoare comparabilă cu cea a influenţelor pe care le îngădui în preajma ta."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Educă-te de unul singur. Fie că eşti la şcoală, fie că nu, ai întotdeauna datoria de a te educa."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Copiază-ţi personajele preferate din cărţi."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"PÂNĂ REUŞEŞTI, SIMULEAZĂ."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Prefă-te că eşti cineva până când chiar devii acea persoană. Simulează până când ai succes, până când toată lumea te vede aşa cum îţi doreşti sau prefă-te că faci ceva până când chiar realizezi ceea ce ţi-ai propus."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Începe prin a copia ceea ce îţi place. Copiază, copiază, copiază, copiază. Când vei termina de copiat, vei afla cine eşti tu însuţi." (Yoshi Yamamoto)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Cei care nu vor să imite nimic nu produc nimic." (Salvador Dali)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Vrem ca tu să iei de la noi. La început, vrem să furi de la noi, pentru că nu ştii să furi. Vei lua ceea ce îţi dăm noi, îţi vei hrăni propria voce şi astfel vei ajunge să îţi descoperi propria voce." (F.F. Coppola)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div>
<div style="text-align: justify;">
"Un defect minunat al nostru, al oamenilor, este acela că suntem incapabili să realizăm copii perfecte. În neputinţa noastră de a ne copia idolii zace şansa descoperirii propriei noastre identităţi. În felul acesta evoluăm."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
</div>
<div style="text-align: justify;">
"Activităţile cu care îţi umpli timpul atunci când amâni lucrurile importante sunt probabil cele cu care ar trebui să te îndeletniceşti toată viaţa." (Jessica Hische)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Tergiversează lucrurile în mod productiv."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Dacă te stăpânesc două sau trei pasiuni la fel de puternice, nu trebuie să te simţi obligat să alegi între ele. Nu renunţa la nimic. Ţine-ţi toate pasiunile aproape."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Tu controlezi cât împărtăşeşti şi cât dezvălui."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Oamenii nu sunt neapărat răi sau cruzi, ci doar ocupaţi cu ale lor." (Steven Pressfield)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Construieşte o lume a ta."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
"Fă-ţi prieteni, ignoră-ţi duşmanii."</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div>
<div style="text-align: justify;">
Mulţumesc, N.!</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
P.S. Citatele a căror sursă nu este precizată aparţin lui <a href="http://austinkleon.com/">Austin Kleon</a> .</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
</div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-61402818430582280432013-05-11T12:42:00.000+03:002013-05-11T12:45:26.557+03:00.<div style="text-align: justify;">
Momentul în care faci un compromis şi, imediat, momentul în care ai certitudinea tristă că vei face un altul. Pentru că faci parte dintr-un soi de lanţ pe alocuri ruginit, noduros, în care alţii ar suporta, nemeritat, consecinţele lipsei compromisului tău.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Momentul în care simţi că, în loc să se îndrepte, lucrurile se duc în aceeaşi direcţie greşită şi, mai ales, momentul în care ai certitudinea că, de fapt, după compromisul de azi, va urma compromisul de mâine. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Momentul în care taci şi te laşi călcat în picioare. Momentul în care probabil ai uitat că meriţi mai mult decât să pleci capul. Momentul în care uiţi că eşti valoros şi uiţi că ai nevoie să fii demn. Pentru tine.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br />
Momentul în care simţi că nu mai ai energie cât să speri că lucrurile pot fi altfel.<br />
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-2939692550093558942013-05-02T21:21:00.000+03:002015-07-29T12:21:34.548+03:00Găseşte-ţi timp<div style="text-align: justify;">
Timp pentru a iubi, timp pentru a face bucurii, ţie şi altora, timp pentru odihna sufletului, timp pentru lucrurile mărunte care îţi umplu existenţa.</div>
<div style="text-align: justify;">
Timp pentru a spune "te iubesc!", timp pentru a spune "mulţumesc!", timp pentru a preţui timpul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Timp pentru tine şi timp pentru ceilalţi. Timp pentru o vorbă caldă prietenului trist, timp pentru o încurajare, timp pentru un "ce faci?" şi, mai ales, timp pentru a asculta răspunsul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Timp pentru a răspunde la telefon părintelui pentru care vei rămâne mereu un copil, timp pentru a-ţi vedea prietenul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Timp pentru a sta cu tine, în tihnă, şi timp pentru a-ţi zâmbi. </div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-40110449206814733032013-04-20T11:44:00.001+03:002013-11-22T10:14:38.039+02:00Însemnări (1)<br />
<div class="MsoNormalCxSpFirst" style="text-align: justify;">
<span lang="RO" style="font-family: "Times New Roman","serif"; mso-ansi-language: RO;">Mi-a spus
că-şi doreşte mai mult decât îi oferea gramul ăla de viaţă. Aşa a început
scurta noastră discuţie, scurta noastră viaţă, scurta noastră existenţă plânsă
apoi. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormalCxSpMiddle">
<br /></div>
<div class="MsoNormalCxSpMiddle" style="text-align: justify; text-indent: .5in;">
<span lang="RO" style="font-family: "Times New Roman","serif"; mso-ansi-language: RO;">Camera
aproape goală păstrase, pe pereţii albi, urmele anilor noştri acolo. Şi râsetele şi îmbrăţişările şi plânsetele în
doi. Şi izul de speranţă ursuză şi naivă a fericirilor - plăpânde, aveam să aflu
mai târziu - date de naivitatea cu care ne închipuiam vieţile. Aveau, parcă,
dreptul la judecată. Păreau că ne privesc, aşa goi cum erau, cerându-ne să ne întoarcem
la noi, implorând, în acelaşi timp, o linişte ce nu mai venea. Cerându-ne
explicaţii pentru sfârşitul venit înainte ca moartea trupească să ne
despartă. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormalCxSpMiddle" style="text-align: justify;">
<span lang="RO" style="font-family: "Times New Roman","serif"; mso-ansi-language: RO;">Mi-am
împreunat mâinile ca pentru rugăciune, implorând în gând o forţă divină să vină
să mă cruţe de mine. Să-mi arate calea, să-mi îndrume gândurile, să mă aducă la
mal şi să mă lase acolo să zac până când toată liniştea lumii va fi a mea.<o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormalCxSpMiddle" style="text-align: justify;">
<span lang="RO" style="font-family: "Times New Roman","serif"; mso-ansi-language: RO;">Întreaga
poveste fusese un dans în doi împiedicat. Dansaserăm înlăntuiţi, lipiţi, cât o
viaţă de om, împiedicându-ne şi
ţinându-ne unul de altul să nu ne prăbuşim. Ne sfidam căderea şi fiecare îl
ridica pe celălalt cu o îndârjire oarbă pe care o simţeau atât trupul, cât şi
sufletul obosit. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormalCxSpMiddle" style="text-align: justify; text-indent: .5in;">
<span lang="RO" style="font-family: "Times New Roman","serif"; mso-ansi-language: RO;">Am
amânat sfârşitul împingându-ne limitele la extremă, la extrema care ne lăsase
lipsiţi de viaţă, de suflu, de orice ar fi semănat a putere ce-ar fi putut să
ne facă să mergem mai departe în doi. <o:p></o:p></span></div>
<div class="MsoNormalCxSpMiddle" style="text-align: justify; text-indent: .5in;">
<span lang="RO" style="font-family: "Times New Roman","serif"; mso-ansi-language: RO;"><br /></span></div>
<div class="MsoNormalCxSpMiddle" style="text-align: right; text-indent: 0.5in;">
<span lang="RO" style="font-family: "Times New Roman","serif"; mso-ansi-language: RO;">(însemnări, noiembrie 2011)</span></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-32371981779157319672013-01-10T11:25:00.002+02:002013-07-24T11:38:32.177+03:00Micul nostru Prinţ<div style="text-align: left;">
<span style="text-align: justify;">Pentru C., prietena mea</span></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn8yNq6eGlS1OJc7t1XMJ8IC7sNcjzYvoGIC1FN95gE0mJrqCuys396uZxVOFjGo2uFgx1kMGo-QEMsk3L-3fRpr-RC5TvDZ-yGgh-bRlczuZCgiTwClP4o4eXOk4gVwP31mGx55347Gs/s1600/Le+petit+prince+1.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjn8yNq6eGlS1OJc7t1XMJ8IC7sNcjzYvoGIC1FN95gE0mJrqCuys396uZxVOFjGo2uFgx1kMGo-QEMsk3L-3fRpr-RC5TvDZ-yGgh-bRlczuZCgiTwClP4o4eXOk4gVwP31mGx55347Gs/s320/Le+petit+prince+1.jpg" width="216" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
<div style="text-align: left;">
<span style="text-align: justify;"> Pe Micul Prinţ l-am redescoperit vara trecută. Căutam, într-o librărie de pe Champs-Elysees, cărţi </span><i style="text-align: justify;">de-ale lor, de acolo,</i><span style="text-align: justify;"> pentru a le folosi </span><i style="text-align: justify;">aici,</i><span style="text-align: justify;"> la şcoală.</span></div>
<div style="text-align: justify;">
Nu
mai ştiu cine-a început, C., pare-mi-se, să caute Micul Prinţ. Am
căutat împreună, apoi, şi, căutând, mi-am spus că acesta va fi suvenirul
nostru - nici acum nu ştiu ce altceva mi s-ar părea mai drag şi mai
potrivit de păstrat drept suvenir din Franţa decât un Mic Prinţ.<br />
<div style="text-align: justify;">
Am găsit cu greu cartea. Era pe raftul cărţilor pentru copii şi nu ştiu acum de ce ne-a luat atât de mult s-o găsim - <i>oamenilor mari</i>
ar trebui să le treacă prin cap că o astfel de carte este pe raftul
cărţilor pentru copii! Ne-am cumpărat fiecare câte una şi ne-am întors
în ţară cu câte-un Mic Prinţ<i>.</i></div>
<div style="text-align: justify;">
Apoi
C. nu l-a mai avut. Nici nu ştiu dacă apucase să recitească povestea
Prinţului înainte de a fi dăruit-o. Câteva luni mai târziu, stând de
vorbă cu M., care-mi povestea că tocmai fusese la Paris, i-am spus că-mi
părea rău că nu ştiusem că pleacă - aş fi rugat-o să mai aducă un Mic
Prinţ, pentru C. Ar fi fost un cadou potrivit pentru Crăciun, mi-am zis.
Puteam comanda cartea pe internet. Sau o puteam cumpăra, aş fi găsit-o
sigur într-una din librăriile de pe aici. Nu era, însă, la fel. Pentru
că, de fapt, nicio ediţie nu avea aceeaşi însemnătate<i>.</i></div>
<div style="text-align: justify;">
I-am
dăruit, astfel, lui C., în noaptea dintre ani, Micul meu Prinţ. N-a
vrut să-l primească, pesemne ştia că mi-e drag. Cred că i-a trecut prin
minte şi că, oricum, îl avusese şi ea. I-am spus că trebuie să-l ia,
pentru că vreau să fie la ea. În plus, în felul ăsta, nemaiavând fiecare
cărticica ei, vom merge să luăm alta. Tot de acolo, cât de curând. </div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Oamenii mari </i>sunt chiar ciudaţi. Înţelegând rostul unui gest, pot plânge pentru o carte.</div>
</div>
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-88569341471894180342013-01-03T13:33:00.002+02:002013-01-03T13:33:49.196+02:00În grabă. 2012<div style="text-align: justify;">
Săptămâna trecută am avut, cumva, starea că 2012 a trecut prea repede. Că a trecut, pur şi simplu, pe lângă mine, peste mine, înainte de-a mă dumiri, înainte ca lucrurile să apuce să se aşeze.</div>
<div style="text-align: justify;">
În ianuarie am cochetat cu ideea de a merge la schi. Am pus în aplicare în februarie-cu oameni frumoşi, cu hohote de râs, cu vârf de munte unde am stat de vorbă cu soarele, în momente în care, îniţial, am cedat fricii de începător din faţa pârtiei albe. Apoi a fost Milano-un fel de regăsire, de readucere cu picioarele pe pământ, de revenire la urbe după liniştea din munţi. </div>
<div style="text-align: justify;">
Martie a adus cu el un binemeritat dezgheţ. Şi-a trecut repede, nu ştiu când. A venit aprilie - cu soare! - aprilie în care am descoperit, după un drum (de multe ore!) cu trenul, Timişoara-pe care n-o vizitasem, despre care auzisem că-i loc de suflet pentru oameni dragi, că-i frumoasă, că-i specială. Descoperind-o, mi-a rămas şi mie aşa, dragă şi specială.</div>
<div style="text-align: justify;">
Mai a venit cu pregătiri de sfârşit de an, de sfârşit de liceu, cu degustări de mâncăruri, cu zile lungi şi seri şi mai lungi de planuri, schimburi de mailuri, soiuri de torturi, idei pentru torturi, pentru aranjamente florale. Pentru banchet, pentru absolvire cu robe, pentru final de liceu.</div>
<div style="text-align: justify;">
Iunie - intensul, melancolicul iunie - Banchetul de absolvire, Ultimul clopoţel, coroniţa, festivitatea de absolvire. <i>Ani de liceu. </i></div>
<div style="text-align: justify;">
Iulie a început nu mai ştiu cum, dar ştiu că s-a sfârşit într-un vis. Un bilet de avion luat într-o duminică mă ducea, în ziua următoare, în Paris. De acolo în Saint Malo - urbea liniştită cu mareea ce-a făcut de nerecunoscut, seara, locul unde, dimineaţa, ne băuserăm cafeaua. Din Saint Malo la Mont Saint Michel. De la Mont Saint Michel, absolut imprevizibil, în Dol de Bretagne pe care l-am văzut pedalând în grabă pe biciclete. Apoi din nou Paris, cu Turnul ziua, noaptea, cu Arcul, cu Lisa Monalisa, cu Tuileries, Concorde, Champs-Elys<span style="background-color: white; color: #222222; font-family: arial, sans-serif; font-size: x-small; line-height: 16px; text-align: left;">é</span>es, Sena, buchiniştii şi Bateau Mouche, cu Montmartre, Moulin Rouge, Quartier Latin, Notre-Dame, Sorbona, Panteonul. Cu ploaia rece udându-ne harta ce trebuia să ne ducă înapoi, noaptea, pe un alt drum, la hotel.</div>
<div style="text-align: justify;">
La câteva ore de la sosirea în ţară am luat drumul Costineştiului. Era 1 august şi nu trecuse vara. Mai aveam de văzut, de descoperit, de împărtăşit. Pe fondul oboselii deja acumulate, experienţa Costineşti a fost frumoasă, dar şi cu trăiri noi, necunoscute, neînţelese, ciudate, tensionate. Amestecate.</div>
<div style="text-align: justify;">
Septembrie m-a găsit în Grecia şi, tot acolo, vestea că începutul anului şcolar se va amâna cu o săptămână. </div>
<div style="text-align: justify;">
14 ale aceleiaşi luni - ca în 2011 - acelaşi loc şi oameni dragi lângă mine. </div>
<div style="text-align: justify;">
Octombrie şi noiembrie au trecut repede, încurcat, obositor, ciudat. Ca un vârtej. </div>
<div style="text-align: justify;">
Decembrie a început la Sinaia şi s-a sfârşit cumva grăbit, alergat, într-un soi de fugă - spre nu se ştie unde, spre nu se ştie cum. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Urcuşuri şi coborâşuri, oboseală, robotisme, grabă, descoperire. Oameni vechi şi noi, frumoşi, mai putin frumoşi şi lecţii de învăţat. 2012 a fost unul din cei mai plini ani din câţi am trăit până acum.<br />
<br />
Multe au fost, puţin am scris. Acum închei. Mă grăbesc.<br />
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-47880127516875886672012-11-18T08:54:00.001+02:002012-11-18T13:55:52.495+02:00Dacă şi timpul<div style="text-align: justify;">
Dacă cineva te răneşte şi nu a înţeles că a făcut asta, cu siguranţă o va face şi a doua oară. Pentru că nimeni nu se schimbă doar de dragul tău. Dar asta nu se înţelege decât cu timpul. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Dacă accepţi să te înconjori de oameni doar pentru a-ţi alunga singurătatea, probabil că tot singur te vei simţi. Pentru că simpla prezenţă fizică nu înlocuieşte absenţa apropierii sufleteşti. Dar şi asta se înţelege doar cu timpul. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Dacă te trezeşti dorindu-ţi ca ziua să se termine mai repede, va veni un moment în care vei realiza că n-ai făcut decât să vrei să laşi timpul să treacă pe lângă tine. Dar şi asta se învaţă tot cu timpul.<br />
<br />
Cele mai dureroase momente sunt cele în care descoperi că normalitatea ta nu este aceeaşi nici măcar cu cea a omului pe care-l considerai cel mai apropiat. Poate pentru că este incapabil să se pună în locul tău, poate pentru că nu eşti în stare să găseşti calea spre a da repere despre ceea ce înseamnă normalitatea ta. Sau poate pentru că găseşti <i>normal</i> să nu fie nevoie să te explici. Oricum ar fi, se învaţă cu timpul.<br />
<br />
Dacă ai un singur prieten, îţi este suficient. Trebuie doar să-l ai. <br />
<br />
Cu timpul, am descoperit că oamenii nu tolerează decât în măsura în care această toleranţă nu este echivalentă cu a face vreo concesie.<br />
<br />
Am descoperit că să oferi din timpul tău este mai costisitor şi mai greu decât să oferi bunuri materiale. Am descoperit că, dacă oferi din timpul tău, poţi primi prieteni. Dar nu şi timpul lor. Pentru că timpul lor este al lor. Dar asta se învaţă tot cu timpul.<br />
<br />
Nu contează cât eşti de bun. Se va găsi mereu cineva care să-ţi arunce în faţă că nu ai făcut lucrurile cum trebuie. Iar dacă nu ai certitudinea propriei valori, vei ajunge să te îndoieşti de tine. Dar şi asta se învaţă tot cu timpul.<br />
<br />
Cu timpul, am învăţat că nu vom face decât să regretăm pierderea oamenilor de lângă noi, câtă vreme nu am învăţat nimic din această experienţă. Am învăţat că regretul este tardiv. Şi nici nu-i va mai aduce înapoi.<br />
<br />
A spune oamenilor importanţi din viaţa ta că sunt importanţi, a iubi şi a-i face să simtă asta, a fi capabil să împărtăşeşti orice, oricum, a oferi fără a aştepta în schimb sunt doar câteva dintre motivele care-i vor ţine lângă tine. Altceva ce se învaţă cu timpul. <br />
<br /></div>
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-88179100061978273852012-07-21T12:16:00.000+03:002012-07-21T13:18:46.475+03:00Bacalaureatul. Pentru toţi?<div style="text-align: justify;">
Pe siteul MECTS, la rubrica "Admitere 2012", oricine poate găsi specializările ordonate după ultima medie. </div>
<div style="text-align: justify;">
În Bucureşti - 282 la număr şi tot atâtea opţiuni pentru absolvenţii claselor a VIII-a. </div>
<div style="text-align: justify;">
Pe prima poziţie - un colegiu naţional, specializarea <i>matematică-informatică</i> şi media ultimului intrat - 9,93. Pe ultima poziţie, un liceu tehnologic, specializarea <i>mecanică</i> şi media ultimului intrat -3,33. Pentru aceasta din urmă, din cei 29 de admişi, primul intrat a obţinut media 5.00 la proba de matematică a Evaluării naţionale. Şi singurul, restul având sub 5.00.</div>
<div style="text-align: justify;">
Din cele 282 de specializări pentru Municipiul Bucureşti, media de admitere-reprezentând media aritmetică a celor patru ani de gimnaziu şi a celei de la Evaluarea naţională- a fost sub 5.00 la 90 dintre ele. La încă vreo 36- medii între 5.00 şi 6.00. </div>
<div style="text-align: justify;">
Dintre cele 90 de specializări pentru care ultima medie nu a depăşit 5.00, doar 2 sunt la profilul uman. Restul-real, matematică-informatică, sau tehnic. Aproape la fel şi în cazul specializărilor pentru care ultima medie de admitere a fost între 5.00 şi 6.00. M-am oprit la 6.00, aceasta fiind media minimă de promovare a examenului de Bacalaureat.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ne-am pierdut în date, numai că era important aspectul. La 90% ( poate mai mult ) din cele 128 de specializări la care media ultimului admis a fost între 3,33 şi 5,96, proba obligatorie a profilului-real, specializarea matematică-informatică sau tehnic- la examenul de Bacalaureat este, (ce să vezi?!) matematica! Cu mici diferenţe în funcţie de profil, dar a-ce-eaşi matematică studiată în liceele teoretice şi în colegiile naţionale! Şi, ce să vezi?! Proba de limba româna e şi ea a-ce-eaşi!</div>
<div style="text-align: justify;">
Diferenţa o face faptul că un copil care a intrat cu o medie sub 5.00 e posibil să nu fi ştiut să rezolve primul punct al subiectului de la Evaluarea Naţională la Matematică ( citez : "Rezultatul calculului 18-12:3 este egal cu..." ) sau subiectul de la Limba română care cerea numirea sursei textului suport. </div>
<div style="text-align: justify;">
De fapt, diferenţa o face faptul că, pentru unii, mulţi, din păcate, clasa a IX-a ar trebui să însemne reluarea noţiunilor din clasa a V-a, sau mai devreme, încluzând aici şi scrierea corectă în limba maternă. Cu unii poţi lucra studii de caz, pe alţii, însă, trebuie să-i înveţi să scrie! Cu unii poţi lucra algoritmi, pe alţii trebuie să-i înveţi adunarea, scăderea, tabla înmulţirii. Clasa a IX-a înseamnă start diferit. A XII-a - final de ciclu... pentru toţi. </div>
<div style="text-align: justify;">
Mai mult decât atât, Bacalaureatul este un dezastru câtă vreme plecăm de la premisa că toţi absolvenţii de liceu <i>trebuie</i> să-l aibă. Da` de ce? Unii nu şi-l doresc (dovadă faptul că din totalul absolvenţilor înscrişi anul acesta, aproximativ 11.000 nu s-au prezentat la examene), unii pur şi simplu nu pot, alţii vor şi nu au sprijin. Unii, mulţi, nu au părinţi care să-i susţină, sunt ei înşişi părinţi, plecaţi la muncă în străinătate şi venind în ţară preţ de un concediu, cât să susţină examenul de Bacalaureat. Nu neg lipsa de implicare a unor cadre didactice, faptul că, în unele
cazuri, probabil s-ar fi putut face mai mult. </div>
<div style="text-align: justify;">
Mă înspăimântă, însă, modul
în care se prezintă statistici şi uşurinţa cu care se spune "Dacă au intrat cu 4.00 şi au <i>ieşit</i> tot cu 4.00, înseamnă că nu s-a făcut nimic cu ei 4 ani!" Îi invit pe necunoscători să facă o săptămână de practică pedagogică în oricare din clasele - multe - în care ultima medie de admitere a fost în jur de 4.00. Apoi, într-una în care media s-a situat în jurul notei 8.00, (8.00, nu 9,93, să nu fiu acuzată că mă refer la elite).</div>
<div style="text-align: justify;">
Să ne înveţe şi pe noi cum se face. Şi vom da, apoi, cu toţii, un Bacalaureat în urma căruia procentul de promovabilitate nu va mai fi un <i>dezastru</i>.<br />
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
</div>Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-8210781583758136562012-04-30T11:48:00.000+03:002012-05-01T09:26:50.379+03:00Constanţa Buzea, Creştetul gheţarului<div style="text-align: justify;">
Autoportret. Femeia în ipostaza maternităţii. Bucureştii anilor '69-'71. Un portret al lui Eliade, contemporan. Ceea ce atrage este ipostaza femeii - femeia care-şi trăieşte amar existenţa în rolurile de mamă şi soţie a unui bărbat meschin, insensibil, impasibil faţă de valorile tradiţionale ale familiei, pe care le murdăreşte cu adultere şi comportamente violente. Frapant, portretul omului Adrian Păunescu - un tată pentru care copiii par poveri. Un monstru ce pare a nu avea nimic din umanitatea poetului. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Mi se spovedeşte cu orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi făcut gemene. </i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>- Eşti convins că sunt ale tale?</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>- Vrei să le vezi?</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Coboară să dea un telefon. Îmi aranjează o întâlnire cu mama fetiţelor. (p. 50)</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i> (...)</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Îl acuz pe Adrian de meschinărie. Cred că i-ar plăcea să mă şi lovească, nu numai să mă nimicească din priviri. Recunosc, furioasă, că am început să mă tem de el, fizic sunt vulnerabilă, nu mai am resurse pentru refacere de la un scandal la altul. Uneori arată ca un nebun şi mă înfior. (...) Aici, între patru pereţi. pe întuneric, n-am scăpare. Mă terorizează tenace până încep să plâng. (...) Pe înfundate, fără martori, devine canalie. (p 54)</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>(...) </i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Îmi caută ceartă din fleacuri. Îmi ţine socoteală cum îmi cheltuiesc colaborările. Se uită în farfuriile noastre şi compară bucăţelele. Rămân consternată, ameţită. Diabolic, mă urmăreşte, vrând să cedez, să izbucnesc sub teroare. Visează să tremur de frică, să mă vadă distrusă. (p. 59)</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>(...)</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Neglijent în intimitate, cu ticuri de proastă creştere, în lume manierat, controlându-se, după caz. Bâlbâit în discurs, te prinde, te captează cu idei, cu metafore îndrăzneţe, cu lozinci deraiate de la tipic. Amorul nostru-abrupt, nesărat, sumar, ca un viol, ca o nesăbuinţă. (...) </i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Acum produce cu orgoliu dovezi de alt soi. Îl preocupă şi îşi exersează tehnicile hărţuirii. Plăcerea evidentă de-a mă teroriza şi de-a mă maltrata, deocamdată verbal, rostind uneori acuze cu o intensitate inhibantă. (p. 75)</i></div>
<div style="text-align: left;">
<i>(<b>Constanţa Buzea, Creştetul Gheţarului. Jurnal 1969-1971</b>, Bucureşti, Humanitas, 2009) </i><br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Am citit aceste mărturii cu teamă, cu nerăbdare şi cu revoltă şi, poate, aşteptând să citesc printre rânduri despre dorinţa de-a scăpa acestui fel de a trăi. Le-am citit întrebându-mă uneori de ce nemulţumirea femeii umilite, uitate, simţind şi văzându-şi soţul suferind de atâtea ori după <i>o alta</i>, nu se concretizează într-o fugă, într-o renunţare sub forma unei izbânzi mult aşteptate. Am citit întrebându-mă de ce, totuşi, această viaţă chinuită şi aşternută pe hârtie atât de cald s-a prelungit atât de mult. Am citit recitind pasaje în care simţeam cum femeia relata aproape cu detaşare episoade dureroase ale propriei existenţe, o detaşare ca o mască a incapacităţii de a putea mai mult. Am citit fără să regăsesc, în <i>omul</i> Adrian Păunescu, nimic din <i>poetul</i> pe care-l cunoscusem citindu-l.<br />
<br /></div>
</div>Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-81728785329049144642012-04-30T09:45:00.001+03:002012-04-30T09:46:01.451+03:00David Foenkinos, "Despărţirile noastre"<div style="text-align: justify;">
El este francez şi născut în '74 la Paris. El, autorul. Cartea mi-a picat în mână în timp ce bâiguiam prin librăriile din Timişoara căutând <i>ceva </i>de Arghezi. Înhăţatului cărţii de pe raft-de către mine, i-a urmat recomandarea lui George. Călduroasă şi entuziastă. Astfel că, de la Arghezi (l-am găsit, totuşi, într-o altă librărie!) am ajuns la <i>Despărţirile noastre</i>- genul de carte care poate fi citită în mijloace de transport în comun sau seara, înainte de a adormi, cu tot cu oboseala adunată peste zi. Uşor de digerat, spunând o poveste de viaţă.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Se iubesc, dar îşi duc vieţile separat. Separarea este întreruptă de câteva revederi, în momente de cotitură ale vieţii lor separate, revederi ce duc, cumva inevitabil, la împăcări cu mereu acelaşi final-despărţirea. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Vasăzică asta înseamnă fericire, o stare de satisfacţie completă. O stare rotundă, fără nici cea mai mică fisură. Avem oare dreptul să fim fericiţi fără să ne aflăm în starea de satisfacţie completă? Există fie şi un singur moment în care un om să se simtă cu totul, complet cumva? </i></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Cartea vorbeşte, într-un registru simplu, despre incompatibilitate, despre tipare sociale, despre slăbiciuni-sub forma adulterului, despre nefericirea de a fi singur iubind. Toate-incapabile de a umple fisuri spre a permite împlinirea prin iubire, care, singură, se dovedeşte, din nou, insuficientă pentru o viaţă în doi. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-61293465703095508792012-02-05T17:36:00.003+02:002012-02-20T10:04:30.559+02:00Oamenii din viaţa noastră<div style="text-align: justify;">Se spune că atragem în viaţa noastră oameni care ne seamănă. La fel de bine se spune că atragem în jurul nostru oameni cu o personalitate sau un mod de a fi care nu sunt pe placul nostru. Se susţine, argumentat, de altfel, şi că atragem oameni cu care ne completăm. </div><div style="text-align: justify;">Oricare ar fi motivele pentru care, într-o perioadă a vieţii, suntem înconjuraţi de anumite persoane, scenariul e cam acelaşi: oamenii intră în viaţa noastră, apoi ies în acelaşi fel în care au intrat-fără să ne întrebe dacă ne place ori nu, dacă-i un moment potrivit ori nu, dacă am înţeles care-a fost rostul prezenţei lor în viaţa noastră sau care-au fost lecţiile de învăţat câtă vreme i-am avut în preajmă. Fără îndoială, fiecare din noi suntem, în diverse momente, fie în ipostaza celui care a intrat în viaţa altcuiva, fie în a celui rămas să înţeleagă de ce un om, deunăzi lângă el, a dispărut din universul lui.<br />
Că suntem în ipostaza iubitului trădat, al prietenului rănit, al amicului orgolios, al elevului care şi-a schimbat profesorul sau al angajatului care şi-a schimbat locul de muncă, în ipostaza celui plecat sau a celui rămas, ceea ce ne rămâne de făcut este, probabil, să ne privim pe noi şi să ne învăţăm, din fiecare situaţie, lecţiile de viaţă.<br />
<br />
</div><div style="text-align: justify;"></div>Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-44202754930929586502012-02-03T21:05:00.000+02:002012-02-03T21:05:34.475+02:00De sezon<div style="text-align: justify;">Când am ieşit din casă de dimineaţă, fix înainte să încui uşa, mi-am amintit că uitasem telefonul. M-am întors. Odată cu primul pas înapoi, mi-a urlat în minte superstiţia care zice că nu e bine să te intorci. Cum a venit, aşa a trecut, aşa că am înşfăcat telefonul, am încuiat uşa şi-am plecat spre şcoală.</div><div style="text-align: justify;">Inainte să ajung la tramvai, am alunecat şi-am căzut. Sănătos, pe treptele unui "semi" pod pe care-l traversez, de altfel, de fiecare dată în drumul meu spre şcoală şi înapoi. Pentru că isprava s-a petrecut în timp ce urcam-am căzut în genunchi, adică-am aflat că mă mărit. Şi, dacă aveaţi un zâmbet pe buze citind asta, imaginaţi-vă că, în timp ce mă străduiam să mă adun de prin zăpada şi să mă ridic, au trecut, şi prin stânga şi prin dreapta, doi bărbaţi. Păţania mea a fost utilă, bag seamă, câtă vreme cei doi trecători şi-au continuat şi mai atent urcuşul pe scări-gândindu-se, probabil, să nu păţească şi ei ce tocmai păţisem eu, desigur. Dacă-i şi asta vreo superstiţie, înseamnă că aia cu măritişul nu mai e valabilă, nu? Reformulând-dacă am căzut în genunchi, înseamnă că mă mărit. Dar dacă până să mă ridic au trecut doi bărbaţi pe lângă mine şi nu m-au bagat în seamă, înseamnă că nu mă mai mărit? Nu de alta, dar sunt puţin îngrijorată.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">M-am întors acasă. Apartamentul vecinei mele-aproximativ 40 (patruzeci) de metri utili este obiectiv protejat BGS. Aceeaşi vecină a montat pe balustrada balconului care dă spre intrarea în bloc o cameră. Da, din acelea care înregistrează, desigur. Momentan este acoperită cu o pungă transparentă de plastic. Oare imaginea va mai fi clară? Plus că avem tot felul de chestii pe cap, pe după gât. O să fie cam dificil. Sau nu, dacă vom avea şi noi un gram de bun simţ, cât să ne scoatem-odată ce ne apropiem de intrarea în scară-căciuli, fulare şi alte mărunţişuri ce fac mai grea identificarea. </div><div style="text-align: justify;">In fine, în principiu, dacă doriţi, putem afla împreună cu cine, când şi în ce stadiu venim/plecăm de acasă-eu şi alţi neînsemnaţi fără camere la balcon. Evident, la fel de important de aflat-cine ne aduce acasă. Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic înregistrări video. Vă mulţumim.</div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">P.S. Că tot veni vorba, dacă se nimereşte pe aici cineva care să aibă habar despre legalitatea unei astfel de camere într-un spaţiu public, aş fi curioasă să aflu şi eu câte ceva... Mulţam anticipat! </div><div style="text-align: justify;"><br />
</div>Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com7tag:blogger.com,1999:blog-7157802653898486384.post-35884571917586432812012-01-04T13:16:00.003+02:002012-01-04T13:30:25.722+02:00Dorinţa de la miezul nopţii- Uite, peşte, în noaptea dintre ani e bine să mănânci peşte. Ai mâncat peşte?<br />
- De ce să fi mâncat peşte?<br />
- Ca să te strecori şi să aluneci ca peştele în noul an. <br />
- N-am mâncat.<br />
- Struguri? 7 boabe de struguri...?<br />
- De ce să fi mâncat struguri?<br />
- Nu ştiu, dar e bine să mănânci struguri în noaptea dintre ani.<br />
- Nici. Şi nici roşu n-am purtat.<br />
- N-ai purtat roşu?<br />
- Nici.<br />
- Bani asupra ta?<br />
- Nu. Nici bani.<br />
- Dorinţa de la miezul nopţii?<br />
- Am uitat.<br />
- La ce ţi-a stat mintea?<br />
- Nu ştiu.<br />
- Păi, nu ai idee ce-ţi doreşti?<br />
- Ba da. Am.<br />
- Şi ai ce-ţi doreşti?<br />
- Uneori da.<br />
- Uneori?<br />
- Da. Uneori mă am pe mine.<br />
- Îţi doreşti să te ai pe tine?<br />
- Da.<br />
- Cum aşa?<br />
- Pur şi simplu. Dacă mă am pe mine, am tot.<br />
- Păi şi asta-i tot ce-ţi doreşti?<br />
- Îmi mai doresc ce mi-a dorit <i>ea. </i><br />
<i>- </i>Atât?<br />
<i>- </i>Şi să-mi fiu suficientă. Mie.<br />
<br />
Larisahttp://www.blogger.com/profile/07784825137996984561noreply@blogger.com5