Femeie. La 30 de ani.

S-a scris o gramada, presupun. Despre simtiri asociate pragului acestuia. 30 de ani. Despre stari cel putin nostalgice si despre ceea ce implica trecerea de dincolo de acest prag.
Sincer, n-am incercat sa le gasesc vreo explicatie acestor trairi. Nici n-am cautat sa gasesc studii de caz sau explicatii stiintifice. Si nici n-am incercat prea mult sa-mi explic de ce si de unde aceasta senzatie de neplacut asociata numarului treizeci, cel putin dezagreabil pentru unii.

Ma apropii si eu de trairea asta. Inca o luna si-un pic si voi implini varsta. Momentul despre care se spune ca provoaca un declic in viata majoritatii. Ma gandesc la asta pentru ca ma apropii de momentul acela. Probabil ca sunt la fel ca ceilalti, facand din asta un subiect de discutie.

La aproape treizeci de ani ma gasesc, marturisesc asta, mai frumoasa. Nu neg sentimentele de nemultumire sau de neimplinire sufleteasca pe care le resimt uneori. Sufleteste ma simt mai frumoasa. Si mai capabila sa accept schimbari. Si mai capabila sa-mi asum esecuri sau neimpliniri. Si stiu ca-mi voi gasi calea, indiferent cate lectii va trebui sa mai invat pana sa o aflu.

In apropierea acestei varste m-am simtit cel mai aproape de mine. Si tot in perioada asta am fost mai capabila sa-mi depasesc niste limite, fie ele si doar la nivel emotional. Probabil ca nu sunt vreo exceptie, varsta aceasta fiind o varsta a constientizarii si a maturizarii. Probabil ca ma incadrez intr-un tipar ale carui limite imi sunt straine si pe care le voi descoperi ulterior. Poate ca aceasta constiinta de sine pe care o resimt in perioada asta este o consecinta fireasca a trecerii atator ani dintr-o viata de om.

Sunt bucuroasa ca am ajuns aici. Si ca am reusit sa am constiinta propriei persoane. Ca sunt constienta de mine si de ceea ce simt intr-un moment sau altul. Ca, deseori, stiu sa-mi accept realitatea asa cum este ea, impiedicandu-ma si reusind apoi sa merg mai departe.

Sunt bucuroasa pentru ca reusesc sa-i descopar frumosi pe oamenii de langa mine si ca am constiinta faptului ca fara ei n-as fi ceea ce sunt.

Nu stiu daca trairile mele sunt neaparat asociate acestei varste, dar ele vin acum, cand, ca o coincidenta, ma apropii de inceputul celui de-al treizecilea an de viata. Poate m-am maturizat mai tarziu, in ciuda incercarilor timpurii carora a trebuit sa le fac fata.

Sunt aici fara cateva persoane pe care mi-as fi dorit sa le am langa mine. Uneori ma simt singura, alteori simt ca goliciunea din sufletul meu este doar o iluzie intr-un moment mai putin bun.

Pentru ceea ce am, incerc sa multumesc in fiecare zi. Pentru ceea ce nu am, incerc sa gasesc resurse sa sper ca voi avea.

Si, daca femeie la treizeci de ani inseamna mai frumoasa si mai stapana pe sine, atunci, cu siguranta, pragul acesta nu este atat de lipsit de farmec, precum pare!

Limitele pe care si le impun femeile

De ce o femeie frumoasa, atat in exterior cat si in interior, accepta sa isi ofere libertatea unui barbat inferior, pentru a obtine ceva ce poate obtine singura?

De ce o femeie realmente superioara omului de langa ea accepta sa fie agresata si bruscata de acesta, fiindu-i greu sa puna capat unei relatii in care nu se mai regaseste?

De ce o femeie capabila sa isi ofere un standard de existenta asemanator celui oferit de o relatie cu un barbat inferior, ezita sa puna capat unei relatii in care se simte neimplinita si limitata?

Destainuirea ca forma de manipulare

M-am intrebat adeseori daca atunci cand facem destainuiri altora le facem conditionati de o anumita situatie. Si daca, destainuindu-ne cuiva, ajungem sa manipulam persoana in cauza.
Ca sa delimitez foarte clar punctul de referinta, precizez ca inteleg prin destainuire transmiterea, catre altii, a unor informatii ce tin de sfera personala, uneori intime, alteori de obicei subiecte tabu in cadrul unui grup, fiind vorba fie de trairi, fie de experiente din viata personala a fiecaruia din noi.
Cand si cui facem astfel de marturisiri? Sunt ele conditionate chiar de prezenta lor si de aparitia in anumite contexte, sau de prezenta unor persoane in fata carora ne simtim liberi sa ne deschidem? Sau devin instrumentul de manipulare prin care vrem sa cream celuilalt sentimentul de apropiere, deschizand, astfel, portita spre sufletul lui, de fapt, si punandu-l in situatia de a face asta la randu-i?
Principiul conform caruia primesti ceea ce oferi este aplicabil deseori intr-o situatie de acest tip. Cel putin la nivel teoretic si poate chiar nu tocmai constient, destainuirea isi cere tributul doar sub forma raspunsului de acelasi tip: povestind experiente ce tin de sfera personala si intima a vietii mele, subliminal poate ca astept acelasi lucru. In caz contrar, limitele destainuirii se vor delimita mult mai repede.
In acest context ma intreb: in situatiile in care facem destainuiri - in mod cert, scotand la suprafata doar acele aspecte care ne sunt la indemana, dar totusi, personale si intime- se intampla sa o facem cu intentia clara de a-l manipula pe celalalt in directia unui raspuns de acelasi tip?
Nu neg existenta situatiilor de tipul destainuirii ca mod de eliberare, caz in care conteaza atat persoana, cat si cadrul. Nu neg nici situatiile in care destainuirea exista pe principiul reciprocitatii, intr-o relatie ca aceea a prieteniei, insa ma intreb daca, uneori, in mod inconstient, profitam de destainuirea noastra pentru a-l pune pe celalalt in situatia clara de a face acelasi lucru.
Exista relatii extrem de intense, explodand parca intr-un timp extrem de scurt, si care sunt anihilate cu repeziciune (ca si cum nici nu ar fi existat) de intamplari mici. Tipul de relatie care se naste repede, creste brusc in intensitate si sfarseste prin a muri la prima adiere de vant. Si, totusi, ai facut destainuiri, ai primit la randul tau povesti intime si ai sentimentul ca prezenta celuilalt in jurul tau exista de toata viata si va ramane acolo toata viata. Uneori astfel de relatii sfarsesc firesc, alteori aduc cu ele suferinte si intrebari. Si incertitudinea ca aspectele importante ale existentei tale, destainuite, risca sa fie folosite impotriva ta. Intr-o astfel de situatie, suntem constransi la anumite reactii? Sunt destainuirile facute arma pe care celalalt o poate folosi imporiva ta in anumite conjuncturi, in scopul de a obtine o anumita reactie sau un anumit comportament?
Destainuirea ca forma de manipulare exista. Nu sunt convinsa ca exista constiinta acestui fapt. Poate ca este firesc sa te destainui cuiva asteptand acelasi lucru din partea lui. Si poate ca reciprocitatea survine fara sa ne dam seama ca, practic, o cerem in momentul in care ne deschidem sufletul in fata cuiva. Poate ca este vorba doar de sentimentul de incredere pe care ti-l ofera confortul de a sti si tu, la randu-ti, amanunte pretioase din existenta celuilalt.
Subliminal, tind sa cred ca manipularea exista si ea, numai ca nu este constientizata si, cu atat mai putin, verbalizata.
Cand, cui si, mai ales, de ce ne destainuim? Caci, in ceea ce ma priveste, este o certitudine ca destainuirea nu este asociata doar relatiei de prietenie dintre doua persoane.

La multi ani, draga noastra!

Sa nu fii trista, draga mea,
C-a mai trecut un an.
Eu n-am habar...
Dar e-n zadar sa-ti spun
Ca acest an,
Trecut deja,
Ti-aduce-n dar speranta,
Regasire si putere.
Caci acest an ni te arata
Frumoasa si senina
Cum n-ai mai fost ades!


In clipa fericita ce-o traiesti
Fereste-ti sufletul de teama,
Iubeste-ti glasul cand graiesti,
Alina-ti gandul cu povesti
Si-alunga-ti teama sa iubesti!


Sa-ti fie starile de bine
natura ta.
Sa-ti fie sufletul un cantec
netulburat.
Sa-ti fie soarele prieten,
Sa-ti fie clipa numai zambet
si lacrima- dusman!


Lectii
Am invatat de la tine
lectia generozitatii.
Am invatat de la tine
lectia recunostintei,
Dar, mai presus de toate,
Am invatat de la tine
Lectia curajului.
Acela de-a o lua de la capat.

Si, daca-ar fi sa inveti si tu ceva
La randu-ti
invata ca, oriunde-ai fi,
suntem si noi
si ca,
oricat de gol ti-ai simti sufletul
Vom sti sa-l umplem negresit!
Doar sa ne lasi!


Si de va fi sa fie iarasi gol,
Iubeste-te pe tine, gandeste-te la noi,
Ne vei simti aproape, vom fi mereu tot noi,
Cu zambete, cu vorbe, cu brate lungi,
Cat sa cuprinda tot
Ce-i gol si fara sens
In viata ta.


E ziua ta!
Si-n loc de cantec
Noi ti-am adus un gand
Din cele bune si senine
Sa te-nsoteasca pretutindeni
Pe unde vei umbla.
Sa ai lumina si speranta,
Caci am umblat si-am adunat
Cat sa-ti ajunga o viata
Si mai mult!

Si de nu stii ca te iubim,
Priveste-n jur!
Si de nu stii ca-i soare afar'
In orice clipa vrei
Priveste-ti sufletul si lasa-l
Sa zboare catre noi!


Vezi tu, draga mea,
Ceea ce iubim la tine
Este ceea ce nu stapanim in aceeasi masura ca tine:
Zambetul si starea de bine,
felul tau de a fi si sinceritatea.
Si, oricati ani s-ar aduna, acolo, in sertar,
Niciunul nu are sa-ti ia ceea ce ai!
Nici frumusete, nici zambet, nici prieteni!

Pe tine ce te face sa te simti fericit azi?

Cand m-am trezit, Ochiosul isi incepuse deja joaca. Era, totusi, racoare. Cat sa te simti fericit ca te-ai trezit si ca urmeaza o zi intreaga de care sa te bucuri.
Da, azi m-am simtit fericita pur si simplu pentru ca m-am trezit zambindu-i Ochiosului!