Fericire. Când o atingi, preţuieşte-o ca pe un bun sfânt, fără să uiţi cât ai tânjit după ea.
Trage zăvorul şi închină un pahar în cinstea sentimentului de bine, a stării extatice. Lasă-te să ţopăi, dă-ţi voie să strigi, lasă-i pe alţii să citească în sufletul tău pentru a vedea şi ei. Pentru a vedea că pot şi ei.
Ai obosit. Ai obosit să tot alergi strigându-ţi fericirea, fără ca nimeni s-o fi văzut. Nicio fărâmă din ea. Nimeni. Nici cel de pe stradă-care parcă ţi-a zâmbit percepând zâmbetul tău, dar n-a putut să vadă că era fericire. Nici şoferul de taxi. Nici vânzătorul, când i-ai întins, mai vesel decât de obicei, banii pentru cumpărături. Nici vecinul care se întorcea de la serviciu. Nici măcar prietenul tău de-o viaţă. Nimeni n-a înţeles că eşti fericit. Nimeni n-a văzut că ochii tăi au căpătat o strălucire aparte.
Toţi erau prea obosiţi-alergaseră înspre nu se ştie ce- fericire-i ziceau. Fără s-o fi văzut trecând pe lângă ei. Aproape că ea i-a atins în repetate rânduri, însă oboseala dată de fuga necontenită nu i-a lăsat s-o vadă.
O vor vedea-o, odată opriţi din alergat.
Trage zăvorul şi închină un pahar în cinstea sentimentului de bine, a stării extatice. Lasă-te să ţopăi, dă-ţi voie să strigi, lasă-i pe alţii să citească în sufletul tău pentru a vedea şi ei. Pentru a vedea că pot şi ei.
Ai obosit. Ai obosit să tot alergi strigându-ţi fericirea, fără ca nimeni s-o fi văzut. Nicio fărâmă din ea. Nimeni. Nici cel de pe stradă-care parcă ţi-a zâmbit percepând zâmbetul tău, dar n-a putut să vadă că era fericire. Nici şoferul de taxi. Nici vânzătorul, când i-ai întins, mai vesel decât de obicei, banii pentru cumpărături. Nici vecinul care se întorcea de la serviciu. Nici măcar prietenul tău de-o viaţă. Nimeni n-a înţeles că eşti fericit. Nimeni n-a văzut că ochii tăi au căpătat o strălucire aparte.
Toţi erau prea obosiţi-alergaseră înspre nu se ştie ce- fericire-i ziceau. Fără s-o fi văzut trecând pe lângă ei. Aproape că ea i-a atins în repetate rânduri, însă oboseala dată de fuga necontenită nu i-a lăsat s-o vadă.
O vor vedea-o, odată opriţi din alergat.
Asa e, Larisa, cine are ochi de vazut, sa vada!
RăspundețiȘtergere"...Dacă găseşti fie şi cea mai improbabilă şansă de a te simţi fericit după perioade atât de grele, trebuie s-o apuci şi să nu-i mai dai drumul şi să nu-i mai dai drumul până nu te scoate târâş din noroiul în care zaci. Nu e vorba aici de egoism, e obligaţia ta să procedezi aşa. Viaţa ţi-a fost dată; e datoria ta (şi dreptul tău, ca fiinţă umană) să găseşti frumuseţea din viaţă, indiferent unde se ascunde ea. (...)
Expansiunea unei persoane - amplificarea unei vieţi - este o măsură a valorii fiecăruia pe lumea asta. Chiar dacă viaţa în cauză se întâmplă să fie, astă dată, chiar a mea."
Elizabeth Gilbert
:)
RăspundețiȘtergere...am citit şi eu mai devreme. Partea cu "să nu-i mai dai drumul până nu te scoate TĂRÂŞ din noroiul în care zaci"... m-a bulversat, în momentul în care am realizat că să procedezi astfel este o soluţie reală pentru momentele în care simţi că totul se duce de râpă.
Numai că trebuie să şi VEDEM la momentul potrivit. Pentru că, odată ajunşi în noroi, de obicei NU mai vedem.