Un fel de-a iubi

Fără aşteptări, fără ore fixe, fără egoism, fără limite impuse celuilalt. Fără eternii monştri ai posesivităţii, fără glas şi fără cuvinte. Fără promisiuni reclamate, fără garanţii, fără vise de mai departe, doar cu visul-prezent. Cu tăceri paralizate de dor, cu fericirea de-a putea simţi atât de firesc, cu minunea regăsirii mereu şi mereu frumoasă şi caldă şi nouă. 

Un fel de-a iubi care lasă loc absenţei fizice şi drumurilor separate, un fel de iubire care te înalţă atât de sus si atât de profund, încât nu doare.
Un fel de-a iubi ce suprimă "de ce?"-ul în căutare de explicaţii şi îndoiala şi teama de a pierde. Un fel de-a iubi în care fie el prietenul tău drag şi bun, fie iubitul îşi pot păstra un colţ de suflet doar al lor şi (măcar) o fărâmă de lume a lor, fără ca asta să însemne că te iubesc mai puţin.
Un fel de-a iubi în care să înţelegem că suntem diferiţi şi unici şi, fiind astfel, iubim diferit şi... unic, manifestându-ne diferit şi unic.   
Un fel de-a iubi în care iubirea asta, după care tânjim atât, să nu se mai măsoare în dovezi - cerute, impuse, purtătoare de garanţii.
Un fel de-a iubi in care iubirea... să fie şi atât.  

Trebuie că vom învăţa felul ăsta de-a iubi. Aşa cum trebuie să învăţăm că iubirea nu ţine nici de ore fixe, nici de împărţeli, nici de promisiuni şi nici de aşteptări. Şi vom iubi în felul ăsta-sublim sau doar firesc, banal- atât cât vom putea, pentru acum, pentru o clipă, pentru până mâine sau pentru toată viaţa, urmându-ne, fiecare, calea. Separaţi sau împreună. Iubirea nu este un schimb.