8 octombrie 2010

Gânduri în dezordine (1)

Am sentimentul ca odata cu trecerea timpului devenim din ce in ce mai pretentiosi. Si mai atenti. Si mai critici. Si mai ganditori. Si mai preocupati de probleme de natura sufleteasca. Si mai ales morala. Ne punem atat de des cateva intrebari, incat sunt convinsa ca tocmai din aceasta cauza ne va fi imposibil sa gasim raspunsul la ele.

Am o preocupare tare importanta in ultima vreme: sa observ oameni din jur, fapte si atitudini si sa despic firul in mii de firicele. Si sunt atat de prinsa de asta, incat nu stiu cand trec zilele pe langa mine. Zile frumoase, de altfel, cu oameni frumosi in jur, cu soare, macar in interiorul meu, si stari de bine pe care as vrea sa le impartasesc si nu pot. Ma opresc gandurile si intrebarile.

Fara sa-mi dau seama m-am trezit intr-un octombrie ploios si rece. Si intunecos. Dar cu zile frumoase sufletului meu. Poate ma mint. Pentru ca, dincolo de stari de bine, se afla multe intrebari, nascute probabil din faptul ca uneori nu-mi mai gasesc locul in universul atat de familiar deunazi.

Ce inseamna prieten? Pentru ca, bag seama, dau cuvantului alte valente decat cei din jurul meu.
Cand ajungem sa fim dezamagiti?

Si uite-asa, in momentele in care raman eu cu mine, incerc sa gasesc definitii si sa explic stari. Si cu cat incerc mai mult, cu atat raspunsul e mai greu de gasit. Ar fi de folos niste raspunsuri simple, reflectare a realitatii si nu a vreunei ideologii sau a unui ideal. Pentru ca... realitatea este cea de care ne lovim si cu care ne luptam, iar aceasta lupta vine ca o consecinta fireasca a idealizarii relatiilor, a starilor, a asteptarilor... poate prea mari, poate prea multe... venite inconstient in urma unor gesturi pe care, in diferite circumstante le-am facut, fiecare din noi, in numele... prieteniei, al afectiunii, al dorintei de a ajuta, daca am fost in stare. Gesturi facute dezinteresat, cu tot dragul, dar in urma carora, aproape inconstient, cu siguranta involuntar, apar asteptarile... Si ma intreb daca e in neregula sa le avem., cata vreme e vorba de prieteni. Si daca suntem dezamagiti pentru ca asteptarile ne-au fost inselate.

Toamna intrebarilor.

4 comentarii:

  1. Eu îmi iubesc cu pasiune întrebările :) Sunt numai ale mele, ca şi răspunsurile pe care le găsesc :)

    Referitor la ce scrii tu aici, aş spune că mă bucură uriaş "soarele din interiorul tău" :) Restul... se rezolvă :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Da' ce? Reiese de undeva că ştiu şi în cât timp? :))

    RăspundețiȘtergere
  3. "Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul." O.Paler

    RăspundețiȘtergere