Vis cu Moş Crăciun. Acelaşi vis

Copil fiind, adoram să-mi petrec timpul în casa bunicilor, adulmecând mirosul caldurii din sobă, sobă ce încălzea două incăperi mereu pline de râsete şi voie bună, căci eram în permanenţă în casa bunicilor cel puţin şase nepoţi, care mai de care mai gălăgioşi şi mai năzdrăvani.
Visul cu Moşul l-am trăit în fiecare an. Îl trăiesc şi acum, în clipele în care copilăria-mi este de mult trecută. Căci, lucru ştiut, Moşul face parte din acea categorie de vise pe care le trăim de când lumea şi fiecare din noi, din anii copilăriei până în cei din urmă ai existenţei noastre.
Am făcut parte din categoria copiilor care-au crezut în existenţa Moşului, iar acum fac parte din categoria adulţilor care îl aşteaptă nerabdători şi cu aceeaşi bucurie să vină de acolo, de la Poli, cu sacul plin de bunătăţi. Numai că, de data asta, îmi doresc cu mai multă ardoare bunătăţi de natură spirituală. Îmi doresc bunătatea numită linişte, pe aceea numită împlinire sufletească sau pe aceea numită, pur şi simplu, stare de bine.
Aşa că, atunci când vei veni, Moşule, adu-mi din sacul tău o mare de linişte, una de stări de bine, putere să mă bucur de toate lucrurile mărunte din jur, să-mi înfrâng limitele şi să am curaj să înaintez oricare mi-ar fi calea.
Şi-aş mai vrea, Moşule, câţiva fulgi de nea şi mirosul de brad încins de căldura sobei vechi...

Leapşa primită de la EA , care-a descoperit scrisoarea către Moş Crăciun, la care iată că am răspuns, cu întârziere, ce-i drept. Dar mă iartă, ştiu eu!
Înainte de poveste, arunc mâţa în ograda cui o vrea, şi cui poate n-o vrea, adică lui Doru. Şi îi mai amintesc şi lui Geo că mâţa cu pricina este, încă, şi în ograda lui, poate-şi găseşte timp să ne spună o poveste.