Pace cu amintirile

... şi-aş fi vrut să am măcar un obiect, ceva ce pot atinge. Pentru momentele în care mi-e dor şi pentru acelea în care mă întreb cum ar fi fost să existe în viaţa mea mai mult decât în câteva momente scurte şi atât de preţioase... din care mă străduiesc din răsputeri să nu pierd nicio fărâmă...
Şi-aş fi vrut să-mi amintesc momentul în care am primit de la el o jucărie... o păpuşă cu părul lung, cea mai mică din lume, o bomboană, un sărut de noapte bună sau un zâmbet pentru o notă de 10. Şi-o îmbrăţişare venită pur şi simplu...
Şi-aş vrea să inventez amintiri, să mă mint gândindu-mă că e acolo şi mă vede, că se bucură pentru mine şi că îi pasă. Şi-aş vrea să nu tânjesc după câteva momente scurte în care a existat în viaţa mea şi să nu încerc să le uit pe cele multe în care, mergând pe stradă, îi vedeam chipul... fără să-l văd.
Aş vrea, măcar pentru o clipă, să apară...