Toate-s vechi

Mai putem auzi păreri-mai mult sau mai puţin pertinente, mai putem găsi vinovaţi, mai avem resurse să consumăm energii descâlcind sensuri şi încercând să înţelegem fenomene. Mai putem, chiar dacă fără să ajungem la cauza reală a problemei! 

Televiziunile bubuie, radiourile la fel. E aproape firesc: în fiecare an pe vremea asta ne amintim că învăţământul e cu susul în jos. Ne ţine o săptămână, două, grozăvia, că apoi ne întoarcem la contemplare.

O săptămână, două. Timp în care oricine e liber să arunce cu noroi în oricine. Elevii şi părinţii în profesori, profesorii în sistem cu totul (şi în elevi, după caz), presa în cine apucă, ministerul în cine vrea el. Că poate. 

Democraţie, domne! Ca un făcut, firesc, concluziile lipsesc să apară. Concluziile sau măsurile de luat, că despre cauze vorbeşte tot românul, bancher, economist, inginer constructor, muncitor. Ca şi cum eu m-aş apuca să-mi dau cu părerea despre bunăciunea de motor x,care-i mai performant decât motorul y,  pe criteriul culorii maşinii.

Subiectele au fost grele, profesorii nu şi-au făcut treaba, sunt slab pregătiţi, sistemul e politizat, elevii nu mai înţeleg nimic sau nu-i interesează să înţeleagă, programe încărcate, sistem deficitar de evaluare, condiţii mizere, degradare totală a şcolilor şi-a valorilor pe care le reprezenta şcoala. Şi câte si mai câte! Or fi. Numai că, să-mi fie cu iertare, realităţile astea au apărut odată cu Bacalaureatul? Avem nevoie de un procent de promovabilitate la un examen (care să ni se pară) mic, să ne amintim că totul este anapoda?

Păi când colegul meu, profesorul de materia x vine la şcoală plângând că n-a avut bani noaptea trecută să ia medicamente copilului, când profesorul y îşi face treaba şi e ţinta vreunei reclamaţii de la părintele ics pentru că dă prea mult de lucru sau că a dat o notă mi-că progeniturii sale-cel mai deştept, adică şi cel mai bun dintre cei buni, când profesorul zet se preface că predă şi elevul că învaţă, când elevul vine la şcoală şi îi râde în nas profesorului la volanul vreunei maşini la care cel din urmă nici n-ar îndrăzni să viseze vreodată, când trăim şi ne raportăm la o scară a valorilor cu totul răsturnată, când vedem o mulţime de copii extraordinari muncind să aplice pentru burse oriunde în afara ţării, nu mai e nimic în neregulă? Să fie Bac în fiecare zi, atunci, dacă procentele ne ajută să vedem că lucrurile sunt în neregulă!