Cronica unei flăcări ploioase

Am aşteptat un pic, cât să se aşeze. Găndurile şi trăirile. Cât să pot povesti, cu degetele pe tastatura asta obosită, despre cum mi-a fost şi cum ne-a fost nouă în seara aceea.

Ştiam că Adrian Păunescu ar fi împlinit 68 de ani pe 20 iulie. De evenimentul dedicat poetului am aflat cu vreo două ore înainte de începerea lui-stătusem, de altfel, destul de mult cu ochii în televizor, dar asemenea anunţuri nu fac rating, astfel că mi-aş fi petrecut seara în acelaşi mod banal, urmând ca, aflând ulterior, să regret că n-am fost acolo.

Capricioasă vreme. Am ajuns la Arenele Romane odată cu ploaia. Nu ne-a trecut prin gând să plecăm dar, la ceva timp după începerea evenimentului, am găsit soluţia unor saci de plastic primiţi de la nişte vecini ai Arenelor pe care i-am întrebat unde pot găsi un magazin de unde să cumpăr o umbrelă. Le mulţumesc şi, poate, odată în viaţa asta, o să le pot întoarce gestul.

Spectacolul începuse deja şi, întorcându-mă la Arene-bucuroasă pentru sacii ce urmau să ne apere de ploaie- am auzit melodia mea de suflet. Emeric Imre delecta sufletele şi ploaia cu Nebun de alb. Prima piesă a Cenaclului, cred,  ale cărei versuri le-am învăţat. Am alergat printre picături, încercând să mai prind ceva din piesă şi sperând că refrenul ce-l auzeam nu era ultimul. N-a fost să fie, totuşi. 

Nu mi-a fost dat, până în seara aceea, să fiu laolaltă cu atâţia oameni preţioşi. De la premianţii Dabija, Bellu, Bute, Ioaniţoaia, Stanca, Constanţa Buzea-mama lui Andrei Păunescu, până la Doru Stănculescu, Cristian Buică, Valentin Moldovan, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Magda Puşkaş, George Nicolescu, Florin Piersic. Şi ce moment a fost acela în care Piersic a recitat Repetabila povară, în cele câteva clipe în care ploaia a stat şi ea, ascultând mută! Şi acela în care fiul Tatianei Stepa ne-a amintit de Copacii fără pădure a regretatei cântăreţe! Pe Piersic l-am ascultat cu lacrimile jucându-ni-se în ochi, am cântat cu Cătălin Stepa, am ascultat muţi, în ploaie, Umbra lui Alifantis.

S-au adunat nori deasupra Arenelor, s-a întunecat cerul, a început furtuna. Şi-am dansat în ploaie pe 20 de ani, cântată de Magda Puşkaş, pe Aruncarea în valuri a lui Şeicaru. Şi mi-a fost dat să-i văd în acelaşi timp pe scenă, cântând împreună, pe Magda Puşkaş, Şeicaru, Socaciu şi Andrei Păunescu, bucurându-se de prezenţa celor care nu se lăsaseră alungaţi de furtună. 

Şi-aş fi vrut să ţină o veşnicie şi ploaia, care nu mai era rece, şi cântecul. Căzuse noaptea peste Arene şi cerul îşi cerea tributul în linişte. Cât să ascultăm ploaia şi să ne liniştim sufletul. Se încheiase o aniversare. A unor părinţi, a acelora plecaţi dintre noi. Ce potrivire! Andrei Păunescu a găsit modul ăsta sublim de-a sărbători o zi a tatălui plecat în nefiinţă, dându-mi ocazia să-l sărbătoresc şi eu pe cel ce-a fost tatăl meu. Era şi ziua lui. Se lăsase noaptea peste Arene, odată cu furtuna acompaniind Aruncarea in valuri, Umbra, Repetabila povară.

Noapte care cânţi, purtată de valuri jucăuşe, neobosite, noapte care cânţi despre iubiri eterne. Noapte care ne porţi de la cer la pământ. 

"Ca un nebun de alb ce capturează

Regina neagră pentru veşnicie."

Nu i-a lipsit nimic acestei seri. Poate doar timpul. I-a lipsit timpul ce-a fost prea scurt.Acelaşi care este mereu scurt în momentele de fericire!

Mulţumim, Andrei Păunescu!

Pentru pozele ce vor urma îi mulţumesc Emiliei Nicolae!