Râsu'-plânsu'. Sau ziua mea de ieri

Trezindu-mă azi, m-am gândit că ar merita să fac bilanţul zilei de ieri. Să-i spunem pagină de jurnal sau, cum ar spune Geo, despre viaţă pur şi simplu. Sau cum ar spune Carmen, la telefon la miezul nopţii tre să scrii despre ziua asta. Cine nu mai ştia ce mai fac şi cum o mai duc, află acum. Două puncte.

Încep cu trezitul. Devreme. Plec la şcoală să iau nişte manuale din dulap. Să-i spunem intrigă momentului ăstuia. Ce urmează se cheamă desfăşurarea acţiunii.

Ajung la şcoală. Televiziuni, incident cu bodyguardul care loveşte cameramanul-acelaşi bodyguard care, într-un week-end când mergeam la şcoală pentru că făceam un curs, am descoperit că-şi usca şosetele pe gardul şcolii. Acolo la intrarea profesorilor. Poliţie, declaraţii. Aglomeraţie, Bac-vreo 400 de candidaţi, profesori supreveghetori-mai competenţi, mai puţin competenţi. Întârzii mai mult decât era preconizat, evident, deşi, conform planului, căldura nu mă prindea în altă parte decât acasă.

Când soarele era mai sus pe cer, adică în jur de 14, plec să mă văd cu Carmen. Mă urc în 300, ma aşez pe un scaun. În stânga mea, în partea opusă, cu vreo două rânduri de scaune mai departe, cu faţa spre mine, un soi de femeie-în vârstă, îmbrăcată neglijent-extrem de neglijent, adică, o fustă şi nişte ciorapi de iarnă, murdară şi cu părul răvăşit, vorbeşte singură. Ea singură, eu-la telefon. Scuipă în palmă, se şterge pe ciorapi. Mai scuipă o dată, de data asta înspre mine. Mă ridic de pe scaun şocată, bâjbâi în telefon şi mă îndepărtez. Mă întreb dacă n-am vorbit prea tare şi am deranjat-o. Distanţa dintre noi era, totuşi, destul de mare, zgomotul de fond era si el mare-ne aflam în zona Victoriei, iar ea, oricum, ţinea un fel de monolog, care acoperea vocile restului pasagerilor. Îmi amintesc de o întâmplare similară experimentată de Carmen tot într-un mijloc de transport, într-o seară, în timp ce vorbea cu mine la telefon. Adică vorbeam mai mult eu, ea răspunzând aproape monosilabic, de teamă să nu deranjeze.  

Mă văd cu Carmen, în final. Plecăm să vedem dacă reuşim să mai cumpărăm un bilet la meciul România-Franţa. Unul care să fie cât mai aproape de alte două cumpărate anterior de pe un site. Unul cadou de la ea.

Bună ziua, bună ziua. Nu vă supăraţi, am vorbit ieri la telefon, avem un bilet rezervat în sectorul x, ni s-a spus să trecem astăzi să-l achiziţionăm. Sectorul x? Îmi pare rău, nu avem. Păi, bine, dar aşa ni s-a spus. Da, dar nu avem. (Şi mai acru, şi mai fără chef, şi mai iritat, si mai plictisit în acelaşi timp. Culmea, rolul ei în toată povestea era să vândă! Carmen îmi spune, cât să audă şi dna cea acră, că suportă din ce în ce mai greu astfel de episoade şi astfel de oameni. Ia atitudine şi cere să vorbească cu cineva care vrea să vândă bilete.) Bine, am putea să vorbim cu dna ics? Se ridică aproape scârbită de pe scaun şi-o cheamă pe doamna ics. Bună ziua, bună ziua, mă numesc igrec, am vorbit ieri la telefon  pentru un bilet în sectorul x, mi-aţi spus să trecem azi să-l achiziţionăm. A, da, sigur! Şi dna ics aduce un teanc de bilete în sectorul x, în care NU mai erau locuri, şi ne roagă să alegem. Extrem de binevoitoare, încercând să ne explice cam cum ar fi numerotate locurile. Ne vine altă idee, anume să dăm un telefon în altă parte, adică în locul de unde fuseseră achiziţionate celelalte două bilete. Să mai luăm unul, apoi să mergem cu toate trei şi să le schimbăm, astfel încât locurile să fie unul lângă altul. Sună telefonul, în sfârşit, i-l pasez lui Carmen. Vorbeşte tu, că eşti mai explicită! Bună ziua, bună ziua, numele meu este Carmen şinumeledefamilie, cu cine vorbesc? Buna ziua, numele meu este Carmen Zet. A, da? Şi pe mine m-a chemat Carmen Zet pănă acum doi ani. Pe bune? Foarte pe bune! Uitaţi, am achiziţionat de la dvs două bilete, aş vrea să mai achiziţionez unul. Şi doamna pe care o chema aşa cum o chemase pe Carmen găseşte o soluţie. Dar trebuie să aşteptăm până vineri. Ne întoarcem la dna ics, o rugăm să ne păstreze biletul până vineri, să vedem dacă se va rezolva unde tocmai vorbiseră cele două Carmen. Sigur că da!

Plecăm, ne minunăm, ne revoltăm. După ce intrăm în spaţiul destinat unui bancomat, Carmen îşi aminteşte ceea ce-mi mai spusese, de altfel-îşi uitase cardurile acasă. Lăsăm bancomatul, luăm 336 spre casă.
Şi, dacă tot pierdusem ziua fără să învăţ, mă hotărăsc să plec în celălalt capăt al oraşului, după nişte materiale. Zis şi făcut. Ajung în zona Republica, iau materialele. Iau metroul să mă întorc. În metrou, absolut încântată, constat că, din 8 persoane aşezate în jurul meu, 6 citeau! Uit de episodul cu semi-femeia din 300, îmi spun că, în definitiv, nu-i aşa rău, că sunt o mulţime de oameni frumoşi în jur. Pentru episodul din 300 şi cel cu biletul, fac apel la proverbul cu pădurea şi uscăturile.  

Ajung aproape de casă. Mă văd cu Doina. Stăm la poveşti. Până pe la 23. Plecăm, fiecare în direcţia ei. Purtam aceeaşi rochie pe care o îmbrăcasem încă de dimineată. Nici prea lungă, nici prea scurtă. Rochia de blugi, pentru cunoscători. Foarte aproape de intersecţie-adică într-o zonă nu tocmai necirculată, se întâmplă să mă trezesc buimacă în momentul în care, din spatele meu, cineva îmi ridică rochia. Mă întorc-mai şocată decât în cazul episodului 300-îmi reprim un ţipăt, rămân mută apoi văzându-l pe onanistul din spatele meu provocându-şi plăceri în urma gestului pe care-l făcuse. Asta a fost întâlnirea cu onanistul. Voi, ăştia, internaţi-vă, trataţi-vă şi nu mai provocaţi silă femeilor! 

Am ajuns acasă buimacă. Şi, pentru prima dată după multă vreme, am verificat de două ori dacă am încuiat uşa. Proverbul cu pădurea şi uscăturile e, şi el, istorie.

P.S. Se pare că problema cu biletul se va rezolva. Carmen m-a anunţat că a vorbit în dimineaţa asta din nou cu dna cu acelaşi fostnume, au făcut un scenariu, au pus la cale un plan. Răspunsul vineri. Bună ziua, bună ziua, dnul curier, vă rugăm să nu livraţi biletul în mai puţin de o săptămână, pentru că s-ar putea să stricaţi scenariul şi s-o luăm de la capăt. Pe bune? Foarte pe bune! 
Ieri, Carmen a fost mai inspirată rămânând în casă după episodul cu biletele şi având activităţi mai gospodăreşti decât întâlniri cu onanişti. Scuturat fulgi, de exemplu. 

Onanistul e viu şi-şi clăteşte ochii provocând silă altor femei, iar dna acră de la bilete e, probabil, la muncă. Să vândă şi azi cum ne-a vândut nouă ieri.