E ceva vreme de cand am citit cartea asta. Si, daca m-ar intreba cineva ce anume mi-a placut mai mult in ea, as spune ca nu stiu ce sa aleg. Mi-a placut tot.
Din "intalnirea cu lumea", azi, despre privire.
"Spuneam ca noi, oamenii, ne vedem adesea cu prieteni sau cu cei mai dragi noua si nu ne gandim la privirile noastre. Adica atunci cand te uiti in ochii celuilalt, cand te desparti. Adesea in graba, adesea fara sa te gandesti prea mult.
Ah, privirile noastre! Se intampla sa le tot gandesti exact cand ochiul tau nu mai are partener. Cand ochiul tau e singur. [...].
De ce in memoriile noastre privirile sunt atat de incapatanate in a rezista? [...] Se spune ca exista si memorii eidetice, adica daca inchizi ochii este ca si cum traiesti acel moment si vezi perfect ceva. Adica distanta de timp dispare cu desavarsire, ca si cum ceea ce s-a intamplat se intampla din nou. [...].
Am observat ca putini actori au priviri care te urmaresc, care dau imaginea persistenta a ochilor si ca la putini actori camera poate ramane pe ochii lor, pe privire. Privirea este o lume, nu un tablou, nu o imagine. Am vazut actori care transfera privirii tot ce se intampla in mintea lor si cum mintea e vie, privirea este vie. Deloc statica, ca in fotografii. La ei, camera se asaza plina de incredere, parca uitand de timp, pe ochii actorilor." ( A. Liiceanu, Rendez-vous cu lumea, Polirom 2010, p. 244).
Din "intalnirea cu lumea", azi, despre privire.
"Spuneam ca noi, oamenii, ne vedem adesea cu prieteni sau cu cei mai dragi noua si nu ne gandim la privirile noastre. Adica atunci cand te uiti in ochii celuilalt, cand te desparti. Adesea in graba, adesea fara sa te gandesti prea mult.
Ah, privirile noastre! Se intampla sa le tot gandesti exact cand ochiul tau nu mai are partener. Cand ochiul tau e singur. [...].
De ce in memoriile noastre privirile sunt atat de incapatanate in a rezista? [...] Se spune ca exista si memorii eidetice, adica daca inchizi ochii este ca si cum traiesti acel moment si vezi perfect ceva. Adica distanta de timp dispare cu desavarsire, ca si cum ceea ce s-a intamplat se intampla din nou. [...].
Am observat ca putini actori au priviri care te urmaresc, care dau imaginea persistenta a ochilor si ca la putini actori camera poate ramane pe ochii lor, pe privire. Privirea este o lume, nu un tablou, nu o imagine. Am vazut actori care transfera privirii tot ce se intampla in mintea lor si cum mintea e vie, privirea este vie. Deloc statica, ca in fotografii. La ei, camera se asaza plina de incredere, parca uitand de timp, pe ochii actorilor." ( A. Liiceanu, Rendez-vous cu lumea, Polirom 2010, p. 244).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu