Dupa o luna de blog si printre bloguri.

Cred ca Seicaru are ceva efecte asupra mea, imi vin de-a valma in cap tot felul de idei si cu ele si cheful de scris.
In aprilie, pe 9, ma gaseam la Valcea. Era liniste si-mi era bine. Descoperisem cateva bloguri si aveam in cap sa-mi creez si eu un loc al meu, unde sa scriu ce-mi trece prin cap. Pentru mine.
Asa incat m-am cocotat in varful patului cu obiectul muncii in brate si am zis sa incerc marea cu degetul.
Azi se implineste o luna de atunci. Si, pentru ca aveam in cap de cateva zile sa fac asta si asteptam ziua de 9 mai, incerc sa trag linie si sa rezum ce-a insemnat perioada asta pentru mine. O luna.
Cu cat trec zilele, cu atat imi dau seama cat sunt de nestiutoare. Uneori ma simt mica printre voi, cei carora va citesc posturile. Si ma intreb ce caut aici. Apoi imi amintesc ca am creat locul asta pentru mine, ca un refugiu pentru momentele in care am ceva de spus. Si ca, pentru mine, ar trebui sa fiu mare.
Ma simt mica si printre cei care descopar ca sunt in stare sa-si urmeze visele, indiferent cat si ce costa asta.
Incep sa invat ca un lucru mic poate sa devina mare, atunci cand crezi in el.
Am descoperit, in perioada asta, ca nu conteaza in ce crezi, ci ca important e sa crezi. Am descoperit, mai mult decat inainte, ca sunt multi aceia care traiesc un vis, asa cum spuneam si eu odata ca-l traiesc pe al meu, sau traiesc visand si avand increderea ca orice vis poate fi atins.
Incep sa ma descopar pe mine scriind, prin ceea ce scriu, prin modul in care scriu, printr-o impresie a cuiva care imi citeste gandurile.
Incep sa ma regasesc pe mine si incep sa-mi retraiesc visele, de acolo de unde le lasasem uitate.
Pentru cei care nu fac asta, incercati sa scrieti. Nu conteaza cum scrii, cand scrii pentru tine. Conteaza ca asta te poate ajuta sa te regasesti si sa te redescoperi.

Adaug ceva, o curiozitate. Cum v-a fost inceputul? Al vostru, al celor care ati crescut aici?