2010

Recunosc, nu ştiu de unde să încep şi unde voi încheia. Pornesc la drum fără a şti exact cum îl voi parcurge. Ştiu un lucru: scopul pentru care am început să scriu. O să-l înţelegeţi şi voi.
Vreau să scriu despre ceea ce-a fost frumos anul ăsta, poate că nu voi cuprinde tot, însă mă voi strădui, pentru mine, măcar, să aştern aici o bucăţică din ceea ce-a însemnat pentru mine 2010.
A fost îmbelşugat. Un an al lecţiilor neînvăţate la timp- şi în care mi s-a întărit convingerea că nu contează când trăieşti nişte experienţe, câtă vreme poţi învăţă din ele, un an în care am spus "mulţumesc" mai mult şi mai din inimă. Un an în care am descoperit oameni vechi şi noi, în care am investit cel mai bun şi cel mai de preţ în tot ce-a existat în jurul meu: sentimente. Şi timp.
A fost un an în care m-am descoperit pe mine raportându-mă la mine, dar şi la cei din jur. În care am fost aproape de oameni dragi, lângă care am trăit experienţe copleşitoare prin intensitate. A fost anul în care am trăit emoţia minunii Maria Sara. A fost anul în care mi s-a arătat că, dacă eşti suficient de perseverent, îţi poţi împlini un vis, indiferent de momentele de deznădejde.
Negreşit, cel mai de preţ câştig a fost acela de natură sufletească. Am învăţat să SPUN "mulţumesc", să spun "te iubesc", am preţuit soarele, bucurându-mă de lumina dimineţii, am VĂZUT lucrurile mici din jur şi m-am bucurat de ele! A fost anul în care am plâns de bucurie pentru că mi-a fost adresat un singur cuvânt- un mulţumesc spus din inimă sau pentru că am avut sentimentul că sunt acolo şi că sunt în locul în care trebuie să fiu.
N-aş fi reuşit fără oamenii frumoşi din jur, aşa încât mai spun, încă o dată, "mulţumesc". Pentru că voi lângă mine sunteţi cel mai de preţ câştig!

P.S. Prietenii ştiu de ce.