Oamenii din viaţa noastră

Se spune că atragem în viaţa noastră oameni care ne seamănă. La fel de bine se spune că atragem în jurul nostru oameni cu o personalitate sau un mod de a fi care nu sunt pe placul nostru. Se susţine, argumentat, de altfel, şi că atragem oameni cu care ne completăm. 

Oricare ar fi motivele pentru care, într-o perioadă a vieţii, suntem înconjuraţi de anumite persoane, scenariul e cam acelaşi: oamenii intră în viaţa noastră, apoi ies în acelaşi fel în care au intrat-fără să ne întrebe dacă ne place ori nu, dacă-i un moment potrivit ori nu, dacă am înţeles care-a fost rostul prezenţei lor în viaţa noastră sau care-au fost lecţiile de învăţat câtă vreme i-am avut în preajmă. Fără îndoială, fiecare din noi suntem, în diverse momente, fie în ipostaza celui care a intrat în viaţa altcuiva, fie în a celui rămas să înţeleagă de ce un om, deunăzi lângă el, a dispărut din universul lui.
Că suntem în ipostaza iubitului trădat, al prietenului rănit, al amicului orgolios, al elevului care şi-a schimbat profesorul sau al angajatului care şi-a schimbat locul de muncă, în ipostaza celui plecat sau a celui rămas, ceea ce ne rămâne de făcut este, probabil, să ne privim pe noi şi să ne învăţăm, din fiecare situaţie, lecţiile de viaţă.

De sezon

Când am ieşit din casă de dimineaţă, fix înainte să încui uşa, mi-am amintit că uitasem telefonul. M-am întors. Odată cu primul pas înapoi, mi-a urlat în minte superstiţia care zice că nu e bine să te intorci. Cum a venit, aşa a trecut, aşa că am înşfăcat telefonul, am încuiat uşa şi-am plecat spre şcoală.

Inainte să ajung la tramvai, am alunecat şi-am căzut. Sănătos, pe treptele unui "semi" pod pe care-l traversez, de altfel, de fiecare dată în drumul meu spre şcoală şi înapoi. Pentru că isprava s-a petrecut în timp ce urcam-am căzut în genunchi, adică-am aflat că mă mărit. Şi, dacă aveaţi un zâmbet pe buze citind asta, imaginaţi-vă că, în timp ce mă străduiam să mă adun de prin zăpada şi să mă ridic, au trecut, şi prin stânga şi prin dreapta, doi bărbaţi. Păţania mea a fost utilă, bag seamă, câtă vreme  cei doi trecători şi-au continuat şi mai atent urcuşul pe scări-gândindu-se, probabil, să nu păţească şi ei ce tocmai păţisem eu, desigur. Dacă-i şi asta vreo superstiţie, înseamnă că aia cu măritişul nu mai e valabilă, nu? Reformulând-dacă am căzut în genunchi, înseamnă că mă mărit. Dar dacă până să mă ridic au trecut doi bărbaţi pe lângă mine şi nu m-au bagat în seamă, înseamnă că nu mă mai mărit? Nu de alta, dar sunt puţin îngrijorată.

M-am întors acasă. Apartamentul vecinei mele-aproximativ 40 (patruzeci) de metri utili este obiectiv protejat BGS. Aceeaşi vecină a montat pe balustrada balconului care dă spre intrarea în bloc o cameră. Da, din acelea care înregistrează, desigur. Momentan este acoperită cu o pungă transparentă de plastic. Oare imaginea va mai fi clară? Plus că avem tot felul de chestii pe cap, pe după gât. O să fie cam dificil. Sau nu, dacă vom avea şi noi un gram de bun simţ, cât să ne scoatem-odată ce ne apropiem de intrarea în scară-căciuli, fulare şi alte mărunţişuri ce fac mai grea identificarea.

In fine, în principiu, dacă doriţi, putem afla împreună cu cine, când şi în ce stadiu venim/plecăm de acasă-eu şi alţi neînsemnaţi fără camere la balcon. Evident, la fel de important de aflat-cine ne aduce acasă. Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic înregistrări video. Vă mulţumim.

P.S. Că tot veni vorba, dacă se nimereşte pe aici cineva care să aibă habar despre legalitatea unei astfel de camere într-un spaţiu public, aş fi curioasă să aflu şi eu câte ceva... Mulţam anticipat!