Oameni. Şi suflet

Simt, adesea, că asistăm la o comă a sufletului. Uneori fără să putem face ceva, alteori fără să ne pese. E o comă atât de profundă, încăt nu simt decât mâhnire uitându-mă în jur şi gândind cu teamă că unii vor rămâne aşa - în această stare comatoasă, din care nu-i poate trezi nimic. Şi mai sper, totuşi, că va exista ceva care să-i trezească, înainte să fie prea târziu, altceva decât strigătul propriului suflet, gol. Ceva care să le dea, după trezire, răgazul de a se bucura că SUNT.

În jur, o paranoia oarbă în care, pentru mulţi, orice gest frumos trebuie neapărat că are musai ceva rău în spate, un ascunziş obscur, o intenţie rea. Ca şi cum n-am putea să existăm decât vânându-ne unii pe alţii, spre a ne face rău, călcând unii peste alţii, spre a ne uşura aşa-zisa cale spre... habar n-am ce. Spre nicăieri. 

Unele gesturi sunt făcute cu sufletul. Doar cu sufletul. Şi nu ascund urâţenii. Există oameni care oferă dezinteresat, oameni care sunt buni. Există oameni bine intenţionaţi, pur şi simplu. Există oameni care zâmbesc doar pentru că aşa simt, nu pentru că se gândesc că, zâmbind cuiva, vor avea ulterior un beneficiu. Sunt oameni care fac gesturi frumoase fără să aştepte nimic în schimb, care sunt acolo pur şi simplu, doar pentru că le pasă. Există oameni care întreabă ce faci? doar pentru că vor să ştie răspunsul. 

Cum am ajuns să fim incapabili să lăsăm gesturilor frumoase ceea ce e al lor - frumuseţea, murdărindu-le de gândul că, dincolo de ele, se află ceva urât? Cum am ajuns să uităm că altruismul şi empatia există? 

Gânduri de azi

Mă gândesc de o vreme să scriu, însă mi-e teamă. Ca şi cum, odată trăirile transformate în cuvinte, le voi pierde. Dar vreau să scriu pentru că, în momente de neputinţă sufletească şi de oboseală, ştiu că aceste trăiri, transformate acum în cuvinte, vor fi mai uşor de regăsit. Cuvintele care-mi scapă acum, vor fi cale spre aduceri-aminte.

Vreau să scriu despre fericirea mea din ultima vreme. S-o împart şi s-o strig. Pentru că nu mi-a fost adusă de vreun bun material, de nimic din… nimicurile pe care punem atât de mult preţ şi care ne fac să nu mai vedem esenţe. Pentru că mi-a fost adusă de oameni, pentru că este a sufletului. Pentru că vine din conştienţa zâmbetului celor din jur, a privirii senine, a iubirii, a bucuriei pe care o poţi oferi zâmbind.

Vreau să scriu despre cum am renunţat la temerile dezamăgirii şi am lăsat, din nou, oamenii să intre în viaţa mea, să mă strângă în braţe, despre cât de minunat este să spui "sunt fericită că te-am cunoscut!", despre cum am privit, mai conştientă decât înainte, zâmbetul senin al copiilor din jur şi bucuria din ochii lor, despre câtă fericire îţi poate aduce clipa, dacă o trăieşti conştient.

Vreau să scriu despre câtă fericire simt acum, pentru că vă pot scrie. 

Vreau să scriu despre… cât sunt de fericită că vă am.