24 iunie 2015

Gânduri de azi

Mă gândesc de o vreme să scriu, însă mi-e teamă. Ca şi cum, odată trăirile transformate în cuvinte, le voi pierde. Dar vreau să scriu pentru că, în momente de neputinţă sufletească şi de oboseală, ştiu că aceste trăiri, transformate acum în cuvinte, vor fi mai uşor de regăsit. Cuvintele care-mi scapă acum, vor fi cale spre aduceri-aminte.
Vreau să scriu despre fericirea mea din ultima vreme. S-o împart şi s-o strig. Pentru că nu mi-a fost adusă de vreun bun material, de nimic din… nimicurile pe care punem atât de mult preţ şi care ne fac să nu mai vedem esenţe. Pentru că mi-a fost adusă de oameni, pentru că este a sufletului. Pentru că vine din conştienţa zâmbetului celor din jur, a privirii senine, a iubirii, a bucuriei pe care o poţi oferi zâmbind.
Vreau să scriu despre cum am renunţat la temerile dezamăgirii şi am lăsat, din nou, oamenii să intre în viaţa mea, să mă strângă în braţe, despre cât de minunat este să spui "sunt fericită că te-am cunoscut!", despre cum am privit, mai conştientă decât înainte, zâmbetul senin al copiilor din jur şi bucuria din ochii lor, despre câtă fericire îţi poate aduce clipa, dacă o trăieşti conştient.
Vreau să scriu despre câtă fericire simt acum, pentru că vă pot scrie. 

Vreau să scriu despre… cât sunt de fericită că vă am. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu