Septembrie, lună plină. Nu ştiu ce-a fost pe cer, însă luna cea calendaristică a însemnat un univers întreg. Presărat cu bucăţi de trăiri de fericire, înfăşurat în cuvinte frumoase sufletului meu şi în prezenţe pe care mi le-am dorit pe toate la un loc şi de care am reuşit să mă bucur. Un univers în care şi-au făcut loc deopotrivă încântarea şi dezamăgirea, dorul de cuvinte, dar şi fericirea de-a primi, de unde nici nu gândeam, preţioasele cuvinte de suflet ce mă fac să merg mai departe dincolo de orice.
Aniversarea mea a fost mai mult decât aş fi îndrăznit să-mi doresc. Am vrut s-o trăiesc înzecit, mi-am dorit să o sărbătoresc şi să o împart cu oamenii frumoşi sufletului meu, să mă bucur cât pentru toate aniversările care au trecut, neînsemnat, pe lângă mine.
Am vrut o zi a mea în care universul să nu fie altceva decât bucuria din sufletul meu. Într-un fel aparent banal, dar atât de preţios, am vrut să-i am pe toţi lângă mine, pentru mine. Şi mi-am oferit prezenţa lor drept cadou. A celor ce-au fost acolo, dar şi a celorlalţi dragi care n-au putut fi.
Am vrut, de data asta, într-un fel ce poate părea egoist, ca totul să fie pentru mine, pentru prima dată, cred, aşa cum de atâtea ori sufletul meu a vrut ca totul să fie pentru cei dragi.
Mulţumesc pentru cadoul pe care mi-l faceţi fiind parte din universul meu. Mulţumesc pentru cadoul pe care am putut să mi-l ofer prin prezenţa voastă lângă mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu