17 iulie 2011

Dificila demnitate

Demnitatea mea, ceea ce EU consider a fi demnitate este un amalgam de comportamente, reacţii şi trăiri potenţate de anumite valori în care credem.
Înclin să cred că a fi demn devine o sintagmă cu nuanţe de subiectivism acut depinzând de la un individ la altul. Însuşirea de-a fi demn este cel mai adesea asociată cu aceea de-a fi moral, iar moralitatea nu mai pare o valoare cu aceleaşi conotaţii pentru toţi. 
Pentru alţii, aceeaşi demnitate trimite la prestigiu, la un soi de calitate de-a fi mai presus de alţii, de-a deţine fie adevărul suprem, fie atribute care-l plasează dincolo de majoritate. Pentru că nu toţi suntem prestigioşi. 
Totuşi, lasând nuanţele, să fii demn răsună, în esenţă, la fel, în mintea majorităţii. Trimite la  principii pe care ţi le asumi şi pe care le respecţi, la valori pe care ţi le însuşeşti, în care crezi şi de la care încerci să nu te abaţi. Trimite la verticalitate. Acea verticalitate care te face previzibil în unele situaţii-pentru că anticipează reacţii sau stări. Aceeaşi verticalitate care te face să te întrebi dacă a avea o reacţie care anulează principii sau valori este sinonim cu a nu mai fi demn.

Un comentariu: