18 iulie 2013

Un loc, alt loc

Imi amintesc, dezordonat, de toate plecarile - inchipuite, promise, declarate sau tacute, tumultoase sau produse pe nesimtite, reclamate sau planse. Plecari din locuri, ale mele, plecari din vietile unor oameni, tot ale mele, sau plecari ale lor din viata mea - unele intelese, altele neintelese sau intelese prea tarziu, dupa tulburari zdravene ale sufletului meu care refuza sa le inteleaga rostul. 
Ani de-a randul am tanjit dupa un loc (un simplu loc de munca, ar zice unii) care nu avea, cel putin atunci, cum sa fie al meu. M-am incrancenat in a gasi solutii spre a ma intoarce mereu acolo, pentru ca sufletul meu nu voia sa accepte ca locul meu poate fi si altul, sau am vazut semne de intoarceri in toate portitele care apareau, intredeschise, spre a ma duce inapoi. Si, cand intr-o potrivire cumplita a sortii, dureroasa si groteasca, as fi putut sa raman acolo cu totul, am renuntat. 
Am stiut si am simtit, in atatia ani de intoarceri repetate si, uneori, chinuite, empatia oamenilor dragi din viata mea si am stiut si momentele in care doar eu imi intelegeam dorinta intoarcerii mele acolo. Am stiut ca motivele mele, sufletesti pe de-a-ntregul, nu pot fi intelese pe deplin, asa cum, uneori, suntem incapabili de empatie in fata dorintei celor din jur de a se intoarce la un loc, la un om, la o etapa trecuta din existenta lor. Asa cum suntem incapabili sa intelegem pe deplin intoarcerile, sau macar dorinta de a se intoarce acolo, ale celui care odinioara a plecat, sfarsind o relatie. Dar, ceea ce simtim, ceea ce ne motiveaza alegerile si ceea ce, in final, alegem nu tine de intelegerea celorlalti.
Dupa plecari si intoarceri repetate, se intampla, probabil o data in viata, sa poti alege sa ramai definitiv - langa un om de care te leaga amintirea unor stari dupa care tanjesti, intr-un loc pe care-l simteai pana nu demult ca fiind al tau, desi, de fapt, nu era. Se intampla ca sufletul sa-ti fie impartit, pentru ca, de la ultima intoarcere si pana la momentul in care esti pus in fata alegerii, lasi sa intre in viata ta alti oameni si iti dai voie sa cunosti alte locuri. Si ajungi sa stii ca, oricum ai alege, o sa regreti ca ai lasat ceva in urma.
Intre ultima mea intoarcere in locul dupa care tanjisem atatia ani si momentul in care mi s-a dat sa pot alege ca el sa fie cumva definitiv al meu, mi-am dat voie sa cunosc un altul, pe care refuzasem sa-l descopar. Nu stiu de ce mi-am ingaduit asta, dar stiu sigur ca, daca nu s-ar fi intamplat asa, alegerea mi-ar fi fost infinit mai lesne de facut, necunoscand altceva.
Am incercat sa aleg obiectiv, ca si cum as fi stiut cum se face, ca si cum, ati zice, ar fi incaput vreo comparatie intre un loc in care ma tot intorsesem pret de zece ani si cel pe care-l cunosteam de cateva luni. Am facut liste cu motive impartite in obiective si subiective, am facut tandari creierii oamenilor dragi din jurul meu, mai vechi si mai noi. Am incercat sa inteleg sensul lui "carpe diem!" si, cred ca abia atunci cand am incercat realmente sa-l inteleg, am putut sa aleg.
Am inteles ca intoarcerile mele repetate in acelasi loc nu insemnau altceva decat intoarceri in trecut - un trecut care nu seamana cu prezentul - si, mai ales, am putut sa aleg atunci cand am inteles ca sunt incapabila sa transform in prezent trecutul, caci spre el tanjeam, de fapt. Am renuntat sa ma mai intorc si, desi nu stiu care ar fi fost alegerea mai buna, macar mintea mea, acum si la momentul alegerii, considera ca am ales sa merg mai departe. Am plecat dintr-un loc, fara sa renunt, insa, la oamenii frumosi carora le datorez intoarcerile mele acolo.
Tanjim mereu dupa starea de avea un loc al nostru, in sufletul unui om drag, intr-o iubire simpla, intr-un univers care ne este familiar. Uneori, sfarsim impartiti din cauza neputintei noastre de a lasa trecutul sa fie ceea ce este si amestecandu-l cu prezentul. Probabil ca, lasand trecutul sa fie trecut, ne vom gasi locul - in sufletul unui om drag, intr-o iubire simpla, intr-un loc. Dar asta numai atunci cand, independent de orice element exterior, sufletul nostru va ajunge, el singur, sa creada in pretiosul "carpe diem!".

Sunt doi ani de când am renunţat la trecutul după care m-am încrâncenat să alerg. Şi, dacă ar fi să aleg acum, din nou, aş alege la fel. Pentru că nimic din ceea ce trăiesc acum nu s-ar fi putut întâmpla dacă atunci aş fi ales altfel.
Nimic, nimic nu este întâmplător!

3 comentarii: