8 august 2011

Vecinul, colegul de serviciu şi capra

Realmente mi se adânceşte sentimentul că fac parte din alt film. În filmul meu e creionată o lume în care fiecare îşi vede de propria persoană, de propriile preocupări. Se uită la sine, mai mult decât la cei din preajmă, se analizează şi-şi consumă energia pentru sine, mai mult decât pentru ce fac sau ce nu fac alţii. 
Când cobori să-ţi cumperi o sticlă de suc, ştii că la cel puţin una din ferestrele blocului stă un vecin curios să vadă ce-ai mai cumpărat. Catalogările sunt făcute în funcţie de varii criterii.
Astfel, se atribuie etichete diferite după felul de pâine pe care-l cumperi, după sucul pe care-l iei de la colţul blocului, după ora la care pleci, cea la care vii, după oamenii care-ţi intră în casă şi, fireşte-mai ales dacă eşti femeie şi locuieşti sin-gu-ră-după orele la care pleci, vii sau primeşti musafiri. Simţi la tot pasul un ochi scrutător sau auzi o voce spunând despre tine ceea ce nici măcar tu nu ştiai. De la nişte oameni despre care nu te interesează să ştii absolut nimic, care nu ţi-au consumat niciun gram de energie vreodată. Fireşte, ei ştiu foarte multe despre tine, pentru că nu au altă preocupare decât aceea de a afla, de a întreba pe la colturi, de a cârcoti, de a se hrăni cu atenţia îndreptată spre existenţa ta, nu spre a lor. Dacă le adresezi un bună ziua politicos, ţi se răspunde cu un bună-după criteriul simplu al vârstei, adică eşti mai mic, bună ziua fiind pentru oameni mari şi aceia sunt ei-rostit cu o familiaritate forţată, superioară şi de prost gust şi pe care nici că ţi-ai dori-o. Pentru că tu vrei doar să fii politicos salutând. N-ai schimbat vreodată două vorbe cu ei, n-ai reclamat nimic, n-ai bătut la uşa lor. E categoria aceea de oameni cu care, oricât ai fi de politicos, nu-ti doreşti să schimbi complezenţe. Acei oameni pe care nu vrei să-i saluţi. E acea categorie de oameni care trăiesc din a-i analiza pe ceilalţi-vecini, colegi de serviciu, rude. Acea categorie de oameni pe care n-ai s-o înţelegi niciodată, oricât de generoase ţi-ar fi limitele înţelegerii. 
Poate dacă preocupările de genul acesta ar provoca dureri fizice, am avea o şansă în a trăi-convieţui cumva mai uman. Fireşte, asta în cazul în care astfel de personaje n-ar fi, cumva, imune şi la durerile fizice. De dragul preocupării pentru alţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu