fură ca un artist, Austin Kleon

Pe cât de întâmplător a picat în mâinile mele, pe atât de mult am vrut să vedeţi câte ceva din ce-am găsit în fură ca un artist a lui Austin Kleon. 

"Ori de câte ori dau sfaturi, oamenii stau de vorbă cu ei înşişi, cei din trecut."

"Tot ce trebuie spus s-a spus deja. Dar, cum nimeni nu ascultă, totul trebuie spus din nou." (A. Gide)

"Nu eşti altceva decât o combinaţie a ceea ce laşi să intre în viaţa ta. Eşti suma influenţelor care au acţionat vreodată asupra ta."

"Suntem modelaţi şi cizelaţi de ceea ce iubim." (Goethe)

"Întotdeauna vei avea o valoare comparabilă cu cea a influenţelor pe care le îngădui în preajma ta."

"Educă-te de unul singur. Fie că eşti la şcoală, fie că nu, ai întotdeauna datoria de a te educa."

"Copiază-ţi personajele preferate din cărţi."

"PÂNĂ REUŞEŞTI, SIMULEAZĂ."

"Prefă-te că eşti cineva până când chiar devii acea persoană. Simulează până când ai succes, până când toată lumea te vede aşa cum îţi doreşti sau prefă-te că faci ceva până când chiar realizezi ceea ce ţi-ai propus."

"Începe prin a copia ceea ce îţi place. Copiază, copiază, copiază, copiază. Când vei termina de copiat, vei afla cine eşti tu însuţi." (Yoshi Yamamoto)

"Cei care nu vor să imite nimic nu produc nimic." (Salvador Dali)

"Vrem ca tu să iei de la noi. La început, vrem să furi de la noi, pentru că nu ştii să furi. Vei lua ceea ce îţi dăm noi, îţi vei hrăni propria voce şi astfel vei ajunge să îţi descoperi propria voce." (F.F. Coppola)

"Un defect minunat al nostru, al oamenilor, este acela că suntem incapabili să realizăm copii perfecte. În neputinţa noastră de a ne copia idolii zace şansa descoperirii propriei noastre identităţi. În felul acesta evoluăm."

"Activităţile cu care îţi umpli timpul atunci când amâni lucrurile importante sunt probabil cele cu care ar trebui să te îndeletniceşti toată viaţa." (Jessica Hische)

"Tergiversează lucrurile în mod productiv."

"Dacă te stăpânesc două sau trei pasiuni la fel de puternice, nu trebuie să te simţi obligat să alegi între ele. Nu  renunţa la nimic. Ţine-ţi toate pasiunile aproape."

"Tu controlezi cât împărtăşeşti şi cât dezvălui."

"Oamenii nu sunt neapărat răi sau cruzi, ci doar ocupaţi cu ale lor." (Steven Pressfield)

"Construieşte o lume a ta."

"Fă-ţi prieteni, ignoră-ţi duşmanii."

Mulţumesc, N.!

P.S. Citatele a căror sursă nu este precizată aparţin lui Austin Kleon .

.

Momentul în care faci un compromis şi, imediat, momentul în care ai certitudinea tristă că vei face un altul. Pentru că faci parte dintr-un soi de lanţ pe alocuri ruginit, noduros, în care alţii ar suporta, nemeritat, consecinţele lipsei compromisului tău.

Momentul în care simţi că, în loc să se îndrepte, lucrurile se duc în aceeaşi direcţie greşită şi, mai ales, momentul în care ai certitudinea că, de fapt, după compromisul de azi, va urma compromisul de mâine. 

Momentul în care taci şi te laşi călcat în picioare. Momentul în care probabil ai uitat că meriţi mai mult decât să pleci capul. Momentul în care uiţi că eşti valoros şi uiţi că ai nevoie să fii demn. Pentru tine.

Momentul în care simţi că nu mai ai energie cât să speri că lucrurile pot fi altfel.

Găseşte-ţi timp

Timp pentru a iubi, timp pentru a face bucurii, ţie şi altora, timp pentru odihna sufletului, timp pentru lucrurile mărunte care îţi umplu existenţa.

Timp pentru a spune "te iubesc!", timp pentru a spune "mulţumesc!", timp pentru a preţui timpul.

Timp pentru tine şi timp pentru ceilalţi. Timp pentru o vorbă caldă prietenului trist, timp pentru o încurajare, timp pentru un "ce faci?" şi, mai ales, timp pentru a asculta răspunsul.

Timp pentru a răspunde la telefon părintelui pentru care vei rămâne mereu un copil, timp pentru a-ţi vedea prietenul.

Timp pentru a sta cu tine, în tihnă, şi timp pentru a-ţi zâmbi. 

Însemnări (1)

Mi-a spus că-şi doreşte mai mult decât îi oferea gramul ăla de viaţă. Aşa a început scurta noastră discuţie, scurta noastră viaţă, scurta noastră existenţă plânsă apoi.

Camera aproape goală păstrase, pe pereţii albi, urmele anilor noştri acolo. Şi râsetele şi îmbrăţişările şi plânsetele în doi. Şi izul de speranţă ursuză şi naivă a fericirilor - plăpânde, aveam să aflu mai târziu - date de naivitatea cu care ne închipuiam vieţile. Aveau, parcă, dreptul la judecată. Păreau că ne privesc, aşa goi cum erau, cerându-ne să ne întoarcem la noi, implorând, în acelaşi timp, o linişte ce nu mai venea. Cerându-ne explicaţii pentru sfârşitul venit înainte ca moartea trupească să ne despartă. 

Mi-am împreunat mâinile ca pentru rugăciune, implorând în gând o forţă divină să vină să mă cruţe de mine. Să-mi arate calea, să-mi îndrume gândurile, să mă aducă la mal şi să mă lase acolo să zac până când toată liniştea lumii va fi a mea.

Întreaga poveste fusese un dans în doi împiedicat. Dansaserăm înlăntuiţi, lipiţi, cât o viaţă de om,  împiedicându-ne şi ţinându-ne unul de altul să nu ne prăbuşim. Ne sfidam căderea şi fiecare îl ridica pe celălalt cu o îndârjire oarbă pe care o simţeau atât trupul, cât şi sufletul obosit.

Am amânat sfârşitul împingându-ne limitele la extremă, la extrema care ne lăsase lipsiţi de viaţă, de suflu, de orice ar fi semănat a putere ce-ar fi putut să ne facă să mergem mai departe în doi. 

(însemnări, noiembrie 2011)

Micul nostru Prinţ

Pentru C., prietena mea

 Pe Micul Prinţ l-am redescoperit vara trecută. Căutam, într-o librărie de pe Champs-Elysees, cărţi de-ale lor, de acolo, pentru a le folosi aici, la şcoală.

Nu mai ştiu cine-a început, C., pare-mi-se, să caute Micul Prinţ. Am căutat împreună, apoi, şi, căutând, mi-am spus că acesta va fi suvenirul nostru - nici acum nu ştiu ce altceva mi s-ar părea mai drag şi mai potrivit de păstrat drept suvenir din Franţa decât un Mic Prinţ.

Am găsit cu greu cartea. Era pe raftul cărţilor pentru copii şi nu ştiu acum de ce ne-a luat atât de mult s-o găsim - oamenilor mari ar trebui să le treacă prin cap că o astfel de carte este pe raftul cărţilor pentru copii! Ne-am cumpărat fiecare câte una şi ne-am întors în ţară cu câte-un Mic Prinţ.

Apoi C. nu l-a mai avut. Nici nu ştiu dacă apucase să recitească povestea Prinţului înainte de a fi dăruit-o. Câteva luni mai târziu, stând de vorbă cu M., care-mi povestea că tocmai fusese la Paris, i-am spus că-mi părea rău că nu ştiusem că pleacă - aş fi rugat-o să mai aducă un Mic Prinţ, pentru C. Ar fi fost un cadou potrivit pentru Crăciun, mi-am zis. Puteam comanda cartea pe internet. Sau o puteam cumpăra, aş fi găsit-o sigur într-una din librăriile de pe aici. Nu era, însă, la fel. Pentru că, de fapt, nicio ediţie nu avea aceeaşi însemnătate.

I-am dăruit, astfel, lui C., în noaptea dintre ani, Micul meu Prinţ. N-a vrut să-l primească, pesemne ştia că mi-e drag. Cred că i-a trecut prin minte şi că, oricum, îl avusese şi ea. I-am spus că trebuie să-l ia, pentru că vreau să fie la ea. În plus, în felul ăsta, nemaiavând fiecare cărticica ei, vom merge să luăm alta. Tot de acolo, cât de curând. 

Oamenii mari sunt chiar ciudaţi. Înţelegând rostul unui gest, pot plânge pentru o carte.