Chiar inainte sa aflu despre proiectul "Lecturi urbane", intr-o discutie cu o prietena, vorbisem despre faptul ca vad, din ce in ce mai des, oameni citind. In metrou, in tramvai, in parc. Nu stiu de ce sunt surprinsa de asta. Poate n-am fost atenta pana acum sau poate faptul ca o vreme nu m-am plimbat cu cartea in geanta facea sa nu-mi fie distrasa atentia de astfel de practici.
Probabil chiar sunt prea putini aceia care au obiceiul de a-si lua o carte in mana si a pleca intr-o incursiune a sufletului, a sufletului lor, nestiuta de nimeni si pentru care nu trebuie sa se explice. Intr-un ambient absolut banal, in drumul spre serviciu, in casa sau pe o banca, intr-un parc.
Din pacate, citim mult prea putin. Copiii nostri citesc si mai putin.
Ieri, in timpul unei ore, discutand despre ce si-ar dori sa primeasca drept premiu pentru castigarea unui concurs de cultura generala, am primit de la copii urmatoarele raspunsuri, in ordine: bani, excursii, console (nu prea sunt in tema, chestii pentru nu stiu ce joc), animatoare (discutia se intampla la o clasa de-a 7-a, deci 13-14 ani), Mp3-uri, case, pardon, vile, masini. Am continuat sa insist, sperand ca voi primi un raspuns care va fi, daca nu "carte", macar un abonament la vreo revista, ceva, fie ea si de benzi desenate. Pret de cateva minute mi-au trecut pe langa urechi noile valori ale societatii noastre. Pentru ca metodica o cere, am facut constiincioasa si o lista pe tabla cu... in fond, valorile la care se raporteaza copiii nostri.
Astazi am intrebat cativa copii cand au citit ultima carte. Unul dintre raspunsuri a fost: "Niciodata". Si zambetul de rigoare. Un altul s-a uitat nedumerit la mine, altul si-a atintit privirea in caietul deschis. Unul singur si-a amintit cu greu ultima carte citita.
In nedumerirea asta a mea legata de dezinteresul pentru lectura in general, care persista de ceva ani, in nemultumirea legata de faptul ca suntem dezumanizati cu totul, ingrozitor de superficiali uneori, descopar o initiativa care imi da ceva sperante ca lucrurile pot merge mai bine.
"Lecturi urbane" este, in opinia mea, numele unui proiect de care avem nevoie. Pentru ca ar trebui sa ne trezim odata din amorteala in care atarnam si sa ne hranim cu povesti veritabile, nu cu povesti spuse de personaje create artificial, de minti artificiale indeobste. Pentru ca avem nevoie sa ne hranim mintea. Si sufletul. Sufletul nu se hraneste cu valori materiale.
In modul cel mai concret cu putinta, avem nevoie sa invatam sa comunicam, pentru ca am uitat. Lectura ne ajuta. Am invatat sa murdarim vocabularul, sa-l peticim pe alocuri cu prescurtari. Am invatat sa ne uitam la ecranizari si nu ne dam seama ca ele, ecranizarile, nu vor fi niciodata la inaltimea scriiturii. Am invatat sa uitam ca lectura este menita sa ne aline, sa ne faca sa ne iubim, sa ne invete sa vorbim si sa ne invete sa traim asa cum, poate, suntem incapabili s-o facem in viata de zi cu zi. Probabil ca nimeni, niciodata, nu va putea face un inventar al lucrurilor bune si frumoase pe care le castigam citind.
"Lecturi urbane" poate sa ne mai trezeasca putin. Prin faptul ca este o initiativa care cheama la lectura. Si prin faptul ca aceasta chemare la lectura este facuta publica. Pentru ca are ca scop crearea unui model. Pentru ca acest model va crea, la randul lui, modele. Modele de oameni care vor sti sa comunice, sa nu fie superficiali, sa inteleaga, sa admire, sa iubeasca, care vor sti ca, daca au nevoie, au un refugiu in care nu vor fi niciodata gasiti. Lectura.
E pentru prima data in viata cand imi doresc din tot sufletul ca "spiritul de turma" sa functioneze.
(Ca sa intelegeti mai bine ce e cu proiectul despre care vorbeam mai sus, la "Je recommande" , un click pe "orasul citeste" va lamureste imediat!)
Probabil chiar sunt prea putini aceia care au obiceiul de a-si lua o carte in mana si a pleca intr-o incursiune a sufletului, a sufletului lor, nestiuta de nimeni si pentru care nu trebuie sa se explice. Intr-un ambient absolut banal, in drumul spre serviciu, in casa sau pe o banca, intr-un parc.
Din pacate, citim mult prea putin. Copiii nostri citesc si mai putin.
Ieri, in timpul unei ore, discutand despre ce si-ar dori sa primeasca drept premiu pentru castigarea unui concurs de cultura generala, am primit de la copii urmatoarele raspunsuri, in ordine: bani, excursii, console (nu prea sunt in tema, chestii pentru nu stiu ce joc), animatoare (discutia se intampla la o clasa de-a 7-a, deci 13-14 ani), Mp3-uri, case, pardon, vile, masini. Am continuat sa insist, sperand ca voi primi un raspuns care va fi, daca nu "carte", macar un abonament la vreo revista, ceva, fie ea si de benzi desenate. Pret de cateva minute mi-au trecut pe langa urechi noile valori ale societatii noastre. Pentru ca metodica o cere, am facut constiincioasa si o lista pe tabla cu... in fond, valorile la care se raporteaza copiii nostri.
Astazi am intrebat cativa copii cand au citit ultima carte. Unul dintre raspunsuri a fost: "Niciodata". Si zambetul de rigoare. Un altul s-a uitat nedumerit la mine, altul si-a atintit privirea in caietul deschis. Unul singur si-a amintit cu greu ultima carte citita.
In nedumerirea asta a mea legata de dezinteresul pentru lectura in general, care persista de ceva ani, in nemultumirea legata de faptul ca suntem dezumanizati cu totul, ingrozitor de superficiali uneori, descopar o initiativa care imi da ceva sperante ca lucrurile pot merge mai bine.
"Lecturi urbane" este, in opinia mea, numele unui proiect de care avem nevoie. Pentru ca ar trebui sa ne trezim odata din amorteala in care atarnam si sa ne hranim cu povesti veritabile, nu cu povesti spuse de personaje create artificial, de minti artificiale indeobste. Pentru ca avem nevoie sa ne hranim mintea. Si sufletul. Sufletul nu se hraneste cu valori materiale.
In modul cel mai concret cu putinta, avem nevoie sa invatam sa comunicam, pentru ca am uitat. Lectura ne ajuta. Am invatat sa murdarim vocabularul, sa-l peticim pe alocuri cu prescurtari. Am invatat sa ne uitam la ecranizari si nu ne dam seama ca ele, ecranizarile, nu vor fi niciodata la inaltimea scriiturii. Am invatat sa uitam ca lectura este menita sa ne aline, sa ne faca sa ne iubim, sa ne invete sa vorbim si sa ne invete sa traim asa cum, poate, suntem incapabili s-o facem in viata de zi cu zi. Probabil ca nimeni, niciodata, nu va putea face un inventar al lucrurilor bune si frumoase pe care le castigam citind.
"Lecturi urbane" poate sa ne mai trezeasca putin. Prin faptul ca este o initiativa care cheama la lectura. Si prin faptul ca aceasta chemare la lectura este facuta publica. Pentru ca are ca scop crearea unui model. Pentru ca acest model va crea, la randul lui, modele. Modele de oameni care vor sti sa comunice, sa nu fie superficiali, sa inteleaga, sa admire, sa iubeasca, care vor sti ca, daca au nevoie, au un refugiu in care nu vor fi niciodata gasiti. Lectura.
E pentru prima data in viata cand imi doresc din tot sufletul ca "spiritul de turma" sa functioneze.
(Ca sa intelegeti mai bine ce e cu proiectul despre care vorbeam mai sus, la "Je recommande" , un click pe "orasul citeste" va lamureste imediat!)
Draga mea, mulţumim de scriitură!
RăspundețiȘtergereUn singur gând: eu am o boală pe faza asta cu "nu citesc copiii"! Normal că nu citesc dacă nu-i învaţă nimeni! Lectura e o activitate complexă, care cere timp şi concentrare. E o artă pentru care nu toată lume e dăruită. E ca sportul de performanţă... SE ÎNVAŢĂ. Nu poate să-ţi placă un lucru pe care nu ştii cum să-l faci.
Crede-mă. Am o clasă de liceu (XI)pe care i-am năucit în primii doi ani cu cititul. Iar acum devorează tot! Şi-mi ies nişte discuţii pe texte (grele!) de nu-ţi vine să crezi... Şi la început nu dădeau deloc semne vitale :))
Copiii TREBUIE ÎNVĂŢAŢI să citească. Ne îngâmfăm crezând că a fi intelectual e un dat. Unii au talent, da. Ceilalţi nu sunt iremediabil pierduţi. Dar nu trebuie să renunţi... şi e groaznic de greu :)
Copiii, in general, nu citesc. Asta e realitatea. Despre motivele pentru care se intampla asta... n-am vorbit. Doar povesteam o stare de fapt, care exista, fie ca ne place, fie ca nu.
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate, trebuie invatati. Si tocmai pentru ca stiu ca lectura "se invata" apreciez atat de mult treaba asta cu "Lecturi urbane" si ideea de model pe care vrea s-o transmita.
P.S. Strigam si noi adunarea pentru luna viitoare? :D
Păi, da. Însă atunci revolta corectă este: nu ne învăţăm copiii să citească! Îi învăţăm să fure, să fie superficiali, să umble după câştig uşor şi sclipiri false şi să aprecieze rău. "Copiii nu citesc" e o neasumare de vină. Nu mă convingi să accept formula :))
RăspundețiȘtergereP.S. Strigăm. Facem o convocare la copii şi vedem ce iese. Află detalii, că văd că ai succes! =))
P.P.S. În luăm şi pe Apolodor, poate-l convingem să lase la preţ.
:))) Deci n-a murit de septicemie. De vis! Mai avem sanse. :))
RăspundețiȘtergereStrigam, buuun. Te tin la curent.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereEi, asta-i acuma, ne mai împiedicăm de fleacuri! Mort-copt, merge şi el, că io nu dau atâţia bani!
RăspundețiȘtergereAa, dadeam si bani? :))
RăspundețiȘtergereDa' de ce, şinele de 41 la tine-s gratis?
RăspundețiȘtergerePai vorbeam cu nenea ala...ma-ntelegi. Eu credeam ca le scoatem gratis. Dar ai dreptate... deh, naiva!
RăspundețiȘtergere