Strada fericirii

... ajung pe strada fericirii... merg drept inainte, dau să o iau la stânga. Nu merge. Dreapta. Nici pe dreapta nu merge. În final, descopăr că e sens unic. Ma uit in jur, încerc să văd încotro aş putea să mă îndrept. Pentru că nu mai vreau să merg în direcţia în care am mers până deunăzi. Am ajuns într-o fundătură. Mă aşez pe bordură, îmi împreun mâinile şi încerc să găsesc o soluţie. Şi nu reuşesc să ma decid dacă să merg înainte, deşi până acum câteva clipe voiam să schimb direcţia, sau să încerc, totuşi, aşa cum mi-am propus, să găsesc o altă cale. Sau poate strada fericirii era alta. Deşi aş fi jurat că pe ea mergeam. Şi la fel de bine aş fi jurat că mă îndreptam în direcţia bună. Poate că, într-adevăr, am greşit strada.