2 mai 2011

Culmea cinismului

Tu faci Legea de nota 10 (zece). Campanie ce face parte din categoria demersurilor pentru aplicarea eficientă a prevederilor Legii Educaţiei Naţionale. ACEA lege.
Legea care are destule hibe-atât din punct de vedere formal, cât mai ales din punctul de vedere al conţinuturilor. Aceeaşi lege cu formulări ambigue sau contradictorii. Nu intru în amănunte.
Legea cu care nu suntem de acord-cel puţin parţial, dar pe care trebuie s-o promovăm. NOI, cadrele didactice, cei care nu am fost de acord cu promulgarea ei. Există o broşură cu articole selectate din lege, o broşură ce prezintă legea drept o variantă ideală pentru învăţământul românesc. Pentru cadrele didactice, pentru părinţi, pentru elevi. Informaţiile din broşură trebuie prelucrate, prin organizarea de întâlniri cu părinţii şi elevii. Se cheama pro-mo-vare, demersul nu e legat de vreo aplicare eficientă a Legii, câtă vreme ea va fi aplicată oricum, aşa strâmbă cum e. Şi-o vom promova-o, pentru că suntem ignoranţi şi neinformaţi. Pentru că nici măcar NOI, cadrele didactice, nu ne obosim să vedem ce zice, într-adevar, Legea asta. Lipsiţi de reacţie, ca o categorie profesională inertă ce-am devenit, o vom promova-o, pe principiul "o facem şi p-asta, pentru că suntem obligaţi. Oricum, nu schimbăm nimic." Vom organiza întâlniri cu părinţii, vom citi broşura şi toată lumea va fi fericită. Noi pentru că ne-am îndeplinit încă o dată obligaţiile, părinţii pentru că vor avea impresia că vom avea un sistem de învăţământ modern. Şi care răspunde cerinţelor societăţii actuale. Bla bla bla.
Şi vom trăi fericiţi până la adănci bătrâneţi, în ignoranţa noastră de oameni verticali ce suntem.

Culmea cinismului? Să fii folosit pentru a promova ceva cu care nu eşti de acord şi nici măcar să nu realizezi asta. 

Un comentariu: