Dupa BAC. La rece.

Nu sunt foarte convinsa ca ar trebui sa-mi exprim parerea despre fenomenul "Bacalaureat 2010", implicata fiind in procesul instructiv-educativ al minunatei tarii acesteia.
In primul rand pentru ca, fiind direct implicata, risc sa ma expun.
In al doilea - pentru ca nu stiu cat este de constructiv si de util sa-ti mai dai cu parerea pe un subiect deja analizat si dezbatut. Pentru ca, de cand cu Bacalaureatul, aproape ca nu trece o zi, fara sa-mi apara in fata ochilor vreo pagina sau vreun post de televiziune care sa nu trateze problema cu pricina. Daca nu imi arunc ochii pe vreo pagina, nu-i nimic. Deschid tv-ul si gasesc. Si, daca nu deschid nici tv-ul, nicio problema, ascult radio. Si tot am in minte subiectul BAC.
Si ce constat? Stupoare mare! Motivul? Procentul mic de promovabilitate de la Bacalaureat. Care procent mic, ce credeti?! Duce la tot felul de concluzii si, mai mult decat atat, atrage atentia asupra faptului ca invatamantul romanesc este... in declin!
Pai, ma scuzati ca intreb, aveati cumva impresia ca lucrurile sunt roz, incat va minunati atat de procentul mic de promovabilitate si incat aveti, abia acum, constiinta faptului ca invatamantul romanesc nu mai e ce-a fost si se indreapta intr-o directie gresita? A fost nevoie de un procent mic de promovabilitate la examenul de Bacalaureat, ca sa intelegem ca invatamantul romanesc este in declin?
E drept, niciodata nu e prea tarziu! E bine ca s-a inteles si acum! Dar, sa-mi fie cu iertare, invatamantul nu mai constituie de mult o prioritate in tara asta! Nici a vreunui guvernant care-si face somnul pe la sedintele de guvern (nu merita majuscula), nici a vreunuia din parintii care considera ca progenitura-i este cea mai desteapta si cea mai cuminte, nici a elevilor, in general, care nu stiu ce-i aia scara de valori si la ce foloseste si, cel mai grav, nici macar a unora dintre profesori.

In contextul in care invatamant este sinonim cu ignoranta care-ar trebui sa fie asteptarile?
Mare ne e mirarea cand suntem loviti in fata de un procent de promovabilitate mai mic decat cel la care ne asteptam, dar oare, in cadrul in care ne zbatem, deopotriva profesori, elevi si parinti, fara sa fim capabili sa adoptam vreo pozitie, era loc de altceva?

Ierarhia valorilor este construita anapoda, pe un calapod al superficialitatilor. Atitudinea vine in consecinta. Elevii, in genere, nu mai discern intre competenta si incompetenta, nu mai vad rostul invatatului, atata timp cat "spatele" le este asigurat de parintii de la care primesc totul ca si cum li s-ar cuveni si ca si cum ar fi perfect normal. Cei sapte ani de-acasa s-au dus pe apa sambetei. Greve peste greve, programe schimbate, criterii de evaluare si metodologii de desfasurare a examenului de Bacalaureat schimbate de la an la an, elevi si profesori buimaci.
Ne aflam intr-o perioada in care statutul profesorului nu mai face nici cat o ceapa degerata. El insusi se intreaba pentru ce se chinuie si daca merita, avand - o spun din proprie experienta- impresia ca se lupta cu morile de vant. Daca incearca sa adopte o atitudine, nemultumit de reducerea salariului, este apostrofat de opinia publica, care, evident, considera ca nu face altceva decat sa se planga sau sa... cerseasca! Mai mult decat atat, i se sugereaza sa isi caute altceva de munca, daca nu-i convine! Fara sa se gandeasca cineva ca poate meseria pe care o face e tot ce si-a dorit si este lovit in fata de parerile unor oameni care n-au stiut niciodata ce inseamna sa faci o meserie cu pasiune. Poate ca nu adopta nicio atitudine, poate ca intra la ore chinuit de gandul ca nu are ce pune pe masa propriului copilul, poate si el elev la randu-i. Poate ca o reconversie profesionala nu-i e tocmai la indemana. Poate ca are si el dreptate cand considera ca nu mai are pentru ce sa munceasca. Poate ca are dreptate cand are convingerea ca a fi profesor nu mai reprezinta nimic si este indreptatit sa se simta nemultumit.

Cert, exista si exceptii. Nu se incadreaza toti in tiparul despre care am vorbit mai sus. Mai avem copii si adolescenti pentru care cei sapte ani de-acasa sunt bine conturati, parinti care pun pret pe invatamantul de calitate, profesori care fac aceasta meserie cu pasiune. Avem si cateva opinii publice obiective si pertinente.

Insa, daca ma uit in jur, primeaza certitudinea ca nu ne mai cunoastem rostul si nici prioritatile. Suntem buimaci si incapabili sa discernem intre o situatie grava si una care nu merita atentie. Mai mult decat atat, superficialitatea si ignoranta isi fac jocul, ducandu-ne in situatii limita. Si ne trezim surprinsi de o situatie la care s-a ajuns nu intr-un an, ci in ultimii 20. Pentru ca situatia in care suntem este o consecinta, din pacate, fireasca, a ceea ce s-a intamplat in ultimii 20 de ani. Si tot o consecinta este si faptul ca procentul de promovabilitate nu este mic, ci MARE, daca ne raportam la situatia reala a invatamantului romanesc!
Sa ne asumam situatia, pentru ca am avut, atatia ani, in fata ochilor,toate premisele care ne-au condus aici, dar le-am ignorat!