29 iulie 2010

Destainuirea ca forma de manipulare

M-am intrebat adeseori daca atunci cand facem destainuiri altora le facem conditionati de o anumita situatie. Si daca, destainuindu-ne cuiva, ajungem sa manipulam persoana in cauza.
Ca sa delimitez foarte clar punctul de referinta, precizez ca inteleg prin destainuire transmiterea, catre altii, a unor informatii ce tin de sfera personala, uneori intime, alteori de obicei subiecte tabu in cadrul unui grup, fiind vorba fie de trairi, fie de experiente din viata personala a fiecaruia din noi.
Cand si cui facem astfel de marturisiri? Sunt ele conditionate chiar de prezenta lor si de aparitia in anumite contexte, sau de prezenta unor persoane in fata carora ne simtim liberi sa ne deschidem? Sau devin instrumentul de manipulare prin care vrem sa cream celuilalt sentimentul de apropiere, deschizand, astfel, portita spre sufletul lui, de fapt, si punandu-l in situatia de a face asta la randu-i?
Principiul conform caruia primesti ceea ce oferi este aplicabil deseori intr-o situatie de acest tip. Cel putin la nivel teoretic si poate chiar nu tocmai constient, destainuirea isi cere tributul doar sub forma raspunsului de acelasi tip: povestind experiente ce tin de sfera personala si intima a vietii mele, subliminal poate ca astept acelasi lucru. In caz contrar, limitele destainuirii se vor delimita mult mai repede.
In acest context ma intreb: in situatiile in care facem destainuiri - in mod cert, scotand la suprafata doar acele aspecte care ne sunt la indemana, dar totusi, personale si intime- se intampla sa o facem cu intentia clara de a-l manipula pe celalalt in directia unui raspuns de acelasi tip?
Nu neg existenta situatiilor de tipul destainuirii ca mod de eliberare, caz in care conteaza atat persoana, cat si cadrul. Nu neg nici situatiile in care destainuirea exista pe principiul reciprocitatii, intr-o relatie ca aceea a prieteniei, insa ma intreb daca, uneori, in mod inconstient, profitam de destainuirea noastra pentru a-l pune pe celalalt in situatia clara de a face acelasi lucru.
Exista relatii extrem de intense, explodand parca intr-un timp extrem de scurt, si care sunt anihilate cu repeziciune (ca si cum nici nu ar fi existat) de intamplari mici. Tipul de relatie care se naste repede, creste brusc in intensitate si sfarseste prin a muri la prima adiere de vant. Si, totusi, ai facut destainuiri, ai primit la randul tau povesti intime si ai sentimentul ca prezenta celuilalt in jurul tau exista de toata viata si va ramane acolo toata viata. Uneori astfel de relatii sfarsesc firesc, alteori aduc cu ele suferinte si intrebari. Si incertitudinea ca aspectele importante ale existentei tale, destainuite, risca sa fie folosite impotriva ta. Intr-o astfel de situatie, suntem constransi la anumite reactii? Sunt destainuirile facute arma pe care celalalt o poate folosi imporiva ta in anumite conjuncturi, in scopul de a obtine o anumita reactie sau un anumit comportament?
Destainuirea ca forma de manipulare exista. Nu sunt convinsa ca exista constiinta acestui fapt. Poate ca este firesc sa te destainui cuiva asteptand acelasi lucru din partea lui. Si poate ca reciprocitatea survine fara sa ne dam seama ca, practic, o cerem in momentul in care ne deschidem sufletul in fata cuiva. Poate ca este vorba doar de sentimentul de incredere pe care ti-l ofera confortul de a sti si tu, la randu-ti, amanunte pretioase din existenta celuilalt.
Subliminal, tind sa cred ca manipularea exista si ea, numai ca nu este constientizata si, cu atat mai putin, verbalizata.
Cand, cui si, mai ales, de ce ne destainuim? Caci, in ceea ce ma priveste, este o certitudine ca destainuirea nu este asociata doar relatiei de prietenie dintre doua persoane.

9 comentarii:

  1. dvs ar trebui sa scrietii o carte sau mai multe fiindca am observat ca aveti capacitatea de a o face pacat ca stati pe un salariu mizer in invatamant mult succes in viata

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru apreciere!
    Probabil ca voi ramane in invatamant atata timp cat nu voi fi in stare sa delimitez castigul financiar de satisfactiile sufletesti. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma destainui unei persoane care va oferi ceva in schimb, un secret pe care stiu ca abia asteapta sa-l imparta, dar primind inainte ceva la schimb (sunt curioasa).
    Ma destainui altor persoane in incercarea de a inlesni descarcarea lor emotionala si sa incerc apoi sa le dau un sfat prietenesc, cat mai potrivit situatiei de criza in care se afla.
    Ma destainui pentru a afla, la randul meu, alte destainuiri, incercand astfel sa cunosc mai bine persoanele respective.
    Dar intotdeauna, destainuirile mele nu sunt complete. Acesta reprezinta paravanul meu, incercarea mea de a "socializa" dar in acelasi timp de a fi pusa la adapost de persoane care ar putea profita de confidentele mele.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, probabil ca niciodata destanuirile nu sunt complete, fiecare din noi pastrand pentru sine ceva care-i va ramane al lui si care face distinctia dintre propria persoana si exterior.
    Expunand doar ceea ce stim ca nu ne va face rau si asteptand ca celalalt sa se expuna la randu-i, cred ca manipulam, chiar si involuntar.

    RăspundețiȘtergere
  5. voiai sa spui constienta faptului, nu contiinta? banuiesc ca da.

    Relatiile autentice presupun vulnerabilitate. Dragostea, de oricare ar fi ea, presupune vulnerabilitate. Ca sa te implici in mod real intr-o relatie, trebuie sa renunti la tine, la confortul tau, la chestiile pe care le-ai pastra pentru tine, poate la uratenia ce vrei s-o vezi doar tu.

    Sa fii dispus sa fii vulnerabil inseamna sa fii calificat pentru relatie.

    Nu poti deveni vulnerabil decat in fata cuiva caruia ii pasa de tine (sau crezi ca-i pasa, sau vrei sa-i pese).

    In concluzie, daca destainuirea care asteapta acelasi raspuns de la persoana care asculta este motivata de dorinta de relatie, e foarte ok. Si, mi se pare mie, foarte matur. Inseamna ca, renunt la mine, sperand ca si tu o sa renunti la tine. E pariul pe care-l punem de fiecare data cand ne apropiem de cineva.

    Nu discutam de destainuirea cu motivatii perverse, pentru a folosi apoi informatiile obtinute impotriva persoanei care ar fi atrasa astfel a se destainui.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pot sa renunt la mine, sperand ca si tu o sa renunti la tine. Perfect adevarat. Si frumos. Si matur. Dar, totusi, renuntarea in cazul asta nu e un fel de constrangere a celuilalt?

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu.
    Fiintei umane nu ii este natural sa fie vulnerabila. Trebuie sa faca un efort, trebuie sa vrea sa fie vulnerabila. Pana la urma, nu cred ca poti constrange pe cineva sa se destainuie. In schimb, ii poti da motive s-o faca.

    RăspundețiȘtergere
  8. ii dai motive destainuindu-te...

    RăspundețiȘtergere
  9. exact. si? ce e rau in a vrea sa creezi "momentul uman"?

    RăspundețiȘtergere