Femeie. La 30 de ani.

S-a scris o gramada, presupun. Despre simtiri asociate pragului acestuia. 30 de ani. Despre stari cel putin nostalgice si despre ceea ce implica trecerea de dincolo de acest prag.
Sincer, n-am incercat sa le gasesc vreo explicatie acestor trairi. Nici n-am cautat sa gasesc studii de caz sau explicatii stiintifice. Si nici n-am incercat prea mult sa-mi explic de ce si de unde aceasta senzatie de neplacut asociata numarului treizeci, cel putin dezagreabil pentru unii.

Ma apropii si eu de trairea asta. Inca o luna si-un pic si voi implini varsta. Momentul despre care se spune ca provoaca un declic in viata majoritatii. Ma gandesc la asta pentru ca ma apropii de momentul acela. Probabil ca sunt la fel ca ceilalti, facand din asta un subiect de discutie.

La aproape treizeci de ani ma gasesc, marturisesc asta, mai frumoasa. Nu neg sentimentele de nemultumire sau de neimplinire sufleteasca pe care le resimt uneori. Sufleteste ma simt mai frumoasa. Si mai capabila sa accept schimbari. Si mai capabila sa-mi asum esecuri sau neimpliniri. Si stiu ca-mi voi gasi calea, indiferent cate lectii va trebui sa mai invat pana sa o aflu.

In apropierea acestei varste m-am simtit cel mai aproape de mine. Si tot in perioada asta am fost mai capabila sa-mi depasesc niste limite, fie ele si doar la nivel emotional. Probabil ca nu sunt vreo exceptie, varsta aceasta fiind o varsta a constientizarii si a maturizarii. Probabil ca ma incadrez intr-un tipar ale carui limite imi sunt straine si pe care le voi descoperi ulterior. Poate ca aceasta constiinta de sine pe care o resimt in perioada asta este o consecinta fireasca a trecerii atator ani dintr-o viata de om.

Sunt bucuroasa ca am ajuns aici. Si ca am reusit sa am constiinta propriei persoane. Ca sunt constienta de mine si de ceea ce simt intr-un moment sau altul. Ca, deseori, stiu sa-mi accept realitatea asa cum este ea, impiedicandu-ma si reusind apoi sa merg mai departe.

Sunt bucuroasa pentru ca reusesc sa-i descopar frumosi pe oamenii de langa mine si ca am constiinta faptului ca fara ei n-as fi ceea ce sunt.

Nu stiu daca trairile mele sunt neaparat asociate acestei varste, dar ele vin acum, cand, ca o coincidenta, ma apropii de inceputul celui de-al treizecilea an de viata. Poate m-am maturizat mai tarziu, in ciuda incercarilor timpurii carora a trebuit sa le fac fata.

Sunt aici fara cateva persoane pe care mi-as fi dorit sa le am langa mine. Uneori ma simt singura, alteori simt ca goliciunea din sufletul meu este doar o iluzie intr-un moment mai putin bun.

Pentru ceea ce am, incerc sa multumesc in fiecare zi. Pentru ceea ce nu am, incerc sa gasesc resurse sa sper ca voi avea.

Si, daca femeie la treizeci de ani inseamna mai frumoasa si mai stapana pe sine, atunci, cu siguranta, pragul acesta nu este atat de lipsit de farmec, precum pare!