Nu, nu o sa scriu despre moartea Madalinei Manole din vreo dorinta ascunsa de a ma incadra in subiectul care face prima stire a zilei de azi. Nici din dorinta de-a ridica in slavi pe cineva dupa ce acest cineva a trecut in nefiinta, asa cum bine stim sa facem, conform legii nescrise, dar mereu aplicabila, care ne arata ca intotdeauna apreciem mai mult o persoana dupa ce o pierdem. Sau ne amintim de ea, dupa ce multa vreme uitasem ca exista.
Nu vreau sa judec gestul sinuciderii, daca despre asta a fost vorba, si care este extrem de egoist. Si nici sa ma lansez intr-o polemica privind motivele care ar fi putut conduce la asta.
Am crescut pe cantecele ei. Imi plac versurile pieselor si ma regasesc in ele, fara sa fi fost, totusi, vreodata vreun fan inrait al Madalinei Manole. Si nici al Laurei Stoica, si nici al Mihaelei Runceanu, si ele disparute. Si nici al lui Stefan Iordache. Asta, ca sa ma intorc cu doar cativa ani in urma.
Moartea Madalinei Manole a declansat, undeva in interiorul meu, un soi de dilema. Pentru ca, din nou, mi-am pus intrebarea: Cine le urmeaza?
Fara sa fi avut asupra societatii noastre impactul pe care-l au melodiile comerciale cu care suntem asfixiati agresiv, ceea ce au lasat in urma artistii generatiei '80 este incomparabil cu ceea ce aduc valurile de semi-artisti ai generatiei noastre. Si atunci ma intreb: ei se duc, insa cine le ia locul?
Fireste, nu neg existenta unor voci de calitate, a unor artisti veritabili. Insa ma tem ca sunt prea putini pentru a razbi in realitatea noastra superficiala. Prea putini pentru a lupta contra curentului construit de invazia non valorilor, a artistilor celebri peste noapte, a pieselor cu versuri care nu spun nimic.
O sa treaca mult pana cand o sa apara vreun refren pe care-l stiu deopotriva copiii si adultii, indragostitii si singuraticii... O ultima tigara, o Fata draga, un Sa mori de dragoste ranita, o Nostalgie, un Da, Doamne, cantec! sau Un actor grabit...
Si, totusi, ca o consecinta aproape, paradoxal, fireasca, cand ajung in pragul mortii, mai toti artistii se afla si in pragul anonimatului. Sau intr-o etapa a vietii lor in care nu se regasesc. Si unul dintre motive este ca se pierd in fata a ceea ce noi, publicul, apreciem intr-o perioada sau alta, in functie de ceea ce ni se ofera. Si ni se ofera ceea ce este productiv din punct de vedere financiar. Si noi primim voiosi...
Unii din noi ne intoarcem mereu acolo, la versurile care exprima ceva si la refrenurile pe care le fredonam involuntar. Si asteptam in continuare piese romanesti care sa exprime ceva. Si refrenuri care sa ne ramana in minte...Oare cand vor veni?
Nu vreau sa judec gestul sinuciderii, daca despre asta a fost vorba, si care este extrem de egoist. Si nici sa ma lansez intr-o polemica privind motivele care ar fi putut conduce la asta.
Am crescut pe cantecele ei. Imi plac versurile pieselor si ma regasesc in ele, fara sa fi fost, totusi, vreodata vreun fan inrait al Madalinei Manole. Si nici al Laurei Stoica, si nici al Mihaelei Runceanu, si ele disparute. Si nici al lui Stefan Iordache. Asta, ca sa ma intorc cu doar cativa ani in urma.
Moartea Madalinei Manole a declansat, undeva in interiorul meu, un soi de dilema. Pentru ca, din nou, mi-am pus intrebarea: Cine le urmeaza?
Fara sa fi avut asupra societatii noastre impactul pe care-l au melodiile comerciale cu care suntem asfixiati agresiv, ceea ce au lasat in urma artistii generatiei '80 este incomparabil cu ceea ce aduc valurile de semi-artisti ai generatiei noastre. Si atunci ma intreb: ei se duc, insa cine le ia locul?
Fireste, nu neg existenta unor voci de calitate, a unor artisti veritabili. Insa ma tem ca sunt prea putini pentru a razbi in realitatea noastra superficiala. Prea putini pentru a lupta contra curentului construit de invazia non valorilor, a artistilor celebri peste noapte, a pieselor cu versuri care nu spun nimic.
O sa treaca mult pana cand o sa apara vreun refren pe care-l stiu deopotriva copiii si adultii, indragostitii si singuraticii... O ultima tigara, o Fata draga, un Sa mori de dragoste ranita, o Nostalgie, un Da, Doamne, cantec! sau Un actor grabit...
Si, totusi, ca o consecinta aproape, paradoxal, fireasca, cand ajung in pragul mortii, mai toti artistii se afla si in pragul anonimatului. Sau intr-o etapa a vietii lor in care nu se regasesc. Si unul dintre motive este ca se pierd in fata a ceea ce noi, publicul, apreciem intr-o perioada sau alta, in functie de ceea ce ni se ofera. Si ni se ofera ceea ce este productiv din punct de vedere financiar. Si noi primim voiosi...
Unii din noi ne intoarcem mereu acolo, la versurile care exprima ceva si la refrenurile pe care le fredonam involuntar. Si asteptam in continuare piese romanesti care sa exprime ceva. Si refrenuri care sa ne ramana in minte...Oare cand vor veni?
E ca-n "Gaitele"/"Cuibul de viespi", Lari... Moartea cuiva cunoscut devine, pentru toata lumea, un subiect de discutie, de barfa, de glume si ironii ieftine, de rautati izvorate din rautate si invidie...
RăspundețiȘtergereEu cred ca ideea centrala a textului tau e corecta, insa as completa ca acum, ca in multe alte situatii, nu este relevant ca omul care s-a stins a fost artist (putea sa fie si lacatus mecanic), ci ca a plecat dintre noi cu mult prea devreme, lasand un copil nevinovat fara mama...
Era un om care avea nevoie de ajutor si persoanele din jurul ei i-au ignorat sau subestimat suferinta...
2010 a fost, pentru Romania, cel mai bun an din istorie, in materie de concerte. Si care au fost concertele cu cel mai mare succes la public? Cele ale unor interpreti/trupe aflate la apusul carierei, ajunsi la 50-60 de ani... Asa ca titlul articolului tau e foarte inspirat,putand fi extrapolat cu semnificatii globale, pentru ca eu, personal, nu cred ca generatia care adora un surogat ca GaGa e capabila sa favorizeze devoltarea sistematica a valorilor autentice...
M-am abtinut sa ating latura comentariilor rautacioase, a ironiilor lipsite de orice fel de motivatie. Cu atat mai mult cu cat, indiferent daca suntem sau nu capabili sa apreciem pe cineva, gasim mereu puterea de a arunca ironii la adresa cuiva care nu mai e printre noi. Si, culmea, care, dincolo de toate a fost OM. Si, culmea, pierdem din vedere ca vom ajunge si noi acolo, indiferent cum se va intampla asta!
RăspundețiȘtergereDincolo de omul care a fost, cantareata Madalina Manole reprezinta o perioada cu care nu stiu daca ne vom mai intalni, pentru ca, realmente, nu vad cum s-ar intampla asta in contextul in care suntem buimaciti din toate partile de 'comercial'.
De fapt, de ce ma chinui sa inteleg?! Uitam pe zi ce trece sa fim oameni... cum am putea avea pretentia ca apreciem niste valori?
sper ca Basescu si Boc, as face pomana cu muzica in blana si multa multa bautura
RăspundețiȘtergereAsta ar mai lipsi, sa inceapa sa mai si cante!! :))
RăspundețiȘtergere