Nu stiu cand au trecut 4 saptamani de scoala. Pentru mine-probabil pentru multi colegi-anul scolar incepe, de data asta, mai tarziu, odata cu o perioada in care putem dormi mai multe ore pe noapte pentru ca am terminat partial maldarul de situatii de facut si de transmis. Pe hartie, pe mail, pe CD/DVD, cu denumiri de fisiere scrise intr-un anumit fel, cu mii de copii xerox, zeci de cartuse de imprimanta consumate, cu ore de nesomn pentru ca ziua nu ajungea pentru atatea calcule si tabele, cu imprimante personale care vajaie in continuu, cu procese-verbale de semnat si de transmis intru imbogatirea arhivelor de tot felul, cu tabele continand nume, prenume, adresa, pisica, numar si nume de parinti sau de tutori legali, cu termene stabilite si modificate ulterior. Cu directori de scoli pusi in situatia de a cere si a obliga in continuu la cate ceva, pentru ca li se cere si sunt obligati, la randul lor, cu relatii colegiale afectate in cazul in care unii nu pricep ca cerutul si obligatul nu vin din pura lor placere sau din vreo lipsa de ocupatie.
In acest inceput de an scolar m-am dus la ora, hotarata sa fac ceea ce facusem in ora anterioara. Pentru ca eram atat de obosita, incat uitasem ca lucrasem exact acelasi text cu cateva zile in urma, la aceeasi clasa. Din fericire, copiii mi-au inteles oboseala si n-am simtit pe deplin penibilul situatiei.
In acest inceput de an scolar am facut o sedinta cu parintii in care, dupa aproape doua ore de comunicari legate de ordine si proceduri, m-au intrebat daca nu vorbim si despre copii. Lucru pe care n-am apucat sa-l facem pe indelete.
In acest inceput de an scolar am fost intrebata, pentru prima data, de copii, daca intereseaza pe cineva ce se intampla la ore, de vreme ce toti profesorii sunt buimaci de oboseala atator hartii.
In acest inceput de an am fost agitati, nervosi, neintelegatori, mai putin permisivi, stari care, din pacate, sunt, uneori, transmise si copiilor.
In acest inceput de an, inca din a doua saptamana de scoala, m-am gandit ca as avea nevoie de un concediu de odihna, sa-mi recapat rabdarea si energia, sa ma adun si sa pot avea, apoi, sentimentul lucrului bine facut.
In acest moment, dupa patru saptamani de scoala incheiate, realizez ca n-am avut timp de mine, de oamenii din viata mea., de scoala. Realizez ca, epuizata, dupa sferturi de noapte dormite, mi-a fost imposibil sa fiu omul de la catedra care-si face treaba temeinic.
In acest moment, spun cu toata puterea ca imi doresc sa am timp sa rasfoiesc o carte, in alta parte decat in tramvai, sa lucrez la un material pe care sa-l pot folosi la ore, nu la unul care contine tabele si situatii de transmis si care nu spune nimic despre cum si daca, realmente, imi parcurg materia, oricum stufoasa.
Imi doresc sa fiu diriginta care discuta cu copiii-aflati, de altfel, in prag de Bacalaureat, nu un purtator de procese-verbale de semnat, de fotocopiat, de transmis, de pastrat in dosare pentru eventuale controale. Imi doresc sa am din nou rabdare sa vorbesc despre continuturile legate de materie, nu despre cele ale procedurii sau ale ordinului nustiucare.
Imi doresc sa nu ajung la scoala deja epuizata si gandindu-ma ca laptopul meu a cedat si ca trebuie sa fac rost de unul urgent, pentru ca am primit azi o informare ca maine trebuie predata o situatie despre cati elevi au fost absenti la evaluarile initiale, dupa ce a fost transmisa o alta informare despre cati au fost prezenti.
Si, daca tot ne luptam cu ele, imi doresc, macar, ca toate cifrele si dosarele si statisticile sa ajute, in mod real, la imbunatatirea situatiei in care, din varii motive, a ajuns scoala romaneasca.
Cum lucrurile nu stau asa, nu-mi ramane decat sa-mi doresc sa redevin profesor.
