Motivatie. 15 mai 2009

15 Mai 2009.
Undeva dupa miezul noptii.

Nimic. Am uitat sa zambesc. M-am intors cu fata la perete, mi-am impreunat mainile si am vrut sa ma ascund, ca in fiecare noapte. Poate nu ma gaseste snguratatea iar, mi-am zis, si am inchis ochii.
Eram undeva in locul in care reusesc sa ma regasesc. Unde nu e liniste, unde in jurul meu este bucurie, imaturitate, unde totul pare posibil si nu exista griji. As vrea sa scriu mult, sa pun in cuvinte tot ce nu pot trai, sau nu pot avea.
Ea veni din nou, alungandu-mi senzatia ca poate totul e in inchipuirea mea. Singuratatea. Nu era nici un dubiu, eram singura, cu mainile impreunate, incercand sa ma ascund in zadar. Lacrimile erau tot acolo, mai multe si mai reci.
- Odihneste-te, mi-am spus din nou, si am inchis ochii.
Vremea era racoroasa, pe sufletul meu. Era lumina, dar nu era soare. Si nu-mi amintesc decat florile si frunzele din copacii pierduti si uitati. In fata mea, oameni traind si ducandu-si viata agitata, intr-o liniste in care nu ma regaseam.

- Buna, esti bine? Si fraza aceasta deveni in scurt timp motivul existentei mele. Motivul pentru care ma trezeam dimineata, motivul pentru care luptam, motivul pentru care traiam fiecare clipa. Si daca Dumnezeu m-a lasat sa traiesc asta, inseamna ca poate totusi am un rost pe lumea asta, fie el si pentru un timp.