Toata ziua am scris. Si, cand ziceam ca ma opresc, m-a fulgerat imaginea finalei de ieri.
Despre returul semifinalei am scris intr-un post mai vechi, revoltata fiind de lipsa de interes a unora din noi de izbanda fetelor de la Oltchim. Si de minimalizarea ei, pana la a o aduce in pragul unui eveniment comun.
Despre reusita de a ajunge acolo nu s-au spus prea multe. Speram, atunci cand am scris despre asta, dupa ce urmarisem meciul fara sonor, undeva in Bucurestii vechi, ca finala sa ne faca sa ne dam seama mai bine cam pe unde ne situam, cam ce apreciem, cam care ne sunt prioritatile, cam care sunt oamenii valorosi si cam cat si cum facem pentru ei, in cazul asta in sport, dar si in general.
A venit turul. A trecut. Am pierdut. 7 goluri de recuperat. O sa vina returul, o sa fie in Bucuresti, in sala cea mai mare, care va fi cea mai mica si neincapatoare.
Cautand insemnari despre meciul de ieri, am gasit una care zice cam asa: 28-21. Infrangerea care nu doare. Ca bonus informatia: "fetele au tratat ultimele 10 minute ale partidei cu superficialitate".
Ma intreb eu acum, nu ne e rusine sa comentam o infrangere, atata timp cat nu am fost in stare sa comentam o victorie? Nu ne e rusine sa aruncam cu noroi, atata timp cat cu laude n-am stiut, n-am putut, n-am vrut sau n-am fost in stare?
Da, si eu am ramas cu aceeasi impresie, au tratat cu superficialitate ultimele 10 minute ale partidei, poate tot meciul, poate vom avea aceeasi impresie dupa retur. Dar de ce suntem atat de capabili sa aruncam cu noroi, cand nu stim sa vedem si lucrurile frumoase?
Semifinala Champions League la handbal feminin n-a ocupat nici macar un sfert din spatiul acordat generos meciului Rapid-Steaua din aceeasi seara. Mai mult, turul finalei a ocupat atat cat a fost nevoie ca sa punem accentul pe cat au fost de superficiale, pe care de putin s-au concentrat, pe cate ocazii au ratat.
Daca infrangerea asta ar fi dedicata celor care nu au fost in stare sa aprecieze la momentul potrivit o reusita cat tot campionatul intern de fotbal, ar trebui sa ne-o asumam cu totii.
Urmeaza returul. Si ma tem ca, daca fetele vor pierde, ne vom comporta asa cum stim mai bine. Vom arunca cu noroi si vom acorda spatiu generos analizarii greselilor. Greselilor lor. Pentru ca pe ale noastre suntem incapabili sa le vedem. Daca vor pierde, va fi esecul lor. Victoria, in schimb, cu siguranta, va fi a noastra, ca doar vorbim despre o echipa romaneasca, nu?
Mai e nevoie sa spun ca ar trebui sa ne fie rusine?
Despre returul semifinalei am scris intr-un post mai vechi, revoltata fiind de lipsa de interes a unora din noi de izbanda fetelor de la Oltchim. Si de minimalizarea ei, pana la a o aduce in pragul unui eveniment comun.
Despre reusita de a ajunge acolo nu s-au spus prea multe. Speram, atunci cand am scris despre asta, dupa ce urmarisem meciul fara sonor, undeva in Bucurestii vechi, ca finala sa ne faca sa ne dam seama mai bine cam pe unde ne situam, cam ce apreciem, cam care ne sunt prioritatile, cam care sunt oamenii valorosi si cam cat si cum facem pentru ei, in cazul asta in sport, dar si in general.
A venit turul. A trecut. Am pierdut. 7 goluri de recuperat. O sa vina returul, o sa fie in Bucuresti, in sala cea mai mare, care va fi cea mai mica si neincapatoare.
Cautand insemnari despre meciul de ieri, am gasit una care zice cam asa: 28-21. Infrangerea care nu doare. Ca bonus informatia: "fetele au tratat ultimele 10 minute ale partidei cu superficialitate".
Ma intreb eu acum, nu ne e rusine sa comentam o infrangere, atata timp cat nu am fost in stare sa comentam o victorie? Nu ne e rusine sa aruncam cu noroi, atata timp cat cu laude n-am stiut, n-am putut, n-am vrut sau n-am fost in stare?
Da, si eu am ramas cu aceeasi impresie, au tratat cu superficialitate ultimele 10 minute ale partidei, poate tot meciul, poate vom avea aceeasi impresie dupa retur. Dar de ce suntem atat de capabili sa aruncam cu noroi, cand nu stim sa vedem si lucrurile frumoase?
Semifinala Champions League la handbal feminin n-a ocupat nici macar un sfert din spatiul acordat generos meciului Rapid-Steaua din aceeasi seara. Mai mult, turul finalei a ocupat atat cat a fost nevoie ca sa punem accentul pe cat au fost de superficiale, pe care de putin s-au concentrat, pe cate ocazii au ratat.
Daca infrangerea asta ar fi dedicata celor care nu au fost in stare sa aprecieze la momentul potrivit o reusita cat tot campionatul intern de fotbal, ar trebui sa ne-o asumam cu totii.
Urmeaza returul. Si ma tem ca, daca fetele vor pierde, ne vom comporta asa cum stim mai bine. Vom arunca cu noroi si vom acorda spatiu generos analizarii greselilor. Greselilor lor. Pentru ca pe ale noastre suntem incapabili sa le vedem. Daca vor pierde, va fi esecul lor. Victoria, in schimb, cu siguranta, va fi a noastra, ca doar vorbim despre o echipa romaneasca, nu?
Mai e nevoie sa spun ca ar trebui sa ne fie rusine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu