Proiectul Lecturi urbane e din ce in ce mai viu. Conturul i se accentueaza din ce in ce mai tare, formele-i sunt din cele mai interesante, iar culorile din ce in ce mai umane si naturale.
Sambata, asa cum (imi) promisesem, am facut bine si mi-am rezervat timp sa ajung in Herastrau unde proiectul Lecturi urbane avea sa-si revendice partea de maretie si concretete prin inaugurarea unui spatiu pentru lectura in aer liber, obiectivul principal al proiectului, alaturi de cel de natura umana, acela de creare a unui model social.
Am inconjurat lacul Herastrau pret de vreo 40 de minute, sub un soare vioi si vesel, in cautarea punctului numit "Vaporasul Ana". Va imaginati, nu intra in program inconjurul cu pricina, asa incat am ajuns cu ceva intarziere in locul in care se aflau atat oficiali ai Primariei Municipiului Bucuresti (insusi primarul Sorin Oprescu), cat si presa, prezenta, se pare, mai mult pentru a cauta subiecte de senzational. Partea cu senzationalul nu le-a mers vanatorilor si vanzatorilor de informatii deformate, intrebarile de genul "Cine v-a obligat sa veniti aici?" gasindu-si drept raspuns zambete dezaprobatoare sau raspunsuri care nu prezentau interes pentru cautatorii de senzatii care sa aduca rating sau sa creasca vanzari. Si nu, nici n-au reusit sa strice catusi de putin atmosfera povestii acestei editii Lecturi urbane. Domnilor, nu poti sa obligi pe nimeni sa vina undeva si sa stea cu o carte in mana prefacandu-se ca citeste! Treaba asta cu cititul aduce doar castiguri de natura spirituala, stiti? (daca intelegeti ce e ala "castig de natura spirituala")
Revenind la detalii de poveste si la ce inseamna Lecturi urbane, trebuie sa va spun ca am gasit acolo un grup de oameni frumosi. Asezati pe banci, citeau, rasfoiau carti sau vorbeau in soapta. Atmosfera era atat de calma si de calda, incat, de oriunde ai fi venit indiferent cat de mult zgomot ai fi lasat in urma in drumul spre locul ala si oricat de agitat ti-ar fi fost sufletul, era imposibil sa nu te eliberezi de tot, odata ajuns acolo. Era umbra, cateva raze de soare vesele luminau spatiul, patrunzand printre crengile copacilor si creand atmosfera in care se scria o alta poveste Lecturi urbane.
M-am asezat. Mi-am scos cartea, am inceput sa citesc. In jur, carti si zambete. Oamenii erau relaxati, fiecare isi traia povestea. Doua fetite care nu aveau mai mult de 9 ani se asezasera pe bancuta. Isi luasera fiecare cate o carte si isi traiau povestea lor. Pesemne intelesesera ca ce se intampla acolo era despre oameni si carti si despre povesti cu oameni si carti.
Si nu conteaza cate zambete s-au impartit. Si nu conteaza cate carti ai rasfoit in momentul ala (intamplator, in fata mea aveam cartea scriitoarei Maryse Vaillant, "Cum iubesc femeile", din pacate tradusa, pe care am rasfoit-o si pe care o am langa mine acum). Si nu conteaza ca a durat prea putin pentru unii momentul ala de regasire si de intimitate. Si nu conteaza ca unii au fost uimiti la vederea grupului de oameni care citea intr-un spatiu public. Si nu conteaza cate editii Lecturi urbane vor fi si nici la cate din ele vom mai fi eu si tu si el prezenti. Conteaza ca e suficient sa traiesti macar o data astfel de clipe de magie, sa afli ca exista oameni in jurul tau care impartasesc povesti si sa te simti unul din ei doar citind o carte. Sa fii acolo inseamna mai mult decat poti sa exprimi in cuvinte. Eu insami marturisesc: mi-a fost mai usor sa-mi gasesc cuvintele vorbind despre Lecturi urbane fara sa fi fost acolo, decat acum, dupa ce am fost.
Cat despre spatiile de lectura, odata create, asemeni celui din Herastrau, ele vor ramane, vor atrage si vor crea ambientul necesar regasirii poftei de lectura.
Lecturi urbane ramane un proiect de suflet, pentru suflete care stiu sa pretuiasca lucruri simple si care stiu sa se bucure de latura umana a existentei, apreciind altceva decat valori superficiale.
Si cui nu i-a trecut, macar o data, prin cap, ca ar putea sa citeasca afara, in loc sa stea la un birou, intr-un spatiu inchis?
Sambata, asa cum (imi) promisesem, am facut bine si mi-am rezervat timp sa ajung in Herastrau unde proiectul Lecturi urbane avea sa-si revendice partea de maretie si concretete prin inaugurarea unui spatiu pentru lectura in aer liber, obiectivul principal al proiectului, alaturi de cel de natura umana, acela de creare a unui model social.
Am inconjurat lacul Herastrau pret de vreo 40 de minute, sub un soare vioi si vesel, in cautarea punctului numit "Vaporasul Ana". Va imaginati, nu intra in program inconjurul cu pricina, asa incat am ajuns cu ceva intarziere in locul in care se aflau atat oficiali ai Primariei Municipiului Bucuresti (insusi primarul Sorin Oprescu), cat si presa, prezenta, se pare, mai mult pentru a cauta subiecte de senzational. Partea cu senzationalul nu le-a mers vanatorilor si vanzatorilor de informatii deformate, intrebarile de genul "Cine v-a obligat sa veniti aici?" gasindu-si drept raspuns zambete dezaprobatoare sau raspunsuri care nu prezentau interes pentru cautatorii de senzatii care sa aduca rating sau sa creasca vanzari. Si nu, nici n-au reusit sa strice catusi de putin atmosfera povestii acestei editii Lecturi urbane. Domnilor, nu poti sa obligi pe nimeni sa vina undeva si sa stea cu o carte in mana prefacandu-se ca citeste! Treaba asta cu cititul aduce doar castiguri de natura spirituala, stiti? (daca intelegeti ce e ala "castig de natura spirituala")
Revenind la detalii de poveste si la ce inseamna Lecturi urbane, trebuie sa va spun ca am gasit acolo un grup de oameni frumosi. Asezati pe banci, citeau, rasfoiau carti sau vorbeau in soapta. Atmosfera era atat de calma si de calda, incat, de oriunde ai fi venit indiferent cat de mult zgomot ai fi lasat in urma in drumul spre locul ala si oricat de agitat ti-ar fi fost sufletul, era imposibil sa nu te eliberezi de tot, odata ajuns acolo. Era umbra, cateva raze de soare vesele luminau spatiul, patrunzand printre crengile copacilor si creand atmosfera in care se scria o alta poveste Lecturi urbane.
M-am asezat. Mi-am scos cartea, am inceput sa citesc. In jur, carti si zambete. Oamenii erau relaxati, fiecare isi traia povestea. Doua fetite care nu aveau mai mult de 9 ani se asezasera pe bancuta. Isi luasera fiecare cate o carte si isi traiau povestea lor. Pesemne intelesesera ca ce se intampla acolo era despre oameni si carti si despre povesti cu oameni si carti.
Si nu conteaza cate zambete s-au impartit. Si nu conteaza cate carti ai rasfoit in momentul ala (intamplator, in fata mea aveam cartea scriitoarei Maryse Vaillant, "Cum iubesc femeile", din pacate tradusa, pe care am rasfoit-o si pe care o am langa mine acum). Si nu conteaza ca a durat prea putin pentru unii momentul ala de regasire si de intimitate. Si nu conteaza ca unii au fost uimiti la vederea grupului de oameni care citea intr-un spatiu public. Si nu conteaza cate editii Lecturi urbane vor fi si nici la cate din ele vom mai fi eu si tu si el prezenti. Conteaza ca e suficient sa traiesti macar o data astfel de clipe de magie, sa afli ca exista oameni in jurul tau care impartasesc povesti si sa te simti unul din ei doar citind o carte. Sa fii acolo inseamna mai mult decat poti sa exprimi in cuvinte. Eu insami marturisesc: mi-a fost mai usor sa-mi gasesc cuvintele vorbind despre Lecturi urbane fara sa fi fost acolo, decat acum, dupa ce am fost.
Cat despre spatiile de lectura, odata create, asemeni celui din Herastrau, ele vor ramane, vor atrage si vor crea ambientul necesar regasirii poftei de lectura.
Lecturi urbane ramane un proiect de suflet, pentru suflete care stiu sa pretuiasca lucruri simple si care stiu sa se bucure de latura umana a existentei, apreciind altceva decat valori superficiale.
Si cui nu i-a trecut, macar o data, prin cap, ca ar putea sa citeasca afara, in loc sa stea la un birou, intr-un spatiu inchis?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu