Codeine Velvet Club si Noisettes- seara mea de vis

Codeine Velvet Club si Noisettes fac parte din categoria formatiilor de care cred ca te indragostesti mai greu daca n-ai fost martor al vreunuia dintre concertele lor.

Probabil ca nu as fi ajuns sa scriu despre ei si nu m-ar fi fascinat daca nu as fi avut sansa sa-i vad cantand. Si probabil ca impactul asupra mea nu ar fi fost atat de mare daca, odata cu ei, nu as fi trait prima experienta a unui concert pe care l-am asteptat in ploaie si pe care l-am urmarit apoi tot in ploaie. Niste picaturi reci si dese care i-au facut pe multi sa renunte inainte de inceputul concertului au facut si mai fermecatori niste oameni a caror muzica este, parca, facuta pentru a fi ascultata in timp ce te lupti cu raceala picaturilor ce cad fara oprire si-ti provoaca fiori reci.

Dupa o asteptare de aproape doua ore, in care am incercat sa ne ascundem de ploaie, ca apoi sa ne declaram invinsi (caci nu mai ramasese nimic neatins de picaturile reci) au aparut pe scena cei din formatia Codeine Velvet Club. O trupa scotiana pop-rock, formata din Lou Hickey si Jon Lawer, ce ne aminteste de pop-ul anilor '60.


Nu stiu daca i-ati auzit vreodata, nu stiu daca numele va spune ceva, poate ca sunt pentru voi ceea ce erau pentru mine pana in seara concertului magic de la Bucuresti. Niste semi-anonimi, carora le auzisem doua-trei piese, fara sa stiu cine anume le canta.

Ma infior cand incerc sa retraiesc sentimentele pe care le-am avut ascultandu-i. Si nimic nu se potrivea mai bine cu muzica lor decat ploaia care nu mai era atat de rece. Am avut sentimentul ca plang de fericire, iar lacrimile mele nu se puteau distinge de picaturile de ploaie. Am fost bucuroasa pentru ca nu ma lasasem invinsa de ploaie, nici de gandul vreunei pneumonii (ce-i drept, as merita-o) si am ramas intepenita locului. Asteptarile nu mi-au fost inselate iar momentele in care imi curgeau lacrimi de fericire pe obraji au meritat tot frigul si toate picaturile reci care au cazut mai bine de doua ore fara oprire, incapatanandu-se parca sa ne alunge.
Vanity kills pare facuta pentru a fi ascultata in ploaie. Si n-ai cum sa nu simti ca vrei sa urli de fericire ascultand Hollywood. Doar doua piese, cele care mi-au placut cel mai mult, pe care va propun sa le cunoasteti si pe care vi le recomand cu toata increderea.
Codeine Velvet Club mi-au creat senzatia placuta de alta lume. O formatie care tine la imaginea ei, niste oameni care se respecta si isi respecta spectatorii atat prin ceea ce canta, cat si prin tinuta impecabila, care depaseste registrul comun cu care suntem obisnuiti.

Formatia Noisettes si-a facut aparitia in jurul orei 21.30. Aparitia vocalistei Shingai Shoniwa a fost pe atat de spectaculoasa pe cat avea sa fie intregul concert. Ploaia se oprise in pauza ce-a urmat concertului Codeine Velvet Club. Ca si cum venise sa acompanieze muzica lor.
Pentru cine nu-i cunoaste inca pe cei de la Noisettes, vorbim de o formatie infiintata in 2003, la Londra, la initiativa solistei vocale Shingai Shoniwa si a chitaristului Dan Smith. Sunt din ce in ce mai "in voga" dupa lansarea celui de-al doilea album, "Wild young hearts".

Extrem de cunoscuta, incat unii s-au saturat deja de ea, este melodia Never forget you. Dar oricat de mult ai fi auzit-o, nu-i descoperi farmecul daca n-ai vazut-o pe Shingai Shoniwa cantand-o. De fapt, daca n-ai vazut-o pe ea, n-ai vazut nimic. Atat de plina de energie, fermecatoare prin tinuta si prin pofta de viata, incantatoare prin apropierea (la propriu) fata de public. Si daca mai spune si ca stie cate ceva despre Romania, ca a venit aici in vacanta, ca i-au placut plimbarile prin Carpati si ca s-ar intoarce aici ori de cate ori are ocazia, reuseste sa te castige pe deplin.
N-a existat un minut in care sa stea locului, n-au existat zece minute consecutive de-a lungul concertului in care sa nu aiba nevoie sa i se fixeze microfonul. Atata energie si atatea zambete impartite, incat era inevitabil sa nu te molipsesti.
Va las cu doua piese care imi plac, pe care am avut sansa sa le ascult intr-o sambata seara ploioasa: Every now and then si Wild young hearts.

Nu stiu care mi-au placut mai mult. Nu pot sa ma decid ce mi-ar placea sa revad mai mult. Poate voi mai avea sansa sa-i revad si sa-mi amintesc de seara mea de vis. Sau sa traiesc o alta seara de vis ascultandu-i si vazandu-i din nou.
Si daca aveti ocazia sa mergeti la vreun concert Codeine Velvet Club sau Noisettes, n-o ratati. Merita pe deplin!