Vacanta se simtea inca de la sfarsitul lui mai. Nerabdarea devenea din ce in ce mai vizibila, luptele crancene sa-i tii pe copii concentrati, sa le distragi atentia de la soare ar fi devenit niste cauze pierdute daca n-ar mai fi fost atat de putin pana la vacanta.
4 iunie m-a prins deja aproape de capatul puterilor. Sper ca nu am gresit data, iar daca am facut asta, pentru ca mi-e o lene crunta sa ma uit pe invitatie, scuzati-ma, rogu-va! S-a intamplat atunci banchetul claselor a 12-a, cand absolventii liceului Nicolae Iorga au sarbatorit sfarsitul anilor de liceu intr-un cadru festiv, intr-un loc ingrozitor de frumos, mai precis la Clubul Cortina, din Corbeanca.
4 iunie a fost o zi de vineri. In care absolventii, viitorii studenti, si-au sarbatorit sfarsitul adolescentei, si-au luat "la revedere" de la acei ani la care ne intoarcem inevitabil cu totii, indiferent cand si indiferent unde ne duce existenta noastra. Sa am privilegiul sa retraiesc, odata cu ei, momentele acestea, mi se pare un dar pe care uneori ma intreb daca-l merit, atat sunt de fericita. Sa-i vezi atat de frumosi, sa stii ca au crescut sub ochii tai, sa stii ca ai avut si tu un rol in formarea lor, e un sentiment pe care merita sa-l incercati macar o data. Si, Dumnezeule, cat sunt de frumosi! Si de veseli, si de energici!
Am stat cate un pic la povesti, am dansat, ne-am imbratisat, am devenit melancolici sau ne-am amuzat. Ne-am amintit, inevitabil, si de perioada lunga in care mergeam la scoala cu piciorul in ghips, de testele in timpul carora imi foloseam carja pentru a sustrage, din banca, "sursele de inspiratie" ale micilor hoti de informatie care incercau sa profite de greutatea cu care ma deplasam. Dar era suficient sa ating cu carja, de la distanta, documentele incriminatoare si cadeau zgomotos pe podea, spre amuzamentul tuturor si spre surprinderea ca nu le merge nici de data asta. Sau, daca le-a mers... hotul neprins, negustor cinstit.:))
S-a mai dus o generatie, incepe lupta pentru implinirea unor vise care le depasesc pe cele de pana acum.
S-a sfarsit un capitol, incepe un altul, in care sper sa aveti intelepciunea si curajul sa treceti peste tot ce va ofera viata, cu bune si rele!
8 iunie. Doua banchete de sfarsit de clasa a 8-a. Am facut un slalom si am ajuns la amandoua, pentru ca, daca am incercat sa aleg, n-a fost bine si n-am ajuns la nicio concluzie. Asa incat am trait intr-o zi cat altii in toata viata lor. Emotii, lacrimi si din nou nostalgii. "Ani de liceu" care, de data asta urmau, sfarsitul unui capitol si inceputul altuia. Si iar m-am simtit minunat printre ei, si iar mi-am spus ca sunt fericita cu alegerea pe care am facut-o, si iar mi-am zis ca n-as da asta pe nimic in lume.
Pe multi din ei ii cunosteam de pe la 10-11 ani. Au crescut sub ochii mei, din copii au devenit adolescenti. Din adolescenti pornesc pe drumul de adulti.
Si sunt frumosi si sunt ai nostri si ii iubesc pentru ca sunt sinceri si dezinvolti si veseli si ma incarca de energie si ma fac sa uit tot atunci cand sunt in preajma lor!
4 iunie m-a prins deja aproape de capatul puterilor. Sper ca nu am gresit data, iar daca am facut asta, pentru ca mi-e o lene crunta sa ma uit pe invitatie, scuzati-ma, rogu-va! S-a intamplat atunci banchetul claselor a 12-a, cand absolventii liceului Nicolae Iorga au sarbatorit sfarsitul anilor de liceu intr-un cadru festiv, intr-un loc ingrozitor de frumos, mai precis la Clubul Cortina, din Corbeanca.
4 iunie a fost o zi de vineri. In care absolventii, viitorii studenti, si-au sarbatorit sfarsitul adolescentei, si-au luat "la revedere" de la acei ani la care ne intoarcem inevitabil cu totii, indiferent cand si indiferent unde ne duce existenta noastra. Sa am privilegiul sa retraiesc, odata cu ei, momentele acestea, mi se pare un dar pe care uneori ma intreb daca-l merit, atat sunt de fericita. Sa-i vezi atat de frumosi, sa stii ca au crescut sub ochii tai, sa stii ca ai avut si tu un rol in formarea lor, e un sentiment pe care merita sa-l incercati macar o data. Si, Dumnezeule, cat sunt de frumosi! Si de veseli, si de energici!
Am stat cate un pic la povesti, am dansat, ne-am imbratisat, am devenit melancolici sau ne-am amuzat. Ne-am amintit, inevitabil, si de perioada lunga in care mergeam la scoala cu piciorul in ghips, de testele in timpul carora imi foloseam carja pentru a sustrage, din banca, "sursele de inspiratie" ale micilor hoti de informatie care incercau sa profite de greutatea cu care ma deplasam. Dar era suficient sa ating cu carja, de la distanta, documentele incriminatoare si cadeau zgomotos pe podea, spre amuzamentul tuturor si spre surprinderea ca nu le merge nici de data asta. Sau, daca le-a mers... hotul neprins, negustor cinstit.:))
S-a mai dus o generatie, incepe lupta pentru implinirea unor vise care le depasesc pe cele de pana acum.
S-a sfarsit un capitol, incepe un altul, in care sper sa aveti intelepciunea si curajul sa treceti peste tot ce va ofera viata, cu bune si rele!
8 iunie. Doua banchete de sfarsit de clasa a 8-a. Am facut un slalom si am ajuns la amandoua, pentru ca, daca am incercat sa aleg, n-a fost bine si n-am ajuns la nicio concluzie. Asa incat am trait intr-o zi cat altii in toata viata lor. Emotii, lacrimi si din nou nostalgii. "Ani de liceu" care, de data asta urmau, sfarsitul unui capitol si inceputul altuia. Si iar m-am simtit minunat printre ei, si iar mi-am spus ca sunt fericita cu alegerea pe care am facut-o, si iar mi-am zis ca n-as da asta pe nimic in lume.
Pe multi din ei ii cunosteam de pe la 10-11 ani. Au crescut sub ochii mei, din copii au devenit adolescenti. Din adolescenti pornesc pe drumul de adulti.
Si sunt frumosi si sunt ai nostri si ii iubesc pentru ca sunt sinceri si dezinvolti si veseli si ma incarca de energie si ma fac sa uit tot atunci cand sunt in preajma lor!
Să ne trăiască!
RăspundețiȘtergere:))
De acord!
RăspundețiȘtergere