Pacat sau delict? Act de egoism grotesc sau act de eliberare suprema? Nebunie, lipsa de discernamant, frustrare dusa la extrem, nefericire, colaps psihic, inconstienta?
Cat de mare trebuie sa iti fie suferinta, sa recurgi la un astfel de gest? Ce mana nevazuta iti poate da forta de a recurge la gestul suprem de renuntare la aceasta lume? De cat curaj este nevoie?
Dincolo de pacatul greu pe care-l reprezinta actul sinuciderii din punct de vedere religios, acest ultim gest isi are radacinile adanc infipte in fiinta celui care il savarseste.
Caci, ce suferinta este de nedepasit, cand iti apar in minte zambetul copilului tau, al parintelui tau, al persoanei iubite, pe care stii ca-i vei arunca in lanturile suferintei si ale dorului, pentru tot restul vietii lor?
Ce ratiune te poate impinge sa-l privesti in ochi pe cel de langa tine, sa-i spui, in gand, adio, ca mai apoi sa te indrepti spre gestul definitiv al renuntarii?
Deteriorarea logicii ce duce la astfel de gesturi poate fi ea ameliorata? Constiinta celui ce isi premediteaza suicidul poate fi influentata? De fapt, mai poate fi vorba de constiinta in astfel de situatii?
Dincolo de intrebari si de neintelegere, dincolo de cauzele care pot conduce la un astfel de ultim gest, se afla o boala. O boala a sufletului, care anuleaza orice atribut a ceea ce numim constiinta, simt al realitatii, iubire a celor din jur, altruism. Si, mai presus de toate, o boala care face sa dispara teama de necunoscutul care se afla dincolo de viata aceasta, o boala care da forta renuntarii definitive. Caci, daca orice situatie ofera varianta caii de intors sau de refacut, sau aceleia de a o lua de la capat, suicidul nu ofera nimic din toate astea. Este doar sfarsit. Si doar un suflet bolnav poate intelege, la randu-i, acest ultim gest si motivatiile lui.
Exista atatea cai de regasire a ta, de intoarcere la tine, de impacare cu tine si de alinare! Si, in acest context ma intreb din nou, ce mana nevazuta iti poate da forta de a recurge la gestul suprem de renuntare la aceasta lume?
Cat de mare trebuie sa iti fie suferinta, sa recurgi la un astfel de gest? Ce mana nevazuta iti poate da forta de a recurge la gestul suprem de renuntare la aceasta lume? De cat curaj este nevoie?
Dincolo de pacatul greu pe care-l reprezinta actul sinuciderii din punct de vedere religios, acest ultim gest isi are radacinile adanc infipte in fiinta celui care il savarseste.
Caci, ce suferinta este de nedepasit, cand iti apar in minte zambetul copilului tau, al parintelui tau, al persoanei iubite, pe care stii ca-i vei arunca in lanturile suferintei si ale dorului, pentru tot restul vietii lor?
Ce ratiune te poate impinge sa-l privesti in ochi pe cel de langa tine, sa-i spui, in gand, adio, ca mai apoi sa te indrepti spre gestul definitiv al renuntarii?
Deteriorarea logicii ce duce la astfel de gesturi poate fi ea ameliorata? Constiinta celui ce isi premediteaza suicidul poate fi influentata? De fapt, mai poate fi vorba de constiinta in astfel de situatii?
Dincolo de intrebari si de neintelegere, dincolo de cauzele care pot conduce la un astfel de ultim gest, se afla o boala. O boala a sufletului, care anuleaza orice atribut a ceea ce numim constiinta, simt al realitatii, iubire a celor din jur, altruism. Si, mai presus de toate, o boala care face sa dispara teama de necunoscutul care se afla dincolo de viata aceasta, o boala care da forta renuntarii definitive. Caci, daca orice situatie ofera varianta caii de intors sau de refacut, sau aceleia de a o lua de la capat, suicidul nu ofera nimic din toate astea. Este doar sfarsit. Si doar un suflet bolnav poate intelege, la randu-i, acest ultim gest si motivatiile lui.
Exista atatea cai de regasire a ta, de intoarcere la tine, de impacare cu tine si de alinare! Si, in acest context ma intreb din nou, ce mana nevazuta iti poate da forta de a recurge la gestul suprem de renuntare la aceasta lume?
Eu cred ca, inainte de toate, trebuie sa facem distinctia clara dintre sinuciderea lucida, constienta, premeditata (cunoscuta, in literatura, sub numele de eutanasie pasiva) si sinuciderea in absenta luciditatii, puternic inconstienta, pe un fond nevrotic cronic, aparuta in cazurile de debusolare totala.
RăspundețiȘtergereEutanasia pasiva este un act gandit profund, prin care o persoana alege sa puna capat unui tratament care-i mentine viata, suferintele provocate de boala pe care tratamentul o pacaleste devenind, insa, insuportabile. De curand, in Suedia, eutanasia pasiva a devenit legala, considerandu-se ca un pacient care doreste sa intrerupa un tratament are acest drept, singura conditie fiind sa inteleaga informatiile furnizate de medic si sa evalueze consecintele deciziei sale.
Ai vazut 7 pounds? E un film exceptional, care l-a cosacrat pe Will Smith ca actor, in ochii mei (pana atunci il consideram un actor mediocru) si care trateaza exact subiectul sinuciderii voluntare si profund constiente.
Sinuciderea in absenta luciditatii, ideea centrala a textului tau si cea mai raspandita forma de auto-suprimare, apare pe un fond psihic foarte labil, extrem de sensibil si predispus catre depresii profunde. Majoritatea oamenilor nu au psihicul intr-atat de sensibil incat, in prezenta unor stimuli suficient de puternici, sa-si piarda complet luciditatea si legaturile cu realitatea si sa-si suprime, involuntar, instinctul de conservare.
Insa exista indivizi vulnerabili, pentru care, uneori (in multe cazuri pe fondul consumului de stupefiante, medicamente si/sau alcool), conditiile mediului in care traiesc devin atat de grele, incat ii bulverseaza, le estompeaza legaturile cu relitatea, sii ii fac sa nu mai discearna corect intre statutul de viu sau mort. Viata le devine o chestiune indiferenta, la care pot renunta usor, intr-un moment de slabiciune extrema...
Acesti oameni nu au vreo vina pantru ca sunt slabi. Este responsabilitatea celorlalti, a celor din jurul lor, a celor care-i iubesc si care-i pretuiesc, sa aiba grija de ei si sa previna, prin orice metode (inclusiv prin tratament medical de specialitate), tentativele lor de suicid...
nici egoism nici eliberare, pur si simplu lasitate
RăspundețiȘtergere@bibabum Lasitatea presupune luciditate si discernamant (pe langa absenta cronica a curajului), ori oamenii care recurg la suicid o fac in momente in care isi pierd coerenta si firul ratiunii... Asa ca teoria ta nu sta in picioare.
RăspundețiȘtergereSi ar mai fi ceva! Majoritatea oamenilor traiesc cu falsa impresie ca a-ti lua viata reprezinta un act de curaj extrem. Nimic mai fals, pentru ca suicidul presupune pierderea instinctului de autoconservare, iar pentru autosuprimare nu-ti mai trebuie nicio farama de curaj, viata sau moartea devenindu-ti indiferente.
Hai sa nu mai dam verdicte absolute!... Nu stim niciodata in ce situatii ne va pune viata, la un moment sau altul...
@Victor
RăspundețiȘtergereNu stiu, sau, mai degraba, nu vreau sa cred ca exista sinucidere lucida...Sau poate ca nu sunt capabila sa inteleg o durere atat de mare...
Cat despre ajutorul pe care-l putem da/primi in astfel de situatii... da, cred ca exista si isi merita tot efortul...devine singura cale, uneori.
@bibabum
RăspundețiȘtergeredaca privim lucrurile superficial si rece, da, e lasitate. Insa un astfel de gest nu are niciodata ca substrat ceva superficial...