28 iunie 2010

Crearea starii de bine implica negarea realitatii?

Ti s-a intamplat, probabil, sa simti ca nimic nu iese cum trebuie, ca visele ti se duc pe apa sambetei, ca nu esti multumit de viata pe care ti-ai construit-o, de cum traiesti, de ce ai in jur, de patul in care te trezesti, de prietenii pe care-i ai si care nu iti mai par prieteni.
Ti s-a intamplat sa nu vrei sa te trezesti dimineata, sa vrei sa dormi somnul amnezic, sa vrei sa nu fi existat, sa traiesti frustrarea ca nimic din ceea ce esti nu se potriveste parcursului pe care ti-l imaginai in sensul in care nimic din ceea ce ai in jur nu corespunde standardelor tale.
O relatie esuata si universul ti se darama. Un esec profesional si statutul nu mai e statut, cel cu care te obisnuisei si la care, poate, tineai. Si, mai mult, pe care, poate, consideri ca-l meriti. Un prieten de care te simti neglijat, o situatie in care te simti dat deoparte, o privire trista care ti-e aruncata intr-un moment de fericire, o minciuna cu scopul declarat a fi nobil. Si, peste toate, oboseala. Oboseala data de goana dupa solutii de-a iesi din aceste situatii , unele limita, altele pur si simplu neplacute.
Probabil te-ai regasit in vreuna din situatiile de mai sus. Pentru ca e firesc si uman sa fim dezamagiti, sa avem stari de nemultumire sau de angoasa, sa fim plictisiti sau sa ne simtim la capatul puterilor.

Cum alegem sa traim aceste realitati, si, implicit, cum depasim aceste momente? Le acceptam ca atare si ni le asumam, pe principiul "asta e!", ramanand ancorati in realitate si avand constiinta faptului ca nu putem schimba lucrurile? Sau adoptam atitudinea optimistului, cel care vede ceva bun in orice lucru rau, care isi spune ca lucrurile nu sunt chiar asa rele, ba chiar frumoase si care cauta in orice clipa sa gaseasca ceva de care sa se bucure, intr-o realitate care ii arunca in fata dezamagiri, insatisfactii, neplaceri? Si, cel care procedeaza astfel ce face de fapt? Isi neaga realitatea sau pur si simplu reuseste sa treaca mai usor prin tot ce i se ofera?

Cochetez din ce in ce mai mult cu ideea ca ne cream singuri realitatea. Astfel, am constiinta faptului ca gandurile creaza lucruri, ca traim ceea ce gandim si, mai mult, ca atragem asupra noastra ceea ce gandim. Ca, daca ne concentram asupra ceea ce vrem, vom avea, iar daca ne concentram gandurile asupra ceea ce nu avem, nu vom avea.

De ceva vreme incerc sa aplic un exercitiu care sa ma ajute sa vad lucrurile altfel, sa-mi schimb pesimismul in optimism si sa gandesc pozitiv. Sa-mi creez stari de bine pornind de la un simplu "multumesc" adresat cuiva drag sau oricui, de la un zambet, de la o imbratisare, de la o floare, de la un cuvant. Incerc sa nu ma mai gandesc la ce nu am, la ce nu este, ci doar la ce as vrea sa am sau sa fie. Intamplator sau nu, ceea ce traiesc e infinit mai frumos decat ceea ce traiam cand gandurile imi erau concentrate asupra ceea ce nu aveam si nu traiam. Starile mele nu mai sunt aceleasi, am o pofta nebuna sa ies, sa ma plimb, sa dansez, sa rad, sa impartasesc trairi, sa ma exprim. Am pofta sa traiesc.

Si totusi, cu toata starea de bine pe care mi-o creez, realitatile raman aceleasi. Cele sociale si materiale. Si, cu ele, dezamagirile sau neplacerile. Si oboseala. Traiesc de ceva vreme aplicand exercitiul despre care vorbeam mai sus. Deunazi, pe fondul unei oboseli accentuate, intr-un context in care eram doar eu cu mine si in niste momente in care nu mai eram capabila sa gasesc ceva frumos in jur si nici optimismul, m-am trezit intrebandu-ma daca nu cumva, incercand sa-mi creez o realitate neaparat pozitiva, nu am ajuns sa imi neg realitatea.

Oare asta facem in momentul in care traim gandindu-ne ca lucrurile nu sunt, de fapt, asa rele? Atunci cand vrem cu tot dinadinsul sa vedem doar lucruri bune, sa ignoram nemultumirile de natura sociala si materiala, care exista, indiferent de cum alegem sa traim? Oare cand facem asta, ne negam realitatea? Si daca atitudinea noastra este chiar o negare a realitatii, ne mintim? Ne vom trezi la un moment dat in situatia in care ne vom prabusi definitiv? Sau atitudinea optimista si crearea de stari de bine atrage dupa ea si schimbarea realitatii in care traim?

14 comentarii:

  1. Draga mea, dacă am şti răspunsurile la toate întrebările astea, n-ar mai avea rost să trăim :)
    Sau am fi dumnezei :)
    Chill!

    Răspunsul nu sunt răapunsurile, ci întrebările.

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Cred ca in cazul asta, cel putin, din experienta se poate deduce raspunsul. Numai ca eu, inca, nu pot vorbi din experienta,deci nu pot raspunde, fiind in stadiul in care... experimentez.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pregăteşte-te de cel mai lung experiment al vieţii tale. Eu nu cred că aflăm, cu adevărat, răspunsuri. Ni se pare doar. Problemele cu adevărat dificile sunt tot acolo. Pentru totdeauna :)

    RăspundețiȘtergere
  4. aproape in fiecare zi mi se intampla tot ce ai insirat tu in primul paragraf :))
    si pana la urma daca nu ne-ar fi rau nu am sti cand ne este bine nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. Da. Se pare ca, pentru a aprecia momentele de fericire si reusitele, trebuie sa avem momente de tristete si esecuri... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eludarea apasarilor de moment este facila. Aceasta implica, evident, negarea efectelor pe care le resimti, nicidecum a realitatii. Realitatea nu este imateriala, dar nici materiala, ci permanenta, apasatoare, existenta dincolo de ochii inchisi, urechile astupate, sau somnul din noapte. Termenul e concpet, dar fenomenele momentului sunt cele care o construiesc.

    Animalul are capacitatea, mi-e neclar daca voluntara sau involuntara, de a uita. Uitand "trece" peste probleme. Toate cele rele care se abat asupra noastra nu pot fi suprimate total si brutal de conventii sociale precum Iarta-ma, Promit etcetera. Nu putem asterne cearceaful uitarii, acesta fiind in fapt singura realitate la purtator care poate suprascrie (temporar) realitatea curenta. Dar asta nu e o solutie eficienta cu toate ca, in aparenta, a uita este mai bine decat a decreta acceptate Iarta-ma sau Promit.

    Chestiunea aceasta despre care vorbesc este una de natura psihologica in fapt, nicidecum nu tine de utopic asa cum am putea fi indemnati sa credem. De utopic tine solutionarea prin ignoranta, prin imbracarea unei haine care te imunizeaza la social. As ridica o alta intrebare contextului propus, anume Exista reciprocitate participativa sau doar unilaterala, cine participa cu adevarat la ideea de realitate?

    Relevanta intrebarii se regaseste in propunerea de solutii spre a genera stari de bine. Nu caut sa solutionez dilema propusa de Larisa, mi-e imposibil, dar am vrut sa completez anumite aspecte comune omului de preutindeni indiferent de concentratul social care-l modeleaza.

    Ne mai gandim, asta putem face indiferent de-avem liniste sau ocara.

    RăspundețiȘtergere
  7. Clar ca "problema" este una de natura psihologica. Starea de bine, provocata intentionat sau care exista in mod involuntar tine tot de latura psihologica. Si nu stiu daca provocarea ei implica uitare. Poate doar ignorare. Si asta temporara...Si revin la ideea de la care am plecat: negare a realitatii?
    Nu stiu, de fapt, ce facem, atunci cand scormonim in jur in cautare de "frumos" si "bine". Daca e vorba de negare, e negarea aceasta o solutie pentru a merge mai departe? Mai mult decat atat, exista riscul ca la un moment dat sa ne prabusim din "starea de bine" intr-o realitate careia n-o sa-i mai putem face fata?

    RăspundețiȘtergere
  8. Realitatea este pur obiectiva. Perceptia realitatii este, insa, profund subiectiva.

    Eu cred ca putem imparti discutia in doua planuri care se intersecteaza, insa nu se suprapun perfect.

    Daca vorbim despre transpunerea mentala in realiati virtuale, in care problemele reale nu exista, daca negam cu toata fiinta dificultatile prin care trecem (ajungand, chiar, sa credem ca ele nu exista cu adevarat), atunci avem o problema. A-ti nega problemele poate fi solutia temporara a unei situatii de blocare psihica, sau de surmenare a intelectului; poate fi solutia temporara a unei depresii acute, sau a unei traume. Ins ape termen mediu si lung, negarea realitatii este catalizatorul regresului, al plafonarii, al suficientei si, in cele din urma, al falimentului personal, pe toate planurile. Este (ducand rationamentul la limita) sentimentul de bine pe care-l incearca narcomanii, in timp ce trupul le moare incet. Insa cei care fac asta rational, intentionat, sunt de neinteles…

    Secretul depasirii cu succes a oricarui obstacol este atitudinea pozitiva. Este secretul care poate transforma esecul intr-o treapta catre victorie, intr-o etapa intermediara si nu intr-o concluzie. Eu cred cu tarie ca orice problema are, cu siguranta, cel putin o solutie; totul e sa fii suficient de lucid si increzator incat sa o identifici. Numai moartea nu poate fi inselata. Numai ea nu are solutie…

    Exista, bineinteles, si oameni care nu reusesc sa depaseasca statutul de victima eterna, de ghinionist sistematic, de vesnic tap ispasitor. Acestia dau vina, invariabil, pe destinul potrivnic, pe soarta defavorabila, pe zodiac rea in care s-au nascut… Destinul este, insa, o discutie aparte, care merita dezbatuta separat.

    Adoptand o atitudine pozitiva (cu alte cuvinte a privi realitatea cu optimism) nu implica, nicicum, negarea realitatii, ci iti confera puterea de a judeca premisele convins ca vei ajunge la concluzie.

    Pe de alta parte, insa, a gasi bucurie in lucrurile marunte nu este nici pe departe, dupa parerea mea, un exercitiu de negare a problemelor si dificultatilor, ci exact cheia de a le depasi. Este modalitatea perfecta de a ramane intreg la cap, intr-o lume care te bombardeaza constant, din prima pana in ultima clipa.

    Personal, am doua lucruri in care cred cu tarie, iar experienta de viata pe care am acumulat-o, pana in prezent, nu a facut decat sa mi le confirme. In primul rand, sunt convins ca realitatea fiecaruia dintre noi este construita pe principiul echilibrului; orice lucru mai putin placut care ni se intampla are, in contrapondere, o intamplare fericita care ne bucura viata. In al doilea rand, sunt absolut sigur ca singura cale de a-ti aduce tintele aproape este atitudinea pozitiva. Din pacate, insa, nu cred ca este ceva educabil, ci mai curand ceva adanc scris in codul genetic; e ceva innascut, nu modelat. E diferenta dintre invingatori si restul oamenilor…

    RăspundețiȘtergere
  9. Concluzia ta ar fi ca inducerea starii de bine este o solutie pentru a face fata realitatii. Cel putin din ce inteleg eu. Opinia asta mi se pare justa. De altfel, una din putinele solutii in situatii limita. Si, daca n-ar fi depasite niste limite... ar fi solutia ideala. Din pacate, ne luptam cu extremele, de cele mai multe ori...

    RăspundețiȘtergere
  10. E perfect adevarat ce spui, Larisa :) Exista, intr-adevar, tentatia de a extrapola atitudinea pozitiva pana la extrem, si de a vedea mereu, invariabil, doar partea buna a lucrurilor, neglijand potentialele amenintari sau obstacole majore.

    Exista, de asemenea, mentalitati slabe care privesc viata exclusiv in tonuri de gri, incapabili sa se zbata si sa scoata capul la suprafata, pentru o gura de oxigen...

    Cheia unei vieti echilibrate este abordarea realitatii cu atitudine pozitiva. Asta presupune sa te tii departe de binele absolut, dar si de ghinionul etern :)

    Despre ce mai discutam saptamana asta? Accepti propuneri?... :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunt intru totul de acord cu tine. Personal, incerc a gasesc echilibrul despre care vorbesti.
    Cat despre propuneri, bineinteles ca le accept! :D

    RăspundețiȘtergere
  12. Atunci vino pe http://victoruzum.wordpress.com/

    E un subiect care te intereseaza :)

    RăspundețiȘtergere